Cât de importantă este vitamina D. Medicul spune cât ar trebui să luăm în fiecare zi: „În lipsa vitaminei D, imunitatea se duce de râpă”

Se știe că vitamina D este necesară organismului, iar persoanele care petrec foarte mult timp în spații închise, ori cele trecute de 30 de ani, au mare nevoie de această vitamină. Ce cantitate de vitamina D este bine să luăn în fiecare zi, potrivit medicului. Specialistul spune că, în lipsa acesteia, imunitatea se duce de râpă.

Alexandru Onofrei, medic chirurg, a vorbit despre importanţa vitaminei D, despre care spune că în ultima vreme este considerată 'mai mult decât o vitamină'. El a recomandat ca fiecare persoană să ia cel puţin 2.000 de unităţi de vitamina D pe zi, subliniind că mersul la solar şi statul la plajă nu sunt cele mai sănătoase variante pentru acumularea acestei vitamine.

'Vitamina D e în ultimul timp considerată mai mult decât o vitamină, este considerată un hormon care ajută foarte mult la imunitate. Ca idee, s-au făcut nişte analize, nişte medici au luat-o pe cont propriu şi au făcut analize unor pacienţi pe vremea COVID-ului. Cei mai grav şi cei care au şi decedat, cei mai mulţi dintre ei, aveau niveluri aproape indetectabile de vitamina D. Aşa că inclusiv cei care mai mergem pe afară şi mai mergem şi pe jos ar trebui totuşi să suplimentăm, chiar tot timpul anului', a declarat Alexandru Onofrei, luni seară, la Medika Tv.

Ce cantitate de vitamina D trebuie să luăm în fiecare zi

El a vorbit şi despre cantitatea de vitamina D care ar trebui administrată pentru că, în lipsa acesteia, 'în primul rând imunitatea se duce de râpă'.

'Măcar un 2.000 de unităţi ar trebui să luăm pe fiecare zi. Statul la soare… nu recomand solarul pentru că nu produce de-ajuns de multă vitamina D şi în niciun caz statul foarte mult la plajă, iarăşi este o mare greşeală pentru că pot să apară cancerele de piele. Dar o plimbare şi suplimentarea de vitamina D ar trebui să facem toţi', a spus Alexandru Onofrei. 

El a explicat că dozarea vitaminei D 'nu este extrem de scumpă' şi se face prin intermediul unei analize simple, din sânge.

Citește și: Vitamina D 3, importantă în tratarea cancerului

Citește și: Alimentele bogate în vitamina D nu pot acoperi doza zilnică recomandată unui adult. Cum putem compensa?

Citește și: Cum îți dai seama că ai un deficit de vitamina D? Pot să apară dureri puternice într-o anumită zonă a corpului

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Sanatate