Adrian Văncică, Celentano din „Las Fierbinți”, și-a dat demisia de la Teatrul Nottara. Lucra acolo de 15 ani

Adrian Văncică este unul dintre cei mai cunoscuți actori din România. A devenit și mai cunoscut publicului larg odată cu rolul pe care îl interpretează în serialul „Las Fierbinți', de la Pro TV. El e Celentano. Pe lângă acest personaj, el interpreta și altele la Teatrul Notarra, acolo unde lucra de 15 ani. Acum a demisionat.

După 15 ani petrecuți la Teatrul Nottara, Adrian Văncică a decis să își dea demisia. Actorul a luat prin surprindere chiar și conducerea instituției de cultură cu decizia lui.

La Teatrul Nottara, Adrian Văncică renunțase la spectacole și se mai ocupa de o singură piesă. Decizia actorului a fost luată anul trecut, după 15 ani petrecuți pe scena de la teatru. Motivul demisiei sale nu este încă cunoscut, însă directorul teatrului crede că acesta nu mai avea timp să se ocupe și de asta, fiind foarte ocupat cu filmările pentru „Las Fierbinți'.

„De ce a ales să plece, nu știm exact. A venit doar cu demisia scrisă și asta a fost. A trebuit să ținem cont de alegerea sa. Pe de altă parte, nu mai juca în acel moment decât într-o singură piesă. Dar cred că nu mai găsea timpul necesar repetițiilor și spectacolelor săptămânale', a declarat Marinela Țepuș, directorul Teatrului Nottara, potrivit evz.ro.

Marinela Țepuș, directoarea teatrului, a mai spus că îl va susține în tot ceea ce își propune și că Teatrul Nottara va avea mereu ușa deschisă pentru el.

adrian-vanica-demisie-teatru-3SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Adrian Văncică, despre rolul lui Celentano în „Las Fierbinți'

De peste 10 ani de zile actorul Adrian Văncică joacă rolul lui Celentano în serialul românesc „Las Fierbinți'. Despre personajul său a făcut dezvăluiri. „Sunt și unii care-l urăsc. Adică eu am o mătușă care nu se uită la serialul ăsta și mai ales la mine, pentru că a avut un bărbat bețiv, care o bătea și a zis eu nu mai vreau să văd bețivi în viața mea, nici măcar la televizor. Da, dar e comedie, de râs… Nu mă interesează!

Mi s-a întâmplat de multe ori să zică, bă, cum ești tu, zici că ești tata. Bă, cum faci tu făcea și nu știu cine. Nu știu, cred că Celentano este simpatic în filosofia asta, pseudo-filosofia pe care o are el în cap. I se pare că le știe și așa mai departe. Cred că e un personaj simpatic, de-aia s-a lipit lumea de el', a povestit actorul de la PRO TV, potrivit Playtech.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete