Bogdan Ionut Mihai: Nascut pentru a canta

Bogdan Ionut Mihai: Nascut pentru a canta

Bogdan Ionut Mihai, tenor

Bogdan Mihai nu este o curiozitate a muzicii. Ceea ce face el nu tine nici de miracol, nici de magie sau de geniu. |ine de un har din nastere, de un talent uluitor, slefuit pana la perfectiune in ore nesfarsite de studiu. L-am cunoscut in culisele Operei Nationale, intr-o zi de repetitii: decoruri complicate, stucaturi aurite, scari ample, mochetate, draperii groase, de catifea, si pasaje care duc spre sala mare, Invelita acum intr-o cortina de liniste grea.

Vorbe Incete, aproape soptite cu un fel de respect, si de peste tot, de dincolo de usile salilor de repetitii, se aude muzica. Ritmuri largi, voci urcate amplu, apoi retezate brusc, sunete unduitoare sau sincopate, vocalize parca fara sfarsit, acorduri mangaietoare sau game complicate, tumultuoase, de clape lovite cu virtuozitate.

„AM AVUT MULT NOROC IN VIATA“. Imaginea lui Bogdan a fost una surprinzatoare.Stiam despre el ca este o „raritate“ a muzicii, fiind unul dintre cei trei tenori din lume care pot sa cante aria finala a „Barbierului din Sevilla“, considerata cea mai dificila piesa de opera care, de aceea, nu se canta practic niciodata, si ca, la doar 26 de ani, este cel mai tanar solist de opera din Romania. Asa ca ma asteptam, nu stiu de ce, sa fie extrem de serios, chiar sever, cu ochelari grosi si cravata neagra, aplecat peste teancuri groase de partituri si cufundat in studii muzicale complicate, fredonand arii pe care doar el le aude.

Cand colo, „Contele Almaviva“, asa cu ii spun prietenii, este un tanar elegant, frumos ca un actor de la Hollywood, subtire, fragil si cu sclipiri jucause in ochii adanci, care chicoteste vesel la nedumeririle mele, mereu cu o replica pe buze si care nu sta o clipa locului. Un soi de argint viu ce pare ca n-are o clipa de astampar, dar care, in ciuda varstei, se impune prin prezenta.

Bogdan Ionut Mihai, tenor
La 18 ani, concurand cu dispensa de varsta, Bogdan primea primul premiu pentru vocea sa uluitoare.
Bogdan Ionut Mihai, tenor
In concert, la Castelul Wallenstein din Praga.
 

„Bogdan Ionut Mihai“, spune si-mi intinde serios mana, apoi pornim intr-un iures catre sala mare. Pe drum povesteste, aproape alergand, despre el, despre rolul contelui si despre Opera Nationala, despre Italia, premiul obtinut la doar 18 ani, la Concursul „Hariclea Darclée“, anii de conservator si orele lungi cu studii de Vaccaj si cu arii preclasice, sfaturile date de Pavarotti sau despre marea soprana Mariana Nicolesco, cea pe care o poate con¬sidera a doua lui mama. Printre picaturi, incearca o vocaliza, un fragment de arie, parca Mozart, asa ca o demonstratie, si ne lasa pe toti cu suflarea taiata.

Se opreste putin si isi inalta privirea cu o blandete adanca in ochi, iar chipul zambitor si rotund este cuprins de o gravitate deplina. Isi impreuneaza mainile, parca a ruga (sau poate asa o cere aria), si incepe sa cante: „Deh vieni alla finestra…“. Doamne, ce voce! Timbrul absolut spectaculos ma infioara, ca si cum un val de racoare ar fi patruns brusc pe usa deschisa. Vocea limpede si luminoasa urca vibrant spre inaltimea salii si se intoarce la fel de clara, ca un mesaj trimis catre eternitate.

Se opreste ca dintr-o joaca si rade: „E bine, nu?“, apoi raspunde in italiana la telefon: „Si, subito…“. Face toate astea rapid, cu un fel de zapaceala fermecatoare in miscari si zambind tot timpul. Doar atunci cand aduce vorba despre muzica de opera, ochii-i devin seriosi, iar vocea capata tonuri calde si profunde: „Povestea vietii mele este, pana la ora actuala, in mod firesc, scurta, dar cat se poate de frumoasa. Este povestea unei vieti norocoase, fiindca un artist nu este suficient sa aiba doar o voce frumoasa, cu siguranta are nevoie si de noroc.

Recunosc ca eu am avut mult noroc in viata. De la vocea spectaculoasa si timbrul deosebit pe care am avut norocul sa le mostenesc de la mama si pana la momentul in care am intalnit-o pe Mariana Nicolesco, cea care mi-a schimbat viata, sau la bursa de studii in Italia oferita de marea soprana Mirella Freni, care avea sa-mi devina maestra in arta cantului“.

Bogdan Mihai, tenor
Un succes extraordinar: rolul contelui Almaviva, pe scena Operei Nationale din Bucuresti.

„TOT TIMPUL INVETI CATE CEVA“. Bogdan a Inceput cu studii de vioara, apoi a urmat canto-ul pe structura de bariton liric, desi el putea atinge de atunci, cu mare usurinta, superba vocalitate si sunetele unui tenor. A visat insa mereu sa devina tenor, tocmai pentru ca vocea sa poseda o mare facilitate in registrul acut si, pentru a scoate in evidenta aceasta calitate aproape unica, a cautat mereu un repertoriu cat mai inalt, liric. „In tara, Mariana Nicolesco a fost singura care m-a ajutat sa-mi dezvolt aceasta noua vocalitate si m-a ghidat spre un repertoriu adecvat vocii mele: Mozart, Donizetti, Bellini, Rossini.

Bogdan Ionut Mihai, tenor
Cu Mariana Nicolesco, la Centrul Cultural Roman din New York.
Bogdan Ionut Mihai, tenor
Bogdan Mihai Impreuna cu Silvia Gestzy, una dintre cele mai mari soprane ale lumii.

De la dansa am invatat puterea de a lupta si cu mine insumi, si cu muzica, atunci cand imi spunea ca triumful de azi nu este garantia succesului de maine“, spune privind timid in pamant. E convins ca marea greseala a unui tenor este sa creada ca le stie pe toate si ca nu mai are nimic de invatat.

„Studiile vocale sunt cat se poate de dificile si nu se termina practic niciodata, asa cum imi spunea si marele Luciano Pavarotti, care m-a auzit cantand in Italia. Este nevoie de enorm de multa seriozitate, de rabdare si atentie, dar trebuie si sa-ti cunosti propriile limite. Sa nu te lasi influentat de stangaciile unora sau de cei fara experienta, dar cu aere de maestri. Sa ai un model clar, o viziune proprie asupra artei cantului si, mai ales, sa ai modestia de a te considera mereu un invatacel“.

DOAR TREI TENORI IN LUME. A semnat contractul cu Opera Nationala, apoi cu Opera de Stat din Stuttgart, devenind cel mai tanar tenor roman, iar spectacolul de debut a fost „Barbierul din Sevilla“, in care a interpretat, dupa patru luni de studiu intens, pentru prima data In tara, aria finala „Cessa di piu resistere“, din ultima scena a operei. Aria este atat de dificila, este nevoie de o amplitudine a vocii aproape de neatins si cere un ambitus atat de mare incat, prin traditie, se taie si nu se canta aproape niciodata.

„In momentul de fata, sunt doar trei tenori In lume care o pot canta: Juan Diego Florez, John Osborn si… Bogdan Mihai“. Ii spun ca este uluitoare performanta vocala pentru un tanar de 26 de ani, asa cum este de altfel si drumul sau In cariera lirica, si el rade: „De fapt, sunt un om normal, modern, nu sunt vreun geniu singuratic. Ma bucur de tot ce ma inconjoara si Incerc sa gasesc frumusetea in orice lucru. Sunt inconjurat de familie, de prieteni, oameni la care tin enorm si fara de care m-as simti singur, ca intr-un pustiu.

Stiu si sa ies in oras cu prietenii, in parc, la munte, la mare si sa traiesc la cea mai mare intensitate a vietii, dar stiu si valoarea muncii. Stiu si sa lucrez de la opt seara pana la patru dimineata fara oprire, pentru ca sunt constient ca Dumnezeu iti da vocea, dar tu trebuie sa o pas¬trezi in forma maxima. Cineva spunea ca la opera avem nevoie de doua vieti: una sa invatam si una sa cantam si, din pacate, cam asa este“.

„AM EMOTII SI SUNT ROMANTIC“. Ca sa-mi mai vorbeasca despre el, nu trebuie sa duc multa munca de lamurire. S-a nascut cu darul acesta dus pana la absolut si asta i-a adus satisfactii extraordinare, dar l-a si costat enorm pana acum. Eforturi calculate in timp si in munca. Aproape 15 ani de munca. „Ce vreti sa va mai spun? Ca am emotii pe care le ascund in zile de studiu? Este normal. Cred ca toti marii tenori au emotii si dupa ani buni de cariera. Ca sunt un romantic? Da, sunt! Dar oare nu toti barbatii ar trebui sa fie romantici?“

Adrian Ciltan; Foto: Octav Nitu, arhiva personala

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Cariera