Andi Vasluianu: “Din păcate, acum ne pierdem prea mult timp cu tehnologia și prea puțin cu noi înșine.”

Andi Vasluianu: “Din păcate, acum ne pierdem prea mult timp cu tehnologia și prea puțin cu noi înșine.”

Smerenia unui om atât de talentat, atât de firesc și atât de credibil în tot ce face, ni se întoarce împotrivă, asemeni unui bumerang. Pentru că în trufia noastră, ne facem că nu vedem cum Generația de Aur a marilor actori de pe vremuri și-a găsit deja înlocuitorii.

Cum câștigă un profesor respectul elevilor în ziua de azi?
Prin el însuși, asumându-și greșelile, nu doar reușitele… așa cred.

Dacă ai putea să te întorci în timp ce i-ai spune elevului Vasluianu?
Să nu se sperie când greșește, că se rezolvă toate, nu sunt atât de importante. Nu nota 10 e importantă, ci călătoria până la nota maximă este cea care contează.

Care a fost cea mai mare tâmpenie pe care ai făcut-o în adolescență?
Nu am făcut tâmpenii atât de mari. Cred că m-am îmbătat o dată tare. Asta a fost cea mai mare tâmpenie și, după, nici nu m-am mai atins de băutură. Adică sunt un băutor normal, beau o bere când și când, dar niciodată să mă îmbăt ca atunci.

Ce spui când nu te aude nimeni?
„Să nu te prindă că ești impostor'. Am sindromul ăsta, al impostorului. Adică și când iau un casting și urmează filmările, am senzația că poate nu sunt eu ăla bun, că poate era altul mult mai bun.

Cea mai importantă lecție a ultimului an este…
Prezentul. Încă o dată, nu contenește să mă surprindă providența că trebuie să-mi pun atenția mult pe prezent. Și asta s-a întâmplat anul acesta. Am învățat să fiu în prezent și că nu este altceva mai important decât momentul actual, aici și acum.

Ești născut în anii 70, ai copilărit în anii 80, anii 90 te-au format, iar din 2000 ți-ai găsit drumul. Ce are generația ta în plus față de altele?
Eu nu cred neapărat că o generație este mai mult decât cealaltă, cred că are alte mijloace. Evoluția asta tehnologică, mai degrabă, ne modifică felul de a trăi, dar în esență, cred că suntem la fel. Avem aceleași obiceiuri, dorințe. Din păcate, acum ne pierdem prea mult timp cu tehnologia și prea puțin cu noi înșine. Nu știu dacă asta este un plus, ci mai degrabă îl văd ca pe un minus. Mai important este să stăm oameni cu oameni și să comunicăm mai mult real. Bineînțeles, sunt mijloace tehnologice care ne-au ajutat, cum este medicina, de exemplu, care a evoluat. Sunt și multe plusuri, dar și minusuri care ne împiedică să ne conectăm la celălalt și chiar și la noi înșine. Apariția mașinii a schimbat lumea, apariția avionului a făcut distanțele mai scurte – și tot așa. Singura chestie care mi se pare mie, la generația noastră de actori, este că suntem mai comunicativi unii cu alții – cel puțin așa simt eu, dar nu pot să bag mâna în foc că am dreptate, pentru că nu am stat mult cu generația cealaltă. Am senzația că pe noi ne interesează foarte mult să luăm unul de la celălalt lucruri. Dar cred că era și înainte așa, deci s-ar putea să mă înșel aici.

Ce carte ai pe noptieră?
Am mai multe, că așa fac, mă apuc de mai multe. De cele mai multe ori citesc seara, înainte de culcare. Acum îi citesc fiicei mele din Mary Poppins – când îi citesc ei, citesc și pentru mine că sunt cărți pe care, poate nu le-am citit. Dar îi recitesc și cărți care mie mi-au plăcut, cum ar fi Viața mea, a lui Charlie Chaplin. Eu, de curând, am terminat Inteligența emoțională.

Vorbește-ne de bunicul tău…
Bunicul meu era născut în aceeași zi și același an cu Radu Beligan, pe 14 decembrie 1918. A fost regizor la Nottara, a făcut mai mult secundariat. A pus în scenă câteva spectacole, dar nu a fost așa cunoscut ca regizor. Cumva, datorită lui am ajuns să prind pasiunea asta, el ne făcea rost de bilete la teatru. Nu aveam o relație atât de apropiată, dar iubea la fel de mult meseria asta cum o iubesc și eu. Eu eram mai mult cu bunica din partea mamei, acolo mă duceam la țară. Dar acum îmi pare rău pentru că mi-ar fi plăcut să-l cunosc mai bine și cred că și lui i-ar fi plăcut, mai ales că am ajuns să fac aceeași meserie ca și el. A murit când eram anul I la  facultate, nu a apucat să mă vadă jucând, dar mi-ar fi plăcut… cred că am fi avut foarte multe de vorbit și cred că ne-am fi apropiat mai mult.

De ce Andi Vasluianu și nu Andrei Vasluianu?
Mie așa mi se spunea. De la familie până la prieteni, inclusiv la școală, la facultate: Andi. Cred că erau 2, 3 colegi în facultate care îmi spuneau Andrei. Când m-am angajat la teatrul din Ploiești, pe afiș eram Andrei Vasluianu, după care s-a întâmplat să fac un scurtmetraj cu Mitulescu (el a fost primul om în regia căruia am activat în film). El a scris pe generic: Andi Vasluianu și de acolo, pe film, numai așa m-au pus. După un timp, au schimbat și la teatru.

Foto > PR

Citeste și:

Ioana Ginghină: Sfatul meu pentru toată lumea este: Nu vă mai dați…'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Interviurile Avantaje