A fost descoperit un pantof de copil de acum 2000 de ani: este intact!

Un pantof aparținând unui copil și care datează de mai bine de 2.000 de ani a fost dezgropat în Austria, cu șireturile încă intacte, anunță CNN.

Designul pantofului din piele, a cărui dimensiune corespunde aproximativ cu UE 30 (US 12), sugerează că a fost fabricat probabil în secolul al II-lea î.Hr., potrivit Muzeului German de Mining Bochum-Leibniz. Pantoful a fost excavat de arheologi în satul Dürrnberg, unde a avut loc exploatarea sării geme încă din epoca fierului, se arată într-un comunicat de presă recent.

Sarea, care este deosebit de indicată la conservarea resturilor organice, se crede că a păstrat pantoful într-o stare extrem de bună până în zilele noastre.

„Activitățile noastre de cercetare de la Dürrnberg ne oferă descoperiri valoroase de zeci de ani pentru a explora științific cele mai vechi activități miniere. Starea încălțămintei găsite este remarcabilă', a declarat profesorul Thomas Stoellner, șeful Departamentului de Cercetare de la Muzeul Minierului German, în comunicatul emis către presă.

Lucrările de excavare la Dürrnberg se fac pentru a obține informații despre munca și viețile minerilor din epoca fierului, potrivit muzeului.

Arheologii au descoperit pantoful printre alte resturi organice, inclusiv un fragment de lamă de lopată din lemn, precum și resturi de blană cu șireturi care ar fi putut proveni de la o glugă de blană. Găsirea unui pantof pentru copil este „întotdeauna ceva special', deoarece arată că copiii au fost prezenți în subteran, a spus muzeograful.

Stoellner a adăugat: „Materiile organice se descompun în general în timp. Descoperiri precum acest pantof de copil, dar și resturi textile sau excremente precum cele găsite la Dürrnberg, oferă o perspectivă extrem de rară asupra vieții minerilor din Epoca Fierului.'

A fost readusă la viață după 27 de minute, iar primul lucru pe care l-a cerut a fost un carnețel. Ce a scris a impresionat pe toată lumea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Stiri