Asistent maternal in varianta masculina

Asistent maternal in varianta masculina
Uncategorized

Intr-o lume in care doar mama e responsabila de cresterea copiilor, un barbat din Simleu a gasit puterea sa se inhame la o munca de… mama sociala.

In Simleul Silvaniei nu este om care sa nu il stie pe Stefan Vancea si multi sunt cei care se mira de alegerea lui. Toti sunt insa de acord ca cei trei copii – Mihaela, Anita si Claudiu – n-ar fi putut avea o soarta mai buna decat acum. Asa cum il vezi si cum vorbeste despre el si familia lui marita, care acum numara sapte suflete, te convinge imediat ca face lucrul care ii place cel mai mult.

Cu chipul lui de ardelean serios si molcom, arata serios si chibzuit, iar pe fata nu i se citeste decat usurarea momentelor de acum. Caldura unui fel de implinire, ca cea a unui gand ascuns si linistitor dus pana la capat. Sta asezat in camera copiilor, in mijlocul jucariilor pe care le-au imprastiat peste tot Anita, Claudiu si blonduta Mihaela si, privindu-i pe micuti, chipul i se umple de un zambet bland.

Pune deoparte cartea de povesti cu care ii duce la culcare pe prichindei si povesteste linistit, cu o cumintenie molcoma, ca de om care a vazut si a trait multe: "De fapt, acum descopar cat de usor imi vine sa vorbesc despre faptul ca sunt un fel de tata social, sa zicem asa, pentru cei trei micuti ai mei. Si stiti de ce? Fiindca eu traiesc aceasta perioada ca si cum ar fi copiii mei. De fapt, ei chiar si sunt, nu?"

"Nu banii au contat in decizia mea… Nu simt nici o greutate sa povestesc despre hotararea mea, fiindca si pe Ani, si pe Mihaela, si pe Claudiu ii simt ca pe o parte din fiinta mea. Momentul deciziei a venit asa, cum sa zic, normal, dupa ani intregi de casnicie si dupa ce eu si sotia mea aveam deja doi copii mari, la facultate, pe Adrian si Catalina, dupa ce ne construiseram deja o casa mare, frumoasa, deschiseseram primul market de top din oras si aveam o independenta financiara solida.

Sa stiti, nu spun asta ca sa ma laud, ci ca sa vedeti ca pentru mine nu a existat nici o motivatie baneasca atunci cand am ales sa iau un copil abandonat si sa devin asistent maternal, adica sa imi iau raspunderea cresterii si educarii lui, a integrarii lui in lume, in societate si in cal- dura unui camin, a unei familii adevarate.

Dar asa am simtit eu ca e bine sa fac! Sa dau o sansa unui copil, apoi inca unuia, iar pentru ca m-a ajutat Dumnezeu, sa dau si unui al treilea. Fiindca imi doream cu adevarat un astfel de bine facut in viata si nu pentru ca ar fi trebuit cumva, din cine stie ce motive, sa o fac. Doream asta din suflet si eu cred ca primul pas pe un drum ca acesta, de asistent maternal, este sa doresti din suflet binele unui pui de om."

"Ei sunt, practic, copiii mei"
Mihaela (Mia, cum o striga toata familia) si Anita (Ani), care e nascuta la o zi diferenta de Mia, sunt primele venite in familia Vancea. Apoi, fiindca asa simtea ca trebuie, Stefan l-a adus si pe Claudiu cel mic, care este, deocamdata, rasfatatul casei. Desi nimeni nu le-a ascuns adevarul despre nasterea lor si despre familiile lor adevarate, pentru cei mici nu incape nici o indoiala: Lenuta este "mami", Stefan, cel pe care tustrei micutii il iubesc fara rezerve, este "tati" iar Catalina, fiica naturala a familiei Vancea, este pur si simplu "Cata, surioara cea mare".

Surade bland vazandu-mi nedumerirea. "Da, eu le-am spus fetitelor adevarul – de la bun inceput! Bine, asa este si legal sa faci, dar oricum eu sunt de parere ca nu trebuie sa-i ascunzi copilului faptul ca esti doar un, cum sa-i spun, Tparinte temporart. Lui Clau inca nu i-am spus, fiindca el este prea micut, are doar putin peste doi ani, insa daca va intreba, ii voi spune despre parintii lui naturali, despre noi, despre familia lui de acum…

Dar si despre faptul ca noi ii simtim asa cum i-am simtit pe Adi si pe Cata, ca pe propriii nostri copii, si ca pentru ei noi ne consideram parinti adevarati. Nu parinti naturali, ci parinti adevarati. Noi suntem, pur si simplu, mami si tati. Atat! Daca ti-ai luat raspunderea de a creste, educa si ajuta un copil, el este, practic, copilul tau – deci, nu te poti comporta cu el altfel decat cu un copil pe care l-ai fi nascut tu."

Asa cum se cade atunci cad esti o mica vedeta, Claudiu nu este prea cumintel, fiindca le da de furca serios "lui mami si tati", dar se vede ca se simte ca si cum toata lumea ar fi a lui. Alearga topa-topa dupa o masinuta cu telecomanda, pe care ne-o arata mandru, se arunca in leaganul din curte, vrea sa rupa cateva flori, e cat pe-aci sa apuce mingea din mana Catalinei, dar o rateaza la milimetru, in vreme ce Mihaela si Anita – care sunt, cel putin deocamdata, cele mai cumintele dintre prichindei – vin razand cu gura pana la urechi sa dea mana -ca intre oamenii mari- si sa se recomande serioase: "Mia si Ana".

O profesie cu program nonstop
"Pasii de urmat au fost cam acestia: am depus o cerere la Directia de Protectie a Copilului (DPC); e drept, la inceput si ei s-au cam mirat ca un barbat voia sa devina asistent maternal, dar apoi am primit tot ajutorul si de la asistentii de caz, Mariana Maxim si Crina Curta, dar mai ales de la Rodica Ilea, sefa serviciului, care este o femeie si jumatate. Am cerut, desigur, si acordul celorlalti membri din familie.

A urmat ancheta sociala, apoi o testare psihologica, analizele medicale, iar dupa circa o luna de zile am primit atestatul de asistent maternal si ne-au incredintat-o pe Mia, iar mai tarziu pe Ana si pe Clau", explica Stefan. Despre trairile primelor momente impreuna cu micutii incredintati, despre clipele intrarii lor intr-o noua familie, Stefan vorbeste cu ochii plini de o bucurie pe care cu greu as putea eu sa o inteleg.

"Ce-am simtit atunci? Nu stiu sa va explic foarte bine. Prima data, ceva ca o strangere de inima: daca nu va merge ceva? Dupa aceea, incet-incet, incredere, apoi speranta, asteptare si la urma fericirea, ca o implinire ce te incalzeste pe dinauntru. Nu stiu, dar eu asa simt cel putin. Sigur ca nu e usor sa fii parinte temporar si, credeti-ma, stiu ce spun!

Eu nu cred ca slujba aceasta – fiindca, la urma urmei, legal si pe hartie, este o slujba: cu salariu, concediu de odihna, carte de munca si toate cele – eu nu cred, zic, ca slujba aceasta poate fi facuta fara vocatie de parinte, fara iubire si fara blandete. Si, oricum, rigorile ei depasesc tot ceea ce poate fi compensat material cu salarii, sporuri sau stiu eu…

Ganditi-va ca este singura profesie din Romania care are program 24 de ore din 24. Nu poti sa spui: "Ingrijesc de copil pana la patru si apoi plec…". Dupa aceea, povara responsabilitatii e uriasa si pentru educatia pe care o dai copilului, si pentru siguranta lui. Nu poti lasa copilul nesupravegheat ziua si noaptea, in casa ori in curte, nu poti pleca cu el nicaieri nici cateva ore, fara sa anunti Directia; nu iti poti lua concediu, fiindca ar trebui ca micutii sa fie dusi la alta familie in perioada aceea, iar acest lucru le-ar produce o suferinta, cred eu. Dar si daca pleci cu ei in concediu, ganditi-va, trebuie aprobari, trebuie sa ai un contact permanent cu Directia si cate si mai cate…"

La plecare, toti trei micutii ne insotesc pana la poarta casei. Gata, deja suntem prieteni! Se zbenguiesc fara astampar prin spatele Catalinei, pe langa geanta cu aparate de fotografiat, chicotesc, trag de cate un fermoar si se mandresc cu cate trei-patru jucarii in brate.

"Stefan este un om cu vocatie de parinte. El i-a crescut si pe Adi, si pe Catalina, copiii nostri; si-acum, tot el duce greul ingrijirii celor mici", spune sotia lui, Lenuta Vancea.

Curajul unui tata social
Sigur ca au fost multi care au vrut sa il descurajeze, chiar oameni la care nu s-ar fi asteptat. I-au zis ca-i o prostie, ca se face de ras, el, om in toata firea si barbat pe deasupra; ca se inhama la o chinuiala in plus. Insa atunci cand a hotarat, a hotarat si gata! Si a iubit atat de mult gandul ca poate darui cuiva un drum in viata, incat a decis sa devina el, barbat in putere, om cu copii mari, asistent maternal pentru trei micuti.

Si face asta ca pe unul dintre cele mai simple si mai frumoase lucruri din lume. Privindu-i, am senzatia ca acolo, in curtea unei case de gospodar din Simleu, aproape de capatul tarii, pluteste, bine pastrata, ca un secret, viata tainica a unui barbat. O viata care vorbeste despre dragoste si puterea de a-ti urma drumul pe care il simti in suflet. Un drum poate usor, poate greu, dar unde tot ceea ce conteaza este ce ai lasat in urma ta. O casa… un copac… si soarta unui pui de om… sau a mai multora.

Iubirea, blandetea, disponibilitatea totala sunt doar cateva dintre rigorile acestei profesii care necesita vocatie.

Text: Adrian Ciltan; foto: Octav Nitu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din