Actorul Florin Zamfirescu, departe de scenă: „Nu mai știu ce zic și pe ce lume mă aflu”

Florin Zamfirescu s-a retras din lumea artistică în 2019. Acesta are acum 72 de ani și trăiește o viață liniștită în mediul rural, departe de scenă alături de soția sa, Daciana Toma.

Primăvara anului 2019 a însemnat pentru Florin Zamfirescu ultimul drum al său către scena teatrului românesc. Acesta a ales să pună punct carierei sale după 50 de ani de muncă și să trăiască frumos și liniștit alături de familie.

„Merg la spectacole până în vara aceasta. În Bucureşti şi în provincie joc într-un singur spectacol, «Căsătorie în trei», şi are mare succes. Am ajuns la o vârstă la care am simţit asta. Vreau să văd ţara, vreau să stau cu cei patru nepoţi ai mei. Sunt orfan, acum 30 de ani a murit tata, în ianuarie a murit mama, şi am avut aşa o revelaţie.

Am zis. Am avut experienţele unor colegi care au luat drumul din teatru direct spre cimitir, şi nu e bine. Eu vreau să mă mai bucur de viaţă, totuşi, să pot şi eu să călătoresc, să văd ce e frumos, pentru că am făcut toate acestea doar în slujba pe care am avut-o', a spus Florin Zamfirescu, în 2019, pentru Click!.

Celebrul actor are 72 de ani și spune că retragerea sa de acum doi ani a fost cea mai bună alegere. Îi place viața sa de acum în sânul familiei și nu pe scenă.

„M-am retras, îmi pare rău, îmi văd de viața mea, de ultimii ani vreau să fie trăiți frumos, am 40 de ani de profesorat, 50 de ani de actorie film și teatru. Alții s-au retras, fără voia lor, și la 53 de ani, cum a fost Amza Pellea și Octavian Cotescu, nimeni n-a depășit 70 de ani. Ștefan Iordache a murit la 67 de ani, eu am 72 de ani.

Nu mi-ar fi mie rușine să ies din nou pe scenă? Să fac ca Radu Beligan, cu cască în ureche și să nu mai știu ce zic și pe ce lume mă aflu?', a mărturisit Florin Zamfirescu pentru impact.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete