Câștigătorul de la „Românii au talent” s-a ales cu dosar penal. Cum a încălcat legea: „M-au sunat cei de la Brigada Rutieră să trec pe la ei să le predau permisul și…”
Radu Palaniță a câștigat „Românii au talent' în anul 2020, s-a bucurat de succes, dar de curând a trecut printr-un moment neplăcut și s-a ales cu dosar penal. Acesta, aflat la volan, a accidentat o femeie, chiar înaintea unui concert, în aprilie.
Invitat în podcastul lui Adrian Artene, acesta a povestit: „N-am păcătuit. Într-un fel, ba da, e vina mea pentru că aveam un spectacol, pe 6 aprilie, la Berăria H, mă grăbeam să ajung un pic mai devreme și am luat-o pe o străduță lăturalnică să ajung la Piața Muncii. O femeie a traversat pe unde nu trebuia, n-a fost impact puternic, doar că mi-a rupt oglinda din dreapta, eu, atunci, probabil și cu spectacolul și cu ce se întâmplase, am zis: OK, vă duc eu la spital', a spus el.
Radu Palaniță s-a ales cu dosar penal pentru că a părăsit locul accidentului. „Am sunat un doctor la Floreasca, era în drum, s-o preia, am lăsat-o pe mâinile doctorului, m-am dus mai departe să-mi fac treaba la spectacol și, după, pe 11 parcă, m-au sunat cei de la Brigada Rutieră să trec pe la ei să le predau permisul și… dosar penal.
Deci mie nu mi-a venit să cred cum a rămas: părăsirea locului accidentului. Pentru că n-am anunțat pe nimeni. Eu am luat-o pe femeie și am dus-o la spital, dar n-am anunțat Poliția', a mai zis el cu regret.
VEZI FOTOPOZA (1 / 5)Cu toate acestea, el se bucură că femeia nu are nimic, însă e trist pentru că nu a anunțat autoritățile la momentul respectiv.
„E OK, ea n-a avut nimic. A avut niște contuzii la cot și la genunchi. N-a avut nimic, dar simțul civic a funcționat. O iau și o duc la spital, dar mai departe… Și la spital eu trebuia să zic: Sunt cutare, numărul mașinii și na. Am înțeles că după mă întorcea Poliția la locul accidentului să măsoare, să… Aici am greșit, da. Nu mi-a funcționat mintea pentru câteva secunde. Cu toate că numărul mașinii mele e 112, a mai povestit Radu Palaniță.
A apărut ediția de septembrie a revistei Avantaje
Septembrie este o lună ca o bornă de hotar, este luna ce deschide ușa toamnei, cu vreme schimbătoare, capricioasă dar, probabil, așteptate de mulți, stropi binecuvântați de ploaie. Începem toamna în forță, dărâmăm mituri și învățăm de la specialiști să ne ferim de capcane și pericole care ne pot pune sănătatea sub imperiul riscului.
E important pentru sănătatea ta să știi ce este colesterolul, când devine periculos și cum îl poți menține între valori normale. Este prietenul și, în același timp, dușmanul nostru. Prieten, pentru că este indispensabil bunei funcționări a organismului; dușman, pentru ca se depune pe arterele noastre, ajungând să le obtureze.
Ce efecte are Sindromul Instagram? „Imaginea perfectă, dar falsă, lipsită de o poveste, nu poate construi o familie, pentru că nu poate stârni în bărbat decât dorințe sexuale ce se consumă mult prea repede – Psiholog Constantin Cornea
Fenomenul de ghosting afectează din ce în ce mai mulți oameni, și, cel mai adesea, își are rădăcinile în insecuritățile și problemele celui care fuge, nu în comportamentul celui părăsit.
Interviu în exclusivitate:
Prof. Dr. Gheorghe Peltecu, specialist în obstetrică-ginecologie: „Excesul operațiilor cezariene fără o indicație medicală a început să își arate efectele nocive’
Află mai multe din ediția print Avantaje septembrie:: https://magazines.ringier.ro/brands/avantaje/