Care sunt beneficiile smochinelor pentru organism?

Sunt gustoase, reprezintă o gustare sănătoasă și mai mult decât atât, fie că sunt consumate uscate, fie în varianta naturală, smochinele au o mulțime de beneficii pentru organism. Uite de ce ar trebui să se regăsească în alimentația ta. 

Gustul dulce încântă papilele gustative, motiv pentru care aceste fructe pot fi consumate în locul deserturilor cu multe calorii, fiind prietenoase cu silueta. Studiile realizate de specialiști spun că smochinul a fost printre primele plante cultivate de om, ceea ce înseamnă că merită un loc în regimul alimentar zilnic.

Care sunt beneficiile smochinelor pentru organism?

1. Sunt eficiente în procesul de slăbire

Sunt bogate în calorii, însă dacă sunt consumate cu măsură, smochinele pot avea efectul invers și se pot dovedi eficiente în procesul de slăbire. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că sunt bogate în fibre, ceea ce înseamnă că oferă organismului senzația de sățietate și astfel pofta de mâncare este diminuată.

2. Tratează disfuncțiile sexuale

Cercetările în domeniu au arătat că smochinele au capacitatea de a trata disfuncțiile sexuale și asta pentru că sunt bogate în vitamine și minerale. În medicina tradiţională se recomandă ca 2-3 smochine să fie puse în lapte și lăsate peste noapte, după care să fie consumate a doua zi dimineață. Se pare că acest tratament ar îmbunătăți abilitățile sexuale, în special în cazul bărbaților, potrivit organicfacts.net.

3. Scad tensiunea arterială

Smochinele sunt o sursă importantă de potasiu, dar conțin o cantitate foarte mică de sodiu, ceea ce înseamnă că pot duce la o scădere a tensiunii arteriale, prevenind boli ca hipertensiunea arterială.

4. Întăresc oasele

Pentru că sunt bogate în calciu, smochinele contribuie și la întărirea sistemului osos, reducând considerabil riscul de osteoporoză.

5. Previn constipația

Fibrele care se regăsesc în compoziția smochinelor ajută la o mai bună funcționare a sistemul digestiv și previn apariția constipației.

6. Reglează nivelul zahărului din sânge

Studiile spun că smochinele pot regla nivelul de zahăr din sânge și astfel pot combate rezistența la insulină, ceea ce înseamnă că pot lupta eficient împotriva diabetului de tip 2.

7. Reduc colesterolul

În compoziția smochinelor se găsește pectina, o fibră solubilă care stimulează funcționarea corectă a intestinului. Aceasta fibră este asociată de foarte multe ori cu scăderea colesterolului.

8. Tratează bronșita

Nu doar fructele sunt eficiente, ci și frunzele de smochin. Ceaiul obținut din aceste frunze poate lupta eficient împotriva afecțiunilor sistemului respirator, printre care se numără și bronșita sau astmul.

9. Îmbunătățesc aspectul pielii și înlătură simptomele neplăcute ale eczemelor și psoriazisului

Folosite în prepararea măștilor, smochinele îmbunătățesc aspectul pielii și înlătură simptomele neplăcute ale eczemelor și psoriazisului. Conțin flavonoide și polifenoli, antioxidanți care previn problemele cauzate de radicalii liberi.

10. Combat căderea părului

Nu în mod întâmplător în produsele destinate îngrijirii părului există extract de smochin. Specialiștii spun că acesta hrănește și hidratează în profunzime firul de păr, făcându-l mult mai rezistent.

Urmărește materialul video de mai sus pentru a vedea care sunt beneficiile smochinelor pentru organism.

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Celebrități care au fost adoptate

Fardul verde, preferatul make-up artiștilor în 2019

Vedete care s-au căsătorit la vârste fragede

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Alte video-uri