Anca Lungu s-a căsătorit în Grecia. Primele imagini de la nunta fostei prezentatoare TV
Anca Lungu, în vârstă de 37 de ani, s-a căsătorit în mare secret, în Grecia, în urmă cu doar 2 zile. Fosta prezentatoare TV a făcut nunta pe plajă.
După ani de zile petrecuți împreună și având deja un băiețel, Anca Lungu și grecul Harry Arampatzis au făcut pasul important al cununiei religioase. Ceremonia a avut loc într-o locație splendidă din Halkidiki, unde mireasa a strălucit la cei 37 de ani ai săi.
Evenimentul a fost marcat de discreție, atât din partea mirilor, cât și a nașilor, însă imagini inedite au apărut pe rețelele de socializare datorită Andreei Berecleanu. Anca Lungu și Harry Arampatzis, farmacistul grec implicat în afaceri cu produse cosmetice, au impresionat prin simplitate, rafinament și emoția sinceră afișată pe parcursul ceremoniei.
Nașii cuplului au fost Andreea Berecleanu și soțul ei, medicul Constantin Stan, legați de Anca Lungu printr-o frumoasă prietenie și o istorie comună în familia Observatorului.
Anca Lungu și Harry Arampatzis sunt împreună de mai bine de șapte ani. Anca a renunțat la job-ul de la Antena 1 și s-a mutat la Nisa pentru a fi alături de Harry. Cei doi au împreună un băiețel, iar cununia religioasă a avut loc în țara natală a mirelui. Anca a fost căsătorită anterior cu Ștefan Lungu, cu care are o fetiță, pe Natalia.
Cine e Harry Arampatzis, soțul Ancăi Lungu
Anca Lungu a fost căsătorită cu Ștefan Lungu, iar împreună au o fiică, pe Natalia Adriana. Cei doi au divorțat, iar ulterior jurnalista l-a cunoscut pe Harry Arampatzis. Deși nu a fost dragoste la prima vedere, cu timpul s-au îndrăgostit și au decis să-și întemeieze o familie.
S-au stabilit la Nisa, în Franța, acolo unde locuiesc de șase ani de zile. Au împreună un fiu, pe Georgios Alexander, născut în 2018.
Harry Arampatzis este fondatorul și CEO-ul companiei de produse cosmetice Universkin. Soțul Ancăi Lungu are doctorat în farmacologia pielii, iar compania sa are o echipă de experti formati din dermatologi, chirurgi plastici, bioogi, patologi, chimiști și farmacisti pentru a formula produse de skincare.