Care a fost primul job al Amaliei Năstase? „Mi-am luat vreo trei joburi pe la 16 ani”

Amalia Năstase nu se poate lăuda cu talentul său de a economisi. Mai mult decât atât, femeia de afaceri mărturisește că, pentru a-și putea satisface toate dorințele, la vârsta de doar 16 ani s-a angajat pentru prima dată.

Care a fost primul job al Amaliei Năstase? „Mi-am luat vreo trei joburi pe la 16 ani”

„Nu exista să am un ban și să stea mai mult de un sfert de oră în buzunar la mine, de asta m-am și angajat.

Mi-am luat vreo trei joburi pe la 16 ani că nu se putea. Predam engleză la o grădiniță, făceam sampling cu flyere pe la mașini, băgam în cutiile de scrisori ale caselor tot felul de oferte promoționale și țin minte că aveam 5 lei pe zi.

Erau puțini bani. După 18 ani făceam sampling cu țigări. Banii se duceau pe farduri, pe blugi.

Strângeam bani și mă duceam la Unirea și îmi luam o pereche de blugi”, a declarat, pentru Libertatea, Amalia Năstase.

În același interviu, Amalia mărturisește că încă nu a ajuns la vârsta la care să simtă că își dorește să economisească.

Amalia Năstase: „Am învățat să nu mă mai simt vinovată”

„Nu am ajuns la vârsta aceea, încă. Vă anunț când o să fiu un om din acela care economisește.

Am învățat să nu mă mai simt vinovată, pentru că asta sunt, asta fac”, a mai spus Amalia.

Din anul 2010, Amalia Năstase și Răzvan Vasilescu, un om de afaceri cu patru ani mai tânăr decât ea, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste.

În urmă cu trei ani, cei doi s-au căsătorit în secret. Amalia a mărturisit abia anul trecut că sunt soț și soție.

Fosta parteneră de viață a sportivului Ilie Năstase și-a oficializat, așadar, relația cu Răzvan Vasilescu, bărbat căruia, în 2015, i-a oferit un băiețel, Toma.

Timp de șase ani, Amalia Năstase a fost căsătorită cu Ilie Năstase, cei doi divorțând în 2010. Împreună au doi copii, două fiice, Alessia, în vârstă de 16 ani, și Emma, în vârstă de 13.

Foto: Facebook

Citește și:

Angelina Jolie, donație de 1 milion de dolari pentru o organizație care asigură hrană copiilor nevoiași

Lia Bugnar, primele declarații despre iubitul cu 23 de ani mai tânăr: „Uit mereu că suntem născuți la așa distanță”

Artista a vrut să renunțe la cea de-a doua sarcină! Ce a convins-o să aducă pe lume cel de-al doilea fiu?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete