Ce le-au impus Radu Vâlcan și Adela Popescu celor trei băieți ai lor. „Au un anturaj la școală. Încercăm cât de cât să controlăm”

Radu Vâlcan și Adela Popescu sunt părinții a trei băieți, Andrei, Alexandru și Adrian, iar situația nu este prea simplă în familia lor, atunci când au de gestionat unele situații. Prezentatorul TV a dezvăluit ce regulă au stabilit el și Adela pentru cei trei copii.

Copiii lui Radu Vâlcan și ai Adelei Popescu nu au acces la telefoane și tablete.Prezentatatorul de la „Insula Iubirii” spune că a reușit cu greu să îi oprească pe cei mici de la acest obicei, mai ales că fiul cel mare are deja 9 ani, iar în anturaj are copii care folosesc aceste gadgeturi.

„Am reușit cu greu, pentru că au anturaj la școală și așa mai departe. Încercăm cât de cât să controlăm, să ținem sub control această problemă, pentru că de fapt este o problemă a societății. Copilul cel mare are 9 ani, are colegi care au astfel de obiceiuri, dacă s-ar uita el, ar trebui să se uite și cel mic, pentru că ei sunt foarte legați. E dificil!”, a mai spus prezentatorul TV potrivit Spynews.

436232756_18423454738011613_1728195075145347690_nSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 5)

Dacă în urmă cu câțiva ani le mai dădeau copiilor telefoanele în restaurante, acum situația s-a schimbat și asta în urma unei experiențe pe care au avut-o în urmă cu ceva timp.

„Nu, nu am avut această regulă de la bun început, am observat pe parcurs. Îmi aduc aminte, acum câțiva ani îi mai lăsam să mai stea pe telefon când mai mergeam pe la un restaurant. La un moment dat, la un restaurant, era o familie nordică cu vreo 3-4 copii.

Aceștia nu stăteau pe telefoane, desenau, citeau, râdeau, ascultau muzică. Mi s-a părut o imagine absolut fabuloasă și am spus din acel moment stop. A fost un moment zero pentru noi, ne-am gândit că aceasta este direcția”, a mai spus Radu Vâlcan pentru sursa citată.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Avantaje.ro