Andrei Aradits are o singură dorință pentru anul 2023: „Să îl pun pe Eric pe calea cea dreaptă”

Andrei Aradits spune că familia este cea mai importantă pentru el. Actorul își dorește să se implice cât mai mult în educația fiului său, Eric. Într-un interviu exclusiv, vedeta de la PRO TV a povestit cum arată sărbătorile în familia lui.

Ce tradiții de Anul Nou respecți cu sfințenie? Dar care sunt tradițiile pe care le știi, dar nu le respecți?

Ce îmi place, deși acum, de când am multe mâțe, îmi este greu să fac… îmi plac artificiile. Aprind artificii de sărbători alături de fiul meu. Aceasta este o tradiție pe care îmi place să o păstrez, deși nu prea mai găsim artificii meseriașe, cum erau pe vremuri. 

Cum arată sărbătorile ideale pentru tine?

Alături de fiul meu. În principiu, sărbătorile sunt un loc unde familia ar trebui să primeze. Familia este compusă din persoanele la care apelezi atunci când nu mai ai nimic, sunt cei la care te duci când ai pierdut totul. Sărbătorile sunt modul în care se reafirmă această promisiune: „Domne, oricum ar fi… e unchiul meu!'… e familie!

Cum vei sărbători Crăciunul și Revelionul anul acesta?

Anul acesta, probabil că vom sărbători ca de obicei. O să chem familia pe la noi, o să ne facem cadouri, o să mâncăm sarmale. Chiar mă gândesc… nu am făcut niciodată sarmale. Uite, asta ar fi o idee bună: să încerc să fac. Nu știu să fac, nu știu să le împachetez. Am auzit că există mașini de împachetat sarmale. Trebuie să caut pe undeva, pe la un „kitchen shop', ceva. Asta plănuiesc de Crăciun, nu știu dacă o să o fac, dar m-am gândit că ar fi cool. 

Îți pregătești rezoluții pentru 2023? Dacă da, care sunt acestea?

Să îl pun pe Eric pe calea cea dreaptă. Are un BAC de luat și o facultate la care trebuie să intre. Asta este treaba mea primordială. 

Ce cadou îți dorești de Crăciun (pe lângă sănătate și toate cele bune)?

Pace. Mai mi-aș dori, ca sens în viață, să devin înțelept, dar nu știu dacă reușesc. 

Povestește-ne, te rog, o întâmplare amuzantă de care ai avut parte în preajma sărbătorilor.

La un moment dat, când eram cu fiul meu, am cumpărat artificii mari, aproape ilegale. Ne-am dus să le aprindem și țin minte că am făcut o greșeală. Eram în Colentina. Le-am scos și le-am dat foc. Mi s-a părut mie că este greșită eticheta, fiindcă sunt niște chinezării. Le-am dat foc și le-am pus invers, le-am pus cu fața în jos. Habar n-ai ce mega-distracție este să pui invers niște artificii pentru că au început să bată în stânga, în dreapta, peste tot… zici că era război!

Te rog să transmiți un gând pentru cei de acasă în legătură cu anul care vine.

Vă implor, orice ar fi, nu vă pierdeți umorul… și să nu vă lăsați îngropați în lehamite. 

andrei-araditsSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

PROTEVELION 2023

Pe 31 decembrie, începând cu ora 20:00, la PRO TV, telespectatorii vor sărbători intrarea în noul an alături de artiștii preferați și de cele mai iubite vedete din România.

PROTEVELION este petrecerea de la care nimeni nu trebuie să lipsească, este cel mai mare show, cu distracție, emoție și foarte mult umor. De la muzică și duete neașteptate la momente de stand-up, dans, scenete și reacții savuroase ale invitaților, românii vor avea parte de un spectacol în care se vor regăsi. 

Show-ul se va construi în jurul celebrului dans popular perinița, iar în noaptea dintre ani, vedetele se vor provoca la dans, muzică, voie bună și momente inedite. Andi Moisescu și Andreea Esca, Irina Loghin și Florin Busuioc, Cabral și Adela Popescu, Horia Brenciu și Carmen Tănase, Cătălina Grama și Daniel Pavel, Adrian Nartea și Tania Popa sunt câteva dintre perechile care vor putea fi văzute în ipostaze unice în noaptea de Revelion.

În primul rând, vă veți simți bine cu noi. Va fi multă distracție. În al doilea rând, vor fi mulți oameni foarte faini, momente și cuplete comice extraordinare. Va fi un Revelion așa cum se așteaptă lumea să fie, cu multă voie bună și distracție', a spus Pavel Bartoș. 

Pe scenă vor mai urca: Andra, Irina Rimes, Smiley, Denis The Motans, Amalia Enache, CRBL, Theo Rose, Pindu, Anna Lesko, Emil Rengle, Lupii lui Calancea, Vlăduța Lupău, Diana Matei și taraful Cleante, Lidia Buble, Cosmin Stan, Rareș Năstase, Andreea Marinescu, Iulia Pârlea, Andrei Aradits, Alex Bogdan, Andra Marinescu, Mahala Rai Banda și mulți-mulți alții. 

Despre ce vor vedea românii în ultima zi din an, la PRO TV, Raluka spune: „Distracție, momente frumoase care vă vor emoționa și care vă vor aduce zâmbetul pe buze. Vom trece prin multe stări împreună și ne vom distra foarte, foarte tare'.

Prinde indiciul și câștigă 10.000 de euro!

Telespectatorii vor putea câștiga 10.000 de euro în noaptea de Revelion. Tot ce trebuie să facă e să urmărească emisiunea, să prindă unul dintre cele 6 indicii care apar pe ecran, să acceseze site-ul: prindeindiciul.protv.ro și să completeze formularul de înscriere. Câștigătorul va fi anunțat marți, 10 ianuarie, pe site-urile PRO. 

Duminică, 31 decembrie, de la ora 20:00, românii petrec PROTEVELIONUL. Show-ul va fi disponibil și pe VOYO. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete