Ce amenzi riști să primești dacă nu porți masca de protecție peste nas?

amenzi masca de protecție

Potrivit legii, masca de protecție trebuie purtată peste gură și nas. Cei care refuză să o poarte sau care o poartă greșit riscă amenzi între 500 și 2.500 de lei.

Dacă prezinți simptome și nu porți mască, fie asta într-un spațiu deschis, cum este parcul, riști să fii de asemenea amendat.

Ce amenzi riști să primești dacă nu porți masca de protecție peste nas?

Dacă nu ești suficient de motivat de teama de virus pentru a purta mască, poate teama de amendă te va convinge.

Mai mult decât atât, chiar dacă porți masca, însă incorect, riști de asemenea să fii amendat cu până la 2.500 de lei. Conform legii 55/2020, masca trebuie purtată atât peste gură, cât și peste nas.

Legea include de asemenea spațiile în care masca este obligatorie: în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise, relatează jurnaliștii Mediafax.

În ciuda celor menționate anterior, „cei care prezintă simptome cum sunt temperatura, tusea și strănutul sunt obligați să poarte masca indiferent de locație”, mai informează aceeași sursă.

Dacă ai strănutat și nu ai masca pe față la momentul respectiv, indiferent de locație, riști să fii amendat cu sume de până la 2.500 de lei.

În spații deschise, în parc sau pe stradă, putem ieși fără mască în cazul în care nu prezentăm niciunul dintre simptomele infecției cu virusul COVID-19.

COVID-19

Până la momentul redactării acestui material, 5,601,521 de oameni au fost infectați cu virusul COVID-19, răspândit începând din luna decembrie a anului trecut, din China pe toate continentele Globului în afara Antarcticii.

Dintre persoanele infectate, 348,132 au murit. În țara noastră, până la acest moment, au fost confirmate un total de 18,283 de cazuri, iar dintre pacienții testați pozitiv, 11,630 s-au vindecat, iar 1,207 au decedat.

Coronavirusul 2019-nCoV a fost identificat în Wuhan, provincia Hubei, după ce oamenii au dezvoltat pneumonie fără să aibă o cauză clară și pentru care vaccinurile sau tratamentele existente nu au fost eficiente.

Coronavirusul a fost legat în principal de proprietarii de tarabe care lucrau în piața de pește Huanan, care vindeau și animale vii.

Foto: Shutterstock.com

Citește și:

Care este primul stat european liber de coronavirus? Nu a mai înregistrat niciun caz activ în ultimele 20 de zile

Artistul Al Bano, mesaj pentru români în plină pandemie de coronavirus: „Nimeni nu merită să moară din cauza unui virus”

Slăbit rapid: Care sunt orele la care trebuie să mănânci ca să arzi grăsimile acumulate în timpul epidemiei de coronavirus?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri