Când îi dai copilului ciocolată, în ce cantitate și cât de des

cand ii dai copilului ciocolata

Toți copiii iubesc dulciurile. Și în special ciocolata. Cu toate acestea, consumul deliciosului desert se supune – sau cel puțin ar trebui! – unor reguli destul de stricte în privința vârstei de la care piciul o poate primi, cantității și frecvenței cu care i se oferă. Așadar, când îi dai copilului ciocolată?

Înainte de împlinirea vârstei de un an, nici nu încape discuție! Vrem să credem că nicio mamă, niciodată, nicăieri în lume, nu a făcut acest lucru. Aproape că nici nu considerăm necesar să mai explicăm de ce. Cofeina, zahărul, potențialul alergen, teobromina, feniletilamina, anandamida. Efectele negative asupra sistemului nervos. Suficient de convingător, da?!

Până la trei ani copilul nici nu trebuie să afle de existența ei. Nu există ocazie în an care să justifice faptul că un părinte i-a oferit copilului său o ciocolată înainte de împlinirea acestei vârste. Nici măcar una mică-mică. Nici Crăciun, nici Paște, nici aniversare.

Când îi dai copilului ciocolată, în ce cantitate și cât de des

După vârsta de trei ani, nu spunem că încurajăm consumul de ciocolată. Spunem că riscurile pentru sănătatea și dezvoltarea copilului nu mai sunt atât de mari ca până acum. Pericolul îl reprezintă de la acest moment înainte cantitatea de ciocolată pe care copilul o mănâncă. Și frecvența cu care o face. Un consum ridicat de ciocolată este asociat cu hiperexcitație nervoasă, insomnie, obezitate, probleme digestive, probleme dentare (în speță, carii), tensiune arterială și frecvență cardiacă crescută.

În principiu, este de preferat ca atunci când începeți să îi oferiți copilului ciocolată, să fie ciocolată neagră. (Atenție la cantitate, aceasta trebuie să fie foarte mică – o pătrățică – deoarece are un conținut mai ridicat de cacao decât celelalte sortimente!) Ciocolata cu lapte ar crea probleme, în special unui copil diagnosticat cu intoleranță la lactoză. De asemenea, a se evita ciocolata care conține bucățele de alune, nuci sau alte fructe uscate, din cauza riscului de înec. Pe lângă acest risc, mai există și cel de alergii, nucile și alunele având un potențial ridicat.

Un copil mai mare poate consuma orice tip de ciocolată – neagră sau cu lapte, cu umplutură sau cu fructe – dar nu într-o cantitate mai mare de 20-30 de grame. Și în niciun caz zilnic! Ciocolata este bine să fie un dulce consumat ocazional, iar atunci să fie una de calitate. Nutriționiștii susțin că ciocolata are și beneficii asupra organismului, cu condiția păstrării moderației în consum. Interzicerea ei totală poate crea copilului frustrări care, mai târziu, atunci când părintele nu mai are control asupra alimentației lui, să facă din el un consumator înrăit.

Foto: Shutterstock

Citește și:

Ce trebuie să știe elevii care au gratuitate pe transportul în comun din București

Mesajul unei mame către ministrul Educației: Şi după ce le furăm copilaria, ce să vedeţi doamna ministru, vine clasa a V-a şi ne lovim de o crudă realitate'

În viitor, copiii noștri vor avea în programa școlară: Ora de Nutriție. Ce zici de această inițiativă?

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Educatie