Antonia, ținta răutăților pe rețelele de socializare: „Pe la spate le roade indivia”

Antonia este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi din țară. În ciuda acestui fapt, iubita lui Alex Velea a fost des atacată de femei, în special, judecându-i viața profesională și cea personală.

Antonia preferă de cele mai multe ori să stea departe de scandaluri și preferă discreția chiar dacă unele situații par a scăpa de sub control. Recent, cântăreața a scris un mesaj pe rețelele de socializare prin care își manifesta indignarea și repulsia față de răutățile celor din jur. Iubita lui Alex Velea a mărturisit, de altfel, că a avut parte de reacții negative din partea femeilor încă din perioada adolescenței, însă nu a crezut că atacurile vor continua și la vârsta adultă, mai ales în spațiul online.

„Am avut de-a face cu femei care mă urăsc toată viața mea. Ele afișează o atitudine încrezătoare, ca și cum nimic nu s-a schimbat. Practic, nu sunt impresionate de nimic sau nimeni. Ceea ce este amuzant este faptul că am vorbit cu unele dintre ele, dar pe la spate le roade indivia. Aceasta este problema reală.

Ceea ce vreau să spun este că acum sunt adult, iar această problemă nu s-a schimbat vreodată. Am trecut prin asta de când eram în liceu. Acum că sunt matură, tot ceea ce pot să fac pentru ele este să îmi pară rău pentru ele, deoarece asta spune multe despre ele', a scris Antonia, într-o postare distribuită pe Instagram, scrie Spynews.

În urmă cu ceva timp, artista a mai scris pe rețelele de socializare un mesaj scurt prin care dovedea că a descoperit cât de falși sunt așa-zișii prieteni.

„2022. Prieteni până la bani, practic’, a scris Antonia pe pagina sa de Instagram alături de emoticoane triste, semn că era destul de afectată de ceea ce se întâmplă.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete