Caz șocant într-un supermarket din București: O angajată a fost înțepată de un scorpion

O femeie angajată într-un supermarket din București a trecut printr-o experiență incredibil de dificilă. Aceasta a fost înțepată de un scorpion în timp ce scotea banane din cutii pentru a le pune la vânzare.

În weekend-ul care tocmai a trecut, o angajată a unui supermarket din București a fost înțepată de un scorpion în timp ce își făcea treaba. Aceasta a fost transportată de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Femeia a fost conștientă când a fost preluată de ambulanță, iar imediat ce starea ei a fost în afara oricărui pericol a fost externată.

Autoritățile au deschis anchetă pentru a stabili exact în ce condiții s-a întâmplar nefericitul incident și deja s-a deschis un dosar penal pentru nerespectarea normelor de protecție a muncii.

Din nefericire, acum ceva vreme, la Constanța a mai fost un caz similar. O femeie desfăcea cutii în care se aflau căpșuni și a fost înțepată de un scorpion. Este bine de știut faptul că scorpionii sunt rari la noi în țară, aceștia regăsindu-se în zone tropicale. Specialiștii susțin că cele două femei au fost înțepate de o specie de scorpion de plante, aceștia fiind mai puțin periculoși.

Scorpion în România

În România există specia Euscorpius carpathicus. În perioada 2016-2018, s-au identificat 48 de înregistrări de distribuție a acestei specii în Parcul Național Cozia, din Carpații Meridionali. Scorpionul carpatic trăiește în zone împădurite acolo unde impactul uman este redus.

Foto: 123RF

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Stiri