Ce-i lipsește cel mai mult Ginei Pistol de când filmează noul sezon „Asia Express”?

Vezi pozele

Gina Pistol (38 de ani) se află, pentru al treilea an la rând, în această perioadă în Asia. Acolo, prezentatoarea de televiziune filmează reality-show-ul Asia Express, difuzat de postul Antena 1.

De două luni este, așadar, pe „regim” de orez cu pui și uneori, pe junk-food, așa că a ajuns să viseze la mâncarea de acasă.

Ce-i lipsește cel mai mult Ginei Pistol de când filmează noul sezon „Asia Express”?

„Suntem plecați de acasă de două luni, dar avem impresia că a trecut mai bine de jumătate de an de când suntem aici.

Îmi lipsește mâncarea de acasă, îmi lipsesc baia mea, cada mea, o baie cu spumă, cu lumânări, cu muzica mea preferată și un pahar de vin!

Abia aștept să ajung acasă să mă răsfăț cu asta! În ceea ce privește mâncarea … mă gândesc doar la salata orientală făcută de mine și la pâine, pâine de-a noastră”, a mărturisit Gina Pistol, pentru Libertatea.

„Nici nu aș avea spațiu suficient să pun pe listă tot ce vreau să fac și tot ce mi-aș dori să mănânc atunci când mă voi întoarce acasă”

Nici Gina Pistol, nici restul echipei „Asia Express” nu se află acolo pentru a se relaxa sau pentru a colinda restaurantele.

Iau micul dejun, prânzul și cina pe fugă, uneori în mașini, iar cateringul nu constă, în cazul lor, în preparate fine și variate, ci în feluri simple.

„Aș vrea, când mă întorc acasă, să-mi reiau regimul meu de viață și să spun nu carbohidraților, pentru că, din păcate, aici nu am avut de ales și am mâncat ce ni s-a dat.

De oboseală, de multe ori, aleg să mănânc junk-food, pentru că fix în acele momente îți și cere corpul așa ceva.

Nu simt că m-am «împlinit», dar îmi lipsesc foarte mult sportul și stilul alimentar echilibrat”, a mai spus Gina, potrivit aceleiași surse menționate anterior.

Foto: Instagram

Citește și:

Au renunțat la cosmeticele scumpe! Ce trucuri de înfrumusețare folosesc Alina Ceușan și Carmen Grebenișan la Asia Express?

Celebrul artist și-a cerut public iertare soției și familiei după ce a fost fotografiat beat în compania unei colege de muncă

Ilinca Vandici vorbește în premieră despre cel mai mare rău pe care i l-a făcut un bărbat în viața ei

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete