Câți bani câștiga Elena Lasconi în 40 de minute când era la PRO TV. Ce salariu are ca primar

Elena Lasconi a trecut de la Pro TV la turul 2 al alegerilor prezidențiale. Puțini știu ce salariu avea înainte să intre în politică.

Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidențiale din 2024 din partea Uniunii Salvați România (USR), continuă să surprindă prin traseul său profesional și politic. Cu o carieră în televiziune de peste două decenii și un parcurs politic marcat de succes, aceasta a reușit să se califice, pe 24 noiembrie, în turul 2 al alegerilor prezidențiale, obținând un impresionant număr de 1.772.500 de voturi.

Astăzi, Lasconi este primarul municipiului Câmpulung Muscel, funcție pe care a câștigat-o inițial în 2020 și pentru care a fost realeasă în 2024. Însă puțini își mai amintesc perioada în care aceasta era o figură emblematică a Pro TV-ului, unde a lucrat timp de 24 de ani, între 1995 și 2019.

Elena LasconiSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 8)

Cât câștiga Elena Lasconi când lucra la Pro TV

Elena Lasconi a declarat recent, în cadrul unei emisiuni, că venitul lunar pe care îl are în funcția de primar, de aproximativ 9.000 de lei, reprezenta suma pe care o câștiga în doar 40 de minute la Pro TV. În televiziune, Lasconi a avut o ascensiune rapidă, debutând ca prezentatoare și corespondentă locală la Deva, înainte de a ajunge la București, în 1999.

„Am 9.000 de lei salariul de primăriță. E multă muncă și bătaie de cap, dar îmi place. Stau 14 ore în primărie și mă înjură toți. Știi în cât timp făceam eu banii ăștia, când eram la PRO TV? Când mă duceam să vorbesc la eveniment? În 40 de minute. Și nu mă înjura nimeni. Vreau să fac un fel de Vegas din Câmpulung Muscel! Să vină oamenii din toată lumea să se căsătorească la noi, pentru că avem locuri de poveste!', a dezvăluit Elena Lasconi, în trecut, cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță, „La Măruță', de la PRO TV.

Cariera impresionantă la Pro TV

Numele Elenei Lasconi este legat de cele mai importante evenimente acoperite de Pro TV. Aceasta a relatat de la fața locului despre cutremurul devastator din Turcia (1999), eclipsa de Soare din același an și vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea în România. De asemenea, a fost corespondent special în Afganistan.

În 2013, Elena Lasconi și-a arătat latura creativă și în bucătărie, participând și câștigând sezonul cu celebrități al emisiunii MasterChef România.

De la jurnalism la politică

În decembrie 2019, Elena Lasconi a anunțat că părăsește televiziunea pentru a intra în politică. Într-o mișcare curajoasă, aceasta a candidat la alegerile locale din 2020, devenind primar al municipiului Câmpulung Muscel. Succesul său a continuat, iar acum este aproape de a deveni prima femeie președinte a României.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete