Carmen Tănase, actrița care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Este o boală cu un PR agresiv”

Carmen Tănase este una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe din țara noastră. Datorită talentului inegalabil, al vocii pătrunzătoare și a numeroaselor roluri pe care le-a jucat, artista a cucerit inimile a milioane de români din toate colțurile țării.

Carmen Tănase se află în categoria artiștilor revoltați împotriva măsurilor luate de autorități în ceea ce privește pandemia de coronavirus. Deși este conștientă de riscurile nevaccinării, aceasta își asumă tot ceea ce crede și a oferit câteva motive pentru care nu vrea să facă parte din categoria populației vaccinate.

Marea actriță a fost invitată la emisiunea „Sinteza Zilei', la Antena 3 și a dezvăluit ce va face dacă se va impune pașaportul verde în întreaga țară. La Timișoara această măsură a fost luată deja. Ea a declarat că va merge mai departe cu decizia ei, iar atunci când nu va mai avea ce să facă, va sta izolată.

„O să mă lupt pentru dreptul meu atât cât o să mai pot din punct de vedere legal, pentru că încă mai pot din punct de vedere legal și vorbesc strict în numele meu.

După care dacă nu se va mai putea și se va da o lege organică în Parlament așa cum s-a dat în Franța și în Italia, dacă societatea mă izolează, ca atare o să stau izolată, asta am să fac', a declarat Carmen Tănase.

Mai mult decât atât, actrița a mărturisit că nici testare PCR nu ar fi utilă. Ea a ascultat o declarația a celui care a inventat tehnologia ARm, iar acesta susținea că acest test a fost pentru cercetare, nu pentru diagnosticare.

„Pentru că întâmplător l-am văzut acum un an și ceva, un an și jumătate pe însuși inventatorul aceste tehnologii Real Time PCR care spunea într-un interviu, înainte de a muri desigur, într-un interviu pe înțelesul tuturor de ce acest test, sau tehnologia asta pe care inventat-o nu poate pune un diagnostic.

Ea a fost inventată pentru altceva, pentru cercetare, pentru altceva și nu cred în rezultatul real al acestui test.

Şi m-am săturat de atâția șmecheri care s-au umplut de bani, au devenit milionari în timpul acestei pandemii și eu personal nu vreau să bag bani în buzunar acestor șmecheri', a mai spus actrița.

Cât despre criticile pe care le va primi în urma deciziilor, Carmen Tănase a explicat că mulți specialiști nominalizați la Nobel care au cu adevărat rezultate știintifice au fost interziși.

„Am devenit foarte calmă, nu mai sunt furioasă, mi-am asumat în totalitate lucrul acesta. Sunt pregătită pentru absolut tot ce o să vină.

Din întâmplare, am intuit din capul locului, apoi m-am și informat și am văzut, am ascultat foarte mulți specialiști care, din păcate, sunt banați, sunt interziși. Oameni care sunt întradevăr cu premii, unii chiar Nobel, care au publicat cărți, care au publicat în reviste de specialitate care spun cu totul altceva și de care nu se ține seama. Eu la specialişti mă uit. Eu ascult sfatul autorităţilor şi mă uit la specialişti', a declarat Carmen Tănase.

Actrița în vârstă de 60 de ani susține că nu mai crede de foarte multă vreme în cifrele și raportările autorităților. Este de-a dreptul revoltată împotriva tuturor măsurilor pe care statul le-a luat până acum și consideră că această boală are un „PR agresiv'.

„Nu am cum să cred lucrurile astea. Nu am cum. Este o boală cu un PR agresiv. O boală care într-adevăr ucide oameni la fiecare pas nu mai are timp cineva să îi facă un asemenea PR. Ori eu văd de un an şi jumătate PR, PR, PR. E ca un fel de toacă, în continuu la radio la televiziune poartă mască, fă aia, dacă nu porţi mască mori, dacă nu te vaccinezi, dacă nu te imunizezi, nişte minciuni îngrozitoare.(…)

Nu mai amenința că omul o să facă împotrivă, este o chestie de psihologie simplă. Nu se spune adevărul. Oamenii s-au contrazis. Faucci s-a contrazis de 700 de mii de ori, nicio problemă s-a mers mai departe(…) Ne-am întors total cu fundul în sus. Este o societate din care cred că nu mai vreau să fac parte', a mai spus actriţa Carmen Tănase.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete