Ce ținute au purtat Primele Doamne la recepția oferită de Regina Elisabeta a II-a în onoarea șefilor de stat și de guvern care participă la Reuniunea NATO

Ce ținute au purtat Primele Doamne la recepția oferită de Regina Elisabeta a II-a

Președintele Klaus Iohannis a participat marți la recepția oferită de Regina Elisabeta a II-a în onoarea șefilor de stat și de guvern care au fost invitați la Summitul NATO din Londra. Summitul a fost prilejuit de împlinirea a 70 de ani de la crearea Alianței Nord-Atlantice. 

Președintele României s-a aflat la Londra în perioada 3-4 decembrie. Evenimentul, a cărui gazdă a fost Regina Elisabeta, a fost organizat la Palatul Buckingham.

La sfârsitul recepției, cei 29 șefii de stat și de guvern prezenți au făcut o poză de grup, Iohannis fiind așezat în partea dreaptă, pe al treilea rând. În primul rând au fost poziționați, printre alții, Regina Elisabeta a II-a și Prințul Charles, președintele american Donald Trump, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, prim-ministrul britanic Boris Johnson, prim-ministrul canadian Justin Trudeau și președintele turc Tayyip Erdogan.

Ce ținute au purtat Primele Doamne la recepția oferită de Regina Elisabeta a II-a

La recepția oferită de Regina Angliei, Primele Doamne au îmbrăcat ținute elegante, spectaculoase, cele mai multe dintre ele mizând pe culoare. Carmen Iohannis a purtat o rochie bleumarin și pantofi de culoare roz, în tip ce Melania Trump a ales o haină de culoare galbenă, pe sub care a purtat o bluză mov.

Citeste si

Gafa vestimentară a lui Meghan Markle în timpul vizitei oficiale din Regatul Tonga

Meghan Markle, alegere vestimentară neinspirată. Fusta transparentă i-a lăsat lenjeria la vedere

Stilul vestimentar al ASR Principesa Margareta

 

Foto: Hepta, Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete