Ce trebuie să faci pentru ca 2019 să fie un an perfect? Detaliile care te vor ajuta să ai parte doar de reușite

ce trebuie să faci pentru ca 2019 să fie un an perfect

Suntem la început de an, un moment perfect pentru a ne face planuri mari și a ne propune să atingem obiective înalte. Pentru ca cele mai îndrăznețe idei să devină realitate, psihologii sunt de părere că există câteva detalii care pot face ca anul 2019 să fie unul perfect din toate punctele de vedere.

De fiecare dată când se află în fața unui nou început, oamenii au tendința de a-și depăși limitele, totul din dorința de a obține cu orice preț lucrul pe care și-l doresc. Această atitudine nu este considerată ca fiind cea potrivită de către psihologi, aceștia fiind de părere că stresul poate fi un factor care să îi îndepărteze pe oameni de rezultatul pe care și-l doresc.

Ce trebuie să faci pentru ca 2019 să fie un an perfect?

Dacă îți dorești ca anul 2019 să fie unul perfect și în care să ai parte doar de reușite, trebuie să faci câteva schimbări importante. Psihologul Angela Nuțu consideră că secretul succesului este balanța dintre muncă și repaus, tensiune și relaxare. Astfel, pentru ca noul an să fie unul productiv este nevoie de mai multă odihnă, o atitudine optimistă și exerciții care să relaxeze mintea obosită. După o zi de muncă, Psihologul Angela Nuțu recomandă sportul și nu alte activități care să implice folosirea unui telefon sau calculator. Exercițiile fizice au capacitatea de a elibera stresul acumulat peste zi, oferind organismului mai multă energie.

Odihna este și ea un factor foarte important atunci când ne propunem să obținem rezultate spectaculoase fie la locul de muncă, fie în diverse activități care fac parte din programul nostru zilnic.

“Cu toții știm că avem nevoie de odihnă pentru a funcționa corespunzător și că oboseala ne împiedică să fim productivi. Cu toate astea, deși sarcinile noastre ne seacă de energie și avem nevoie de foarte multă odihnă după – cine are timp de odihnă? Aici rămânem împotmoliți – nu vrem să pierdem timpul stând degeaba, dar în lipsa odihnei ne epuizăm. Cum putem scăpa din acest cerc vicios? Problema constă în cum percepem noi o odihnă bună. Mulți oameni își închipuie că mintea lor este ca o baterie care are nevoie din când în când să fie reîncărcată. Nu este foarte precis, însă. Mintea ta nu este ca o baterie, este, mai degrabă, asemănătoare corpului tău. Corpul tău este format din mai multe grupe de mușchi, și atunci când exersezi o anumită grupă de mușchi, altele pot intra în repaus. De exemplu, dacă te dor mușchii abdominali, nu stai în pat 3 zile, lucrezi la alte grupe de mușchi, ca mușchii picioarelor sau ai brațelor. Mintea noastră lucrează la fel, nu trebuie să intrăm într-o stare ca de zombi pentru a ne putea relaxa”, explică psihologul Angela Nuțu.

Bianca Hriscu

Foto: shutterstock.com

Citește și:

De ce e mai avantajos să comanzi o pizza mare decât două pizza medii

Cum să îți accelerezi metabolismul pentru a slăbi? 5 pași pe care trebuie să îi respecți

Relaxarea, metoda care te poate ajuta să scapi de kilogramele în plus. Rezultatele sunt spectaculoase!

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Diverse