Ce măsuri a luat Lavinia Goste ca să se ferească de Coronavirus?

Cea mai frumoasă interpretă de muzică populară din România, Lavinia Goste, ia măsuri împotriva Coronavirusului.

„În zilele acestea responsabilitatea și precauția trebuie să fie cele două comportamente pe care trebuie să le adoptăm. Personal, am luat măsura de a reprograma concertul „Inimioară cu dor mult', pentru toamna acestui an, spectacol care era programat să aibă loc pe 23 aprilie la Sala Palatului. De asemenea, pentru moment am întrerupt cursurile din cadrul școlii de muzică pe care o conduc.', explică artista.

În altă ordine de idei, Lavinia Goste respectă cu sfințenie sfaturile venite din partea autorităților: „Cursurile școlii de folclor și educație muzicală le vom recupera, imediat ce trece perioada aceasta, indiferent cât va ține, pentru că elevii școlii sunt fericiți când ne trec pragul. Pe fetițe nu le mai ducem la școală, dar ne ocupăm de ele acasă, atât de activitățile educative cât și cele distractive, în familie. Acum, avem mai mult timp și oportunitate de a petrece împreună, de a fi proprii noștri educatori, așa cum știm noi mai bine, și chiar să ne descoperim mai mult. Suntem atenți și cu părinții noștri, am făcut anumite provizii, ca să nu mai fim nevoiți să ieșim din case, și avem grijă de igiena proprie.

În aceste momente, sfătuim pe toți cei din jurul nostru să-și mențină calmul și să nu dramatizeze situația. Sigur, fiecare dintre noi avem nevoie de a reflecta la ceea ce se întâmpla și a aprecia, mai mult, viața și familia, în detrimentul job-ului și aspectului financiar. Să nu uităm că, înainte, bunicii noștri mereu aveau provizii în cămara, pentru orice situație, aspect pe care îl traim acum. Așa că, în această perioadă, vom sta în casă și curte', explică artista.

În plină pandemie de Coronavirus, Organizația Mondială a Sănătății vine cu explicații clare și măsuri de precauție specifice.

„Trebuie să evităm pe cât posibil să stăm aproape de persoane care prezintă semnele specifice infecțiilor respiratorii. Cu siguranță, în această perioadă vom călătorii cât mai puțin. De asemenea, avem în vedere să ne alimentăm și să ne hidratăm corespunzător.

În plus, este foarte important să nu frecventăm spațiile supra-aglomerate, să evităm contactul mâinilor sau feței cu diferite obiecte sau produse care pot fi atinse de mai multe persoane, pe parcursul unei zile, să folosim produse dezinfectante pentru mâini, să evităm atingerea cu alte mâini, să păstrăm distanța față de alte persoane până la 1,3 m'.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete