Ce i-a ținut, de fapt, împreună atâția ani, pe Giulia și Vlad Huidu. Cei doi vor participa la Power Couple. „Am învățat că nu poți oamenii sunt răi”

Power Couple este aproape de revenire, iar nouă cupluri de vedete care vin cu gândul de a câștiga fiecare probă și de a pleca acasă cu titlul, sunt pregătite de lansare. Un sezon care îi va ține pe cei de acasă în fața televizoarelor și îi va trece prin toate emoțiile.

De peste trei săptămâni, cei de acasă au putut să-i cunoască mai bine pe participanții din acest an. Primele șase cupluri și-au spus deja, pe scurt, povestea și motivația cu care vor intra în show, dar și care sunt acele lucruri care îi fac mai puternici.

De această dată, telespectatorii au putut urmări materialul despre Giulia Anghelescu, una dintre cele mai cunoscute artiste din țară, o prezență constantă pe TV și radio, și soțul ei, Vlad Huidu, director de imagine. După succesul pe care l-au avut într-o altă competiție, cei doi vor să meargă acum până la capăt și să le ofere susținătorilor doar motive de bucurie.

347820296_6126057837469709_8746556078144796469_nSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 5)

'Am primit fiecare obstacol cu brațele deschise. La noi, echilibrul este extrem de important. Prioritatea noastră este să fim cel mai bun exemplu pentru copiii noștri', povestește Giulia, completată de soțul ei, care ține să sublinieze cum au reușit să rămână împreună atât de multă vreme: 'avem foarte multe chestii în comun, avem aceleași pasiuni'.

De-a lungul anilor, cei doi au crescut împreună și și-au oferit nu doar suportul, ci și importante lecții de viață.

„Am învățat că nu toți oamenii sunt răi și că unii oameni merită o a doua șansă', admite Giulia, când se gândește la tot ceea ce a preluat de la soțul ei.

Ce a învățat Vlad de la soția lui și cum își descriu cei doi relația, putem afla, în exclusivitate, din materialul care este acum disponibil pe mediile sociale.

Cum se vor descurca? Ce provocări le vor da bătăi de cap și care îi vor face să fie mai puternici ca niciodată, urmează să descoperim într-un nou sezon al show-ului care definește relațiile de cuplu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Avantaje.ro