Ce este podiatria și în ce situații ai nevoie de podolog

ce este podologia

De îndată ce învățăm să mergem, ne folosim de ele zilnic. Sute de mii de kilometri într-o viață… De două ori înconjurul lumii, spunea cineva. Drumuri scurte și drumuri lungi. La pas, în plimbare, grăbit sau în fugă. E rostul lor să ne poarte, dar să fie și admirate. Picioarele.

De ce n-ar merita ele să le dedicăm câteva rânduri, să le recunoaștem efortul și – poate mai important de-atât – să le oferim îngrijirea pe care o merită?

Dacă acordăm atenție inimii, ficatului, ochilor, rinichilor, dinților sau plămânilor, picioarelor de ce nu li s-ar cuveni, la nevoie, o îngrijire dedicată exclusiv? Mărturisesc cu sinceritate că, până acum un an și ceva, nici nu știam că există o specialitate medicală care se ocupă de problemele specifice ale piciorului. Și poate că nici până azi nu aș fi știut de existența ei dacă nu auzeam acest lucru la un diabetolog.

Mai cred că încă există multe persoane care nu știu nici în prezent. Chiar zilele trecute am întâlnit întâmplător o cunoștință care are de ani buni diabet. Omul mi s-a plâns că de un an și jumătate nu i se mai vindecă rana din talpa piciorului, că toată iarna nu a putut să încalțe ghetele și a fost nevoit să poarte niște galoși largi.

Îmi zicea cu năduf că medicul de familie i-a spus că o să-i treacă, să aibă răbdare și să îngrijească rana cu alifie de gălbenele. „Eu mă ung, dar câtă răbdare să mai am, că a trecut un an și nu s-a mai vindecat.' I-am spus că eu nu cred că așa se face bine, cu alifia de gălbenele. Că problemele astea, la picioare, sunt complicații ale diabetului.

Nu am avut curaj să-i spun că se poate ajunge și la amputație… I-am zis doar că cel mai bine este să meargă la consultație la un specialist în podiatrie. S-a uitat mirat la mine și m-a întrebat: „Ce-i ăsta?'. Nu știa, nu auzise, cum de altfel mă așteptam.

Și-atunci m-am gândit că le-ar prinde bine și altora să afle, acum, ce e cu podiatria.

Ce este podiatria

Podiatria (sau podologia) este o ramură a medicinei centrată pe diagnosticul și tratamentul afecțiunilor piciorului, respectiv ale gleznei și extremităților inferioare.

Un podiatru este un cadru medical înalt specializat, instruit în mod specific nu doar pentru a diagnostica și trata, ci și pentru a reabilita și preveni bolile și complicațiile care afectează picioarele. El oferă soluții pentru calmarea durerii, tratează infecțiile și gestionează deformațiile piciorului.

Rolul principal al podiatrului este de a menține și de a îmbunătăți funcția de locomoție și viabilitatea țesuturilor, de a ușura durerea și de a reduce impactul dizabilității, menținând și/sau îmbunătățind astfel calitatea vieții pacienților.

Specialitatea este nouă doar la noi, ea apărând în peisajul medical în urmă cu aproximativ patru ani. Căci, altfel, ea exista încă de pe vremea lui Hipocrat, specialiștii vremurilor părintelui medicinei numindu-se chiropodiști. În România, mai întâi s-a înființat o asociație de podiatrie, scopul ei principal fiind formarea și dezvoltarea de specialiști.

Următorul obiectiv – aproape îndeplinit azi – era obținerea recunoașterii acestei specialități și introducerea ei în nomenclatorul de profesii.

Piciorul diabetic – marele beneficiar

Mai exact, când te adresezi specialistului în podiatrie? În primul rând, atunci când suferi de diabet zaharat, picioarele fiind în general afectate. Chiar dacă, la debut, par niște inofensive ulcerații, evoluția este dramatică dacă nu se acordă îngrijirea potrivită. O ulcerație netratată corespunzător devine gangrenă, iar în acest stadiu doar amputația mai „salvează' ceva.

Același deznodământ este și în cazul altor complicații, precum arteriopatia și neuropatia diabetică. O îngrijire acordată de o echipă multidisciplinară, din care să facă parte și un podiatru, poate reduce riscul de amputație cu 85%!

Pedichiurista nu e podolog!

Piciorul diabetic este cea mai gravă și mai importantă dintre patologiile podiatriei. Dar nu singura. Probleme ale picioarelor apar, sub diverse forme, și la sportivii de performanță sau odată cu înaintarea în vârstă. Micozele de la
nivelul picioarelor, verucile plantare, bătăturile și chiar unghiile încarnate sunt aspecte de care, eficient, se poate
ocupa specialistul în podiatrie.

De subliniat că, atât bătăturile, cât și unghiile încarnate nu sunt, așa cum s-ar putea crede, de competența pedichiuristelor din saloanele de înfrumusețare… Riscurile nu sunt deloc de neglijat și cred că fiecare dintre noi
avem câte un exemplu, chiar dacă nu neapărat personal.

Lucrurile pot fi chiar mai complexe de-atât. Deși considerăm mersul ceva absolut natural, un dat firesc, de la picioare și de la modul lor incorect de folosire pot apărea probleme de sănătate reale. Paradoxal, atunci când se vorbește despre dureri de spate, de coloană sau chiar de umăr, picioarele sunt uitate. Și, culmea, de acolo pornește totul.

Recomandarea podologului de a utiliza plantare sau orteze corectoare poate preveni ruptura de menisc, fractura de gleznă, fractura de femur, distorsiunile sau hernia discală. Așa-i că nu știai? Apropo de plantare – aceste dispozitive
personalizate pentru fiecare pacient –, ele ajută la stabilizarea gleznelor, ceea ce poate duce la corectarea cifozei și a
scoliozei. Dar asta ți-ar fi spus-o podologul mai degrabă decât ortopedul.

În ce situații ai nevoie de podolog

Patologii care pot fi prevenite, ameliorate sau tratate la podolog:

■ Deficiențe de postură

■ Hallux valgus (monturi)

■ Hiperchetoză

■ Negi

■ Onicopatie

■ Cavus

■ Platfus

■ Picior plat

■ Picior cav

■ Scolioză și dureri (lombare și cervicale)

■ Dureri de cap nediagnosticate

■ Ocluzii dentare și mandibulare

■ Coxartroză, gonartroză

■ Dureri metatarsale

■ Genunchi cu probleme

■ Protecția protezelor de genunchi și șold

■ Metatarsalgia

■ Picior de atlet

■ Sindrom Haglund stimulent

■ Picior diabetic

■ Picior reumatic

■ Ulcer diabetic

■ Plantarea necrozată

■ Patologia lui Morton

Citește și

Importanța vitaminei D în organism. Cum te poate ajuta să previi diabetul zaharat?

Tratează ciuperca piciorului cu bicarbonat de sodiu

Cum să îngrijești unghiile incarnate

Autor: Laura Bogaciu

Sursa foto: shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate