Ce trebuie să faci când ești asaltat de gânduri și imagini anxioase

Ce trebuie să faci când ești asaltat de gânduri și imagini anxioase

Perioada aceasta este unică. Nu seamănă cu nimic din tot ceea ce am trăit pănă acum în decursul vieților noastre și, deși crizele, bolile, războaiele și amenințările la adresa vieții au fost constante de-a lungul mileniilor, atunci când apar, ele ne prind nepregătiți. Nu avem ca reper o altă experiență individuală asemănătoare. Ce trebuie să faci când ești asaltat de gânduri și imagini anxioase? Iată sfaturile specialistului:

În această perioadă putem trăi un tablou mixt de emoții: frică, anxietate, irascibilitate, plictiseală, durere și tristețe asociate cu pierderea normalității, dar și bucurie sau relaxare că avem o perioadă mai liberă. Unii iau în serios interdicțiile, alții neagă sau minimizează amenințarea, fiecare dintre acestea fiind strategii de a face față situației. Pentru unii, acasă reprezintă un mediu sigur, pentru alții, dimpotrivă, izolarea scoate la iveală conflicte vechi și relații disfuncționale. Toate sunt reacții și urmări ale unei situații neobișnuite.

Frica este un răspuns sănătos al psihicului la o amenințare și are un rol bine determinat: ne avertizează asupra unui pericol exterior și declanșează răspunsuri specifice de protecție. Anxietatea pe de altă parte reprezintă răspunsul la o amenințare internă; de exemplu, reacția pe care o resimțim atunci când ne imaginăm posibile pericole viitoare: dacă mă voi îmbolnăvi, dacă voi fi concediat, dacă cineva apropiat se va îmbolnăvi.

O anumită doză de anxietate este firească în aceste situații; la urma urmei nu știm exact cum vor decurge lucrurile în afară. Dacă luptăm împotriva îngrijorării încercând să o alungăm din minte, nu facem decât să îi sporim forța.

Când apar gânduri negative, le putem lăsa să se desfășoare, dar ne putem oferi și varianta opusă („Și dacă nu se va întâmpla asta?'). Alte tipuri de tehnici care ajută sunt cele de tip „ancorare în realitate'.

Ce trebuie să faci când ești asaltat de gânduri și imagini anxioase

Când simțim că suntem asaltați de imagini și gânduri anxioase, ne putem concentra pe detaliile din jur: culori, sunete, texturi sau ne putem cufunda într-o activitate concentrându-ne pe observarea senzațiilor pe care le primim. Când simțim furie ne putem canaliza energia spre activități fizice, cum ar fi exercițiile sau treburile casnice care ne pun în mișcare.

Ar fi util să putem lua o pauză de la știri și să învațăm să ne alegem sursele de informare. Titlurile și conținutul unei anumite categorii de mass-media au drept scop tocmai trezirea emoțiilor intense și dacă suntem deja anxioși, e important să evităm amplificarea acestei emoții prin expunerea la surse suplimentare de stres.

O altă emoție obișnuită în acestă perioadă este tristețea: ne-am pierdut reperele unei vieți obișnuite, planurile de călătorie sau pe cele profesionale. Când exteriorul este nesigur, tot ce putem face este să ne concentrăm pe ceea ce depinde de noi; nu știm cum vor evolua lucrurile în lumea din afară, dar putem alege cum să ne petrecem timpul, să ne căutăm confortul în propriul spațiu și să avem activități care ne aduc o stare de bine.

În acestă perioadă ne confruntăm și cu tentația exceselor de alimente, substanțe, seriale. Acestea din urmă oferă doar alinare temporară și nu răspund nevoilor psihologice mai profunde.

Ce ne mai poate ajuta este menținerea unui regim sănătos de somn, alimentație și mișcare, a  unei rutine zilnice sau crearea altor obiceiuri noi (ce anume mai exact depinde de interesele, înclinațiile sau hobby-urile fiecarei persoane). Cei care lucrează de acasă sau care merg la serviciu sunt avantajați, deoarece își mențin în mare coordonatele cotidiene.

Totodată este important să rămânem în contact cu familia, prietenii, colegii și dacă avem resurse, să oferim ajutor acolo unde este nevoie (persoanelor care nu se pot deplasa, vârstnicilor, animalelor etc.).

Când simțiți că emoțiile vă copleșesc și nu vă descurcați pe cont propriu, vorbiți cu un prieten care va poate asculta sau apelați la ajutorul unui specialist.

Și în final: deși ne dorim să ne simțim mai bine sau să punem în practică ideile de mai sus, nu vom reuși întotdeauna. Am observat că până și recomandarile specialiștilor pot fi uneori copleșitoare; ni se spune să profităm de acestă perioadă, să ne bucurăm de timpul petrecut alături de familie, să finalizăm lucrurile neterminate sau să învățam ceva nou. Stările emoționale vor fluctua, vom avea momente mai liniștite, dar și zile în care dispoziția și energia sunt scăzute și nu avem resurse să depășim stările neplăcute.

Când pe fundalul existenței de desfășoară un eveniment care ne pune în pericol, mare parte din energia corpului este îndreptată spre supraviețuire. Până la urmă, acesta este si scopul vital al acestei perioade: să o traversăm sănatoși și, dacă este posibil, cu pierderi minime. Este important să ne pastrăm încrederea că stările emoționale, asemenea crizelor, vin și se duc.

Roxana Nourescu, psihoterapeut și lector al Fundației Calea Victoriei unde susține Atelierul Online de inteligenţă emoţională.

Foto: 123rf

Citeste și:

Teama de căsătorie, boala unora dintre noi. Ce e de făcut?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie