Ce cadou a primit prințul William din partea lui Kate Middleton și a copiilor? Ducele de Cambridge, profund emoționat

Prințul William a împlinit 37 de ani în această lună, o ocazie perfectă pentru ca cele mai importante persoane din viața sa să îl surprindă cu un dar special. Uite ce cadou a primit prințul William din partea lui Kate Middleton și a copiilor. Ducele de Cambridge a fost profund emoționat. 

S-a zvonit că lucrurile între ei nu ar fi tocmai roz, însă surpriza pe care Kate Middleton i-a făcut-o prințului William de ziua lui vine să contrazică orice informație negativă referitoare la relația celor doi. Timp de un an, ducesa de Cambridge a pus la cale un plan prin care să își surprindă soțul, iar în cele din urmă a reușit, ajutată fiind și de sora ei, Pippa.

Ce cadou a primit prințul William din partea lui Kate Middleton și a copiilor?

Kate Middleton și-a dorit ca prințul William să nu uite niciodată ziua în care a împlinit 37 de ani, motiv pentru care a ales ca în acest an să îi ofere un cadou cu un puternic impact emoțional. Astfel, ducele de Cambridge a primit un album cu fotografii și desene din partea celor trei copii și a ducesei de Cambridge. Pentru ca planul ei să nu fie descoperit de prințul William, Kate Middleton a ținut albumul ascuns în locuința surorii ei, Pippa, astfel că ducele nu a bănuit nici măcar o secundă ce cadou i-au pregătit apropiații.

“Kate și copiii au realizat un album amplu cu picturile copiilor, desene, fotografii și amprente. El reflectă tot ce au făcut în ultimul an.”, a spus o sursă apropiată celor doi, potrivit mirror.co.uk.

Albumul nu doar că a fost o surpriză imensă pentru prințul William, ci și o modalitate prin care a putut fi rezumat în fotografii primul an din viața prințului Louis, mezinul familiei.

Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu prințul William, Kate Middleton și cei trei copii.

Foto: hepta.ro

Citește și:

Cum s-a schimbat relația dintre Lady Gaga și Bradley Cooper după ce actorul s-a despărțit de Irina Shayk?

Andra, înlocuită la Vocea României. Cine este noul jurat?

Cum a slăbit Răzvan Popescu 50 de kilograme? Acesta este secretul lui: Există câteva alimente pe care oricine vrea să slăbească trebuie să le uite'

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete