Aceste vedete nu-și duc copiii la școală. „Este un risc prea mare pentru …”

Este un început de an școlar atipic. Copiii nu se mai pot îmbrățișa așa cum o făceau odinioară, trebuie să poarte măști, să se dezinfecteze și să vină în schimburi la ore.

Aceste vedete nu-și duc copiii la școală. „Este un risc prea mare pentru …”

Din pricina restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, dar și pentru a-și proteja familiile, câteva vedete au luat decizia de a nu-și trimite copiii la școală.

Șerban Copoț

Șerban Copoț (38 de ani) este un familist convins. Artistul are doi fii, Tedi și Alexandru, iar soția lui, Roxana, este însărcinată în 7 luni cu fiica perechii.

Solistul a mărturisit în mediul online că el și Roxana au luat decizia ca Tedi să nu înceapă școala anul acesta. „Mult succes și răbdare în noul an școlar, dragi părinți.

O să avem nevoie! 🙏🏻 Sacrificii peste sacrificii și incertitudini epuizante … 😊🤦‍♂️

Pe Tedi încă nu îl ducem la școală pentru că este un risc prea mare pentru mami, care este în 7 luni. Credem că prudența este cea mai bună opțiune.

Îmi este sincer milă de părinții cu copii de clasa a VIII-a sau a XII-a. Multă sănătate vă dorim în noul an școlar.

Sper să ieșim odată din pandemia asta … 🤞🏻🙏🏻😊”, a scris prezentatorul de televiziune în mediul online.

Andreea Mantea

Andreea Mantea are o carieră de succes și un fiu absolut adorabil, David, în vârstă de 5 ani.

Vorbind recent despre înscrierea acestuia la școală, prezentatoare TV a mărturisit pentru Redactia.ro:

„Încă nu știu, nu m-am decis încă. Pe cât de tare mi-am dorit să meargă la școală, pe atât de tare mă îngrijorează situația actuală.

Voi aștepta o perioadă, să văd evoluția cazurilor din România, apoi voi lua o decizie”.

Mircea Badea

Mircea Badea și Carmen Brumă au împreună un fiu, Vlăduț, în vârstă de 5 ani. „Eu, de exemplu, nu vreau să duc copilul la școală.

Deloc. Nu mi se pare în regulă să meargă la școală. Nu mi se pare în regulă să meargă nici nepoata.

Se pune că sunt un părinte și un unchi rău?”, declara Mircea Badea, la sfârșitul lunii august.

Refuzul de a-și duce copiii la școală sau grădiniță poate fi sancționat cu închisoare sau amenzi

„Fiecare părinte face tot ce crede că este mai bine pentru copilul lui, însă îi avertizăm pe toți că, din punct de vedere legal, doar înghețarea anului școlar este o variantă admisă de ținere a copilului departe de școală sau grădiniță.

Mai precis, în România, multe absențe nemotivate și nejustificate pot duce la exmatricularea copilului.

Învățământul online se poate face doar acolo unde instituția permite acest tip de învățare, iar sistemul homeschool-ing nu este unul recunoscut la noi în țară”, a explicat avocatul Alina Roșca, potrivit Hotnews.ro.

Alina Roșca transmite părinților din România că pot răspunde cu închisoare sau amendă în cazul în care aleg nejustificat să nu-și ducă copiii la unitățile de învățământ la care sunt înscriși.

„În articolul 16 din Legea Educației se specifică faptul că învățământul general obligatoriu este de 10 clase și cuprinde învățământul primar și cel gimnazial.

Același articol din legislație specifică și faptul că grupa mare, din cadrul instituției pentru educarea copiilor între 3 și 6 ani, este obligatorie din acest an, grupa mijlocie va fi obligatorie din 2023 și grupa mică va fi și ea obligatorie din anul 2030.

Astfel, atragem atenția asupra faptului că retragerea copilului din învățământul general obligatoriu (incluzând grupa mare din cadrul instituției pentru educarea copiilor între 3 și 6 ani) poate atrage după sine sancțiuni de ordin penal pentru săvârșirea infracțiunii de împiedicare a accesului la învățământul general obligatoriu, prevazută de art. 380 din Codul Penal și sancționată cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă penală”, mai spune avocatul Alina Roșca, potrivit Hotnews.ro.

Foto: Instagram

Citește și:

Cel mai dificil moment din relația Danielei Gyorfi cu bărbatul care-i este alături de 14 ani

Fiul lui Tily Niculae a avut această afecțiune după naștere. „Vreau să atenționez toate mamele”

David și Victoria Beckham, infectați cu noul coronavirus. Cum au transmis virusul mai departe?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete