Acarienii și saltelele: legătura dintre cele două
Invizibili ochiului liber, acarienii sunt insecte microscopice, care se regăsesc pe suprafețele unde se acumulează praf și celule moarte. De obicei, cele mai mari concentrații se află pe saltele. Se înmulțesc rapid și afectează calitatea aerului interior. De asemenea, pot duce la apariția bolilor de respirație sau a iritațiilor la nivelul pielii.
Dacă te trezești de ceva vreme cu o stare generală de disconfort, cel mai probabil poate fi un semn al prezenței acarienilor. Ce poți face în privința saltelei, dar și care sunt cele mai recomandate modalități de prevenție rămâne să afli în rândurile de mai jos.
Acarienii și saltelele
Știai că pe majoritatea modelelor de saltele utilizate în casă se pot găsi aproximativ 2 milioane de acarieni? Seamănă destul de mult cu păianjenii și preferă mediile calde și întunecate. Salteaua devine, așadar, un mediu propice de dezvoltare, mai ales pe timp de noapte, când se acumulează un grad ridicat de umiditate, iar temperatura corpului crește. Se hrănesc cu celulele moarte ale pielii și lasă în urmă o cantitate semnificativă de alergeni. Un singur acarian produce excremente de 20 de ori pe zi. Chiar dacă nu trăiesc foarte mult, se reproduc cu ușurință – o femelă depune între 60 și 80 de ouă, care eclozează în 6 zile.
Chiar dacă nu sunt periculoși, favorizează agravarea alergiilor existente. Așadar, persoanele sensibile ar trebui să acorde mai multă importanță ambientului în care se odihnesc.
Iată care sunt principalele simptome cu care te poți confrunta:
- Rinita alergică – strănut frecvent, nas înfundat, mâncărime la nivelul nasului și ochilor și secreții nazale apoase.
- Oboseală cronică – datorită perturbării somnului cauzate de iritații și dificultăți de respirație.
- Leziuni ale pielii – din cauza expunerii îndelungate la acarieni, poți dezvolta pete roșiatice și inflamații.
În cazul în care problemele se acutizează, cel mai bine ar fi să consulți un medic avizat pentru a-ți oferi un tratament adecvat. În astfel de cazuri se administrează antihistaminice, corticosteroizi sau decongestionante nazale. Totuși, dacă nu vrei să ajungi într-o asemenea situație, cel mai bine ar fi să aplici metodele de prevenție recomandate de specialiști. Astfel, reduci din start riscurile asupra sănătății și contribui în mod direct la îmbunătățirea calității aerului.
Sfaturi de protecție pentru acarieni
O simplă saltea de două persoane poate găzdui peste 1 milion de acarieni – destul cât să-ți afecteze rutina de somn și implicit gradul de confort.
Dacă vrei să te asiguri că dormitorul va deveni oaza ta de liniște, există câteva metode testate pentru a elimina acarienii. Iată care sunt cele mai apreciate:
- Schimbă salteaua o dată la aproximativ 10 ani – Oricât de calitativă ar fi, salteaua se uzează în timp. Perioada în care e cel mai indicat să faci o nouă investiție variază în funcție de nivelul de degradare, dar și de caracteristicile modelului. Pentru un plus de versatilitate, orientează-te către seturi de saltele, perne și pilote premium.
- Monitorizează umiditatea din cameră – Aerisește frecvent în cameră și integrează un sistem inteligent de ventilație. Eventual, folosește un dezumidificator pentru a menține un mediu uscat, ideal pentru un somn odihnitor, dar și pentru o atmosferă relaxantă . Acarienii se pot dezvolta și trăi numai în spații umede.
- Șterge periodic obiectele unde se poate acumula praf – Alege piese de mobilier simple, cu suprafețe netede și design compact. Aspiră covoarele și salteaua – acolo se regăsesc cele mai mari cantități de praf. Dacă vrei să-ți fie mai ușor și să te asiguri că nu ratezi niciun loc, optează pentru un model de mână.
- Evită să depozitezi jucării sau haine în pat – Nu folosi patul pe post de spațiu improvizat pentru depozitare pentru că nu vei face decât să favorizezi înmulțirea acarienilor. Învață-i și pe cei mici să-și lase jucăriile, pe cele de pluș mai ales, în cutii sau dulapuri. De asemenea, e indicat să ții cât mai puține perne pe pat.
- Scapă de draperii și înlocuiește-le cu jaluzele – Sunt variante mult mai practice și se integrează perfect în orice decor, mai ales în cel minimalist. În plus, ar fi de preferat să nu folosești covoare de mari dimensiuni în dormitor – rezumă-te la cele mai compacte.
- Folosește spray-uri speciale pentru acarieni – Există pe piață diverse produse care îți pot asigura confortul și siguranța de care ai nevoie. Totuși, ar trebui să știi că nu sunt 100% eficiente și că multe pot integra substanțe toxice. Așadar, ar fi bine să citești înainte instrucțiunile de utilizare.
- Spală lenjeria de pat și husa de saltea la temperaturi înalte – Studiile au demonstrat că e de ajuns să speli articolele de pat la 60 de grade pentru a elimina complet acarienii. Alege din start o saltea cu husă detașabilă pentru că protejează complet suprafața saltelei.
Vrei să scapi de problemele cauzate de acarieni și să te bucuri în același timp de un ambient potrivit momentelor de destindere?
Acordă mai multă atenție îngrijirii saltelei și obține rezultatele dorite fără prea multe eforturi!