A fost ucisă de un buștean de aproape 32 de kg împins de pe o stâncă de doi adolescenți

Fotografa Victoria Schafer (44 de ani) a fost ucisă de un buștean de aproape 32 de kg împins de la aproape 23 de metri de adolescenții Jaden Churchheus și Jordan Buckley, ambii în vârstă de 16 ani.

Tinerii și-au recunoscut fapta. Victoria, mamă a patru copii, făcea fotografii în Parcul Statului Ohio alături de studenții ei când a fost lovită de bușteanul împins de pe marginea stâncii sub care se afla.

A fost ucisă de un buștean de aproape 32 de kg împins de pe o stâncă de doi adolescenți

Victoria s-a stins din viață în data de 2 septembrie a anului trecut. Adolescenții au admis că au împins bușteanul pentru a fi amuzanți fără intenția de a răni pe cineva.

Amândoi au pledat vinovați pentru omor involuntar. Adresând-se familiei doamnei Schafer, Buckley a declarat:

„Înțeleg că acțiunile mele au făcut ca viața familiei voastre să se schimbe. Știu că niciun cuvânt rostit de mine nu va putea aduce înapoi soția, fiica, sora dumneavoastră.

Dorința mea este să folosesc această traumă pentru a învăța și pentru a-mi trăi întreg restul vieții onorând-o de doamna Schafer. Îmi doresc să folosesc această experiență pentru a preveni astfel de greșeli din a fi repetate.

Nu va trece nicio zi din viața mea în care să nu mă gândesc la această tragedie. Sper ca într-o zi să găsiți puterea de a mă ierta”.

Churchheus, care și-a admis fapta în urmă cu două săptămâni, a spus: „În ziua aceea nu mi-aș fi putut imagina că acțiunile mele vor rezulta în asta.

Începând de atunci, în fiecare zi m-am gândit la cum am provocat moartea cuiva și este ceva ce voi purta cu mine pentru tot restul vieții.

Apreciez generozitatea familiei Schafer și a autorităților pentru că mi-au oferit o a doua șansă. Realizez că nu pot face nimic pentru a o aduce de doamna Schafer înapoi, dar îmi pare sincer rău”.

Adolescenții vor fi condamnați pe 15 octombrie. Judecătorul a recomandat un minim de 3 ani în detenție pentru minori.

Foto: Facebook

Citește și:

Mămici, atenție la aceste jucării! Sunt extrem de periculoase pentru cei mici. „ARUNCAȚI-LE”

Sfârșitul tragic al Anei Davila, soția renumitului medic și farmacist Carol Davila. A fost otrăvită

După ce a fost mutilată de fostul soț, Margarita Grachyova și-a găsit liniștea în brațele unui alt bărbat

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate