Ce se întâmplă cu emisiunea prezentată de Teo Trandafir și Ilinca Vandici. Nu va mai fi difuzată la Kanal D2, ci la alt post
Ilinca Vandici şi Teo Trandafir îşi dau intâlnire cu publicul în fiecare dimineaţă, de luni până vineri, de la 08:00, la Kanal D. Emisiunea „Follow Us' a fost mutată de la Kanal D2.
Pregătiți-vă să începeți diminețile cu energie și inspirație, la Kanal D, alături de două dintre cele mai iubite vedete feminine din România! Nou sezon al emisiunii Follow us!', prezentat de Teo Trandafir si Ilinca Vandici, va putea fi urmărit, începand de luni, 9 septembrie, la Kanal D şi va oferi publicului staţiei cele mai interesante subiecte de actualitate, lifestyle şi stil de viaţă, într-un mod captivant şi accesibil pentru largi categorii de public.
Zilnic, timp de doua ore, de luni până vineri, telespectatorii vor intra într-o atmosferă unde plăcerea dialogului este la loc de cinste. Fie că aduce în prim-plan subiecte fierbinţi din showbiz sau teme sociale intense, emisiunea prezentată de Ilinca Vandici şi Teo Trandafir rămâne spaţiul perfect în care orice topic, oricât de complex sau de simplu pare la prima vedere, poate fi pus sub lupă. Noul sezon vine cu o perspectivă proaspătă şi autentică asupra vieţii de zi cu zi.
„Nu există subiecte interzise, orice se întâmplă şi este de interes general poate deveni temă pentru noi. Iar eu şi Ilinca, doar ne ştiţi!, tocăm conştiincios tot ceea ce avem la masa discuţiei. Şi începem de dimineaţa, de la ora 08:00! ', a spus Teo Trandafir.
„Nouă ne plac întâlnirile relaxate între prieteni, întâlniri la care putem discuta şi lucruri serioase, dar la care şi râdem mult. Ca şi până acum, vom avea şi invitaţi alături de noi, specialişti care să ne ajute în clarificarea unor subiecte mai complicate. Va invităm să ne fiţi alături, din 9 septembrie, la Kanal D', a spus Ilinca Vandici.
În contextul intrării emisiunii Follow us!' în grila Kanal D, Stirile staţiei vor putea fi urmărite pe tronsoanele principale ale zilei, grupajul informativ de la ora 12:00, şi cel de la ora 19:00, iar în weekend, ca şi până acum, de la 12:00 şi 18:00.
Teo Trandafir, în vacanță înainte de noul sezon al emisiunii sale
Celebra vedetă a ales să își petreacă vacanța în România, departe de zgomotul marilor orașe, în mijlocul naturii.
„M-am bucurat că vacanța nu a fost una foarte lungă pentru că abia așteptam să revin în fața telespectatorilor, alături de Ilinca (n.r. Vandici). Am ținut legătura cu ea, Ilinca a fost în America, eu la noi în țară. Vacanța pentru mine a fost la un glamping care mie îmi place foarte mult, am stat la bungalow, a fost o vacanță rustică și intensă. M-am reconectat la mine, la natură și la munte și am văzut multe lucruri care m-au impresionat. Se vedeau munții de parcă aș fi fost în Elveția, pentru că era plafonul de nori foarte jos. Am fost acolo în perioada perseidelor. Mi s-a părut un fenomen absolut spectaculos. M-am bucurat de o experiență foarte interesantă. Acum abia aștept să începem un nou sezon’, a declarat Teo Trandafir.