Celine Dion vine în România. Vedeta internațională le-a transmis un mesaj tuturor celor care vor veni la concert

Vezi pozele

Celine Dion vine în România. Câștigătoarea a două premii Oscar și a cinci premii Grammy, Celine Dion va păși pentru prima dată în România pentru a susține un concert extraordinar, în cadrul turneului “Courage World Tour”. Concertul susținut de artista canadiană va avea loc în București, pe 29 iulie 2020.

Cel mai nou album al artistei, “COURAGE”, va fi lansat pe 15 noiembrie, turneul de promovare a albumului urmând a ajunge în peste 100 de orașe din întreaga lume.

Celine Dion a avut și un mesaj pentru cei care vor veni să o vadă în concert.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

👋🏻🌍

O postare distribuită de Céline Dion (@celinedion) pe

Celine Dion vine în România și va concerta pe Arena Națională

Impresarii artistei au adresat deja o solicitare Primăriei București pentru organizarea concertului. Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a declarat că Celine Dion va concerta pe Arena Națională și că va discuta cu Federația Română de Fotbal în privința fixării unui calendar care să permită desfășurarea compețiilor sportive și a concertului.

Potrivit Libertatea, Gabriela Firea a declarat: „Pe Arena Naţională, prioritate au competiţiile sportive, sub nicio formă nu dorim să le punem în pericol, dar sunt şi solicitări care merită să fie analizate, pentru organizarea unor alte tipuri de evenimente, mari concerte. […] Cu siguranţă vom vorbi cu Federaţia Română de Fotbal, cu reprezentanţii echipelor care închiriază de obicei Arena şi ne vom pune de acord şi să stabilim, bineînţeles, împreună acest calendar. Dar din verificările pe care le-am făcut până acum nu ar pune în pericol calendarul competiţional', a spus Gabriela Firea, într-o declaraţie de presă susţinută în luna august la Arena Naţională.

Celine Dion a devenit cunoscută în anii 80, după ce a câștigat concursurile Yamaha World Popular Song Festival și Eurovision. Câștigătoare a cinci premii Grammy, Celine Dion a lansat, de la debutul său discografic din 1981, peste 20 de albume, cel mai recent fiind „Encore un Soir', apărut în 2016. Cel mai recent album al artistei în limba engleză este „Loved Me Back to Life', lansat în 2013.Cariera sa a fost marcată de o scurtă perioadă în care s-a retras din industria muzicală (1999-2002) pentru a petrece mai mult timp cu familia, soțul ei fiind diagnosticat cu cancer.

Citeste si

Celine Dion, mai sinceră ca niciodată la 3 ani de la moartea soțului ei: Îmi este dor să fiu atinsă, să fiu…'

Celine Dion, schimbare radicală de look. Tunsoarea pixie cu care cântăreața a făcut furori!

Cum să dai volum părului după vârsta de 50 de ani. Trucurile la care apelează Catherine Deneuve, Sharon Stone, Sophie Marceau sau Celine Dion

Sursa foto: Facebook, Instagram

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete