8 ani pentru un suras

8 ani pentru un suras

florinelCand am intrat pe poarta Centrului CID („Copii in Dificultate“), am avut senzatia, pentru o vreme, ca am ajuns la o gradinita absolut obisnuita. Un zgomot vag si vesel, asistente cu zambet pe fete, multe rafturi pline de carti, cateva computere, desene si mese incarcate de culori…

Apoi i-am vazut pe copii si l-am recunoscut pe Florinel, baiatul pe care l-au salvat numai incapatanarea si da­ru­irea Valentinei si a catorva oameni ca ea, si am inteles bucuriile re­alizarilor lor. Dar si dramele in preajma carora traiesc zilnic. Acum, Florinel, baiatul care a fost adus aici la recomandarea medicilor, ca un caz fara speranta, are deja opt ani, se joaca, rade, merge, mananca singur si este la scoala, in clasa a doua.

Povestea unui miracol
La o masa micuta, pe masura staturii lui, printre culori si desene, baiatul a carui poveste m-a adus aici surade cu capul aplecat, parca ascultand un gand. „Salut!“, zic. Si el imi intinde imediat manuta subtiratica: „Salut!“. Rosteste cuvantul putin stangaci, cu capul aplecat si fruntea inclinata inainte, cu buzele stranse de o cumintenie ciudata, concentrat sa nu greseasca ceva. De fapt, dupa ce ii afli povestea, realizezi ca miscarile si vorbele lui Florinel sunt ele insele un miracol. Trebuie doar sa stai o vreme deoparte si sa-l privesti cu mare atentie. Simpatic foc, tuns scurt-scurt si cu ochii mari, rotunjiti de o curiozitate uimitoare, Florinel nu se sfieste sa-si manifeste dorintele.

Dia­logul, desi inceput cu ezitari si insotit de gesturi largi sau de negari si aprobari vehemente, se leaga repede. Daca ii vorbesti, se opreste si in­­­­cearca sa intelega exact ceea ce vrei sa ii spui. Doar ca este ceva putin teribil in nemiscarea aceea a lui, un fel de neajutorare complicata. Sau poate doar asa mi se pare mie… Povestea lui a inceput disperat si trist. Asa s-a nascut, tintuit in nemiscare, venit pe lume cu piciorusele strambe, cu un diagnostic groaznic, care are si un nume medical complicat, dar care insemna, de fapt, o condamnare. Florinel a fost abandonat in maternitate, din prima lui zi de viata.

Valentina Zaharia, directorul executiv al Fundatiei CID Romania
, l-a adus in „Centrul Sf. Margareta“ aproape fara speranta ca se mai putea face ceva pentru el. Sufletista si cu o putere pe care nu ai banui-o la prima vedere, si-a strans toata energia si a avut curajul sa porneasca pe un drum pe care putini l-ar fi ales. A cautat raspunsuri si solutii la intrebari, a cerut ajutor, s-a zbatut, a inventat…

Florinel este dovada ca iubirea si grija nasc miracole. Acum opt ani, era greu de crezut ca s-ar mai fi putut face ceva pentru bucatica aceea de om care nu se misca si aproape ca nici nu manca. Nimeni nu se gandea ca ar putea sa traiasca. Un specialist englez a fost cel care ne-a dat incredere ca acest copil mai putea fi re­­cu­pe­­rat. Am mers cu el sa-i facem o operatie, a urmat una si inca una, facute de profesorul Burnei, la Spitalul «M.S. Curie», a stat imobilizat, in gips, pe perioade extrem de lungi, care s-au intins pe trei-patru ani si abia la varsta de cinci ani a reinvatat sa mearga.

Asemeni unui nou-nascut, pas cu pas, intai cu cadrul, apoi singur. Si acum mai am poza cand Florinel a mers pentru prima data singur, o fotografie facuta in graba, fara unghi, fara prea mare focalizare, doar din spate, deoarece primii lui pasi ne-au luat pe nepregatite. A fost un moment in care, recunosc, mi-a venit sa plang de fericire“, povesteste Valentina Zaharia.

Asistentele de la CID, medicii, specialistii kinetoterapeuti si Valentina au devenit familia lui Florinel. De fapt, sunt singura lui familie. Alaturi de ei a invatat sa vorbeasca, sa duca lingurita la gura, sa paseasca, cu ei a mers la scoala, a invatat sa traga linii pe hartie, pe care sa le uneasca in desene si sa le umple de culoare. Desene care inchipuiesc o casa, o masina, un iepuras, un telefon si intotdeauna mai multe doamne despre care, daca il intrebi, iti spune ca sunt „mama“. Fiecare dintre femeile din jurul lui – Vali, Camelia, Rodica si toate celelalte – ocupa in sufletul lui Florinel rolul de „mama“.
 

copii in dificultateA invatat chiar si sa rada, asa cum o face orice copil normal, doar ca asta s-a intamplat la multi ani de la nastere, pentru ca la inceput era un copil foarte trist. Acum stie sa se bucure si aproape ca a uitat suferintele anilor de nemiscare, iar, cu trei ani in urma, si-a vazut si mama naturala, pe care asistentii sociali de la Centrul CID au gasit-o cu greu, si a aflat ca mai are inca cinci frati. Doar ca aceste cuvinte nu au nici o valoare pentru el, nu inseamna nimic. Fratii sunt pentru el niste „copii“, iar mama biologica, o „doamna“. Mama adevarata sunt asistentele de la Centru.

Un efort la indemana noastra
„Traind langa dramele acestor copii, te simti intotdeauna stanjenit. Este nevoie de multi ani de incercari, pentru a le putea intelege cu adevarat gandurile si sentimentele. Apoi, cu multa munca, incepi sa afli calea, te apropii de ei si ii descifrezi. De aceea, copiii aflati in situatii speciale, cu dizabilitati, sunt mereu respinsi de societate.

E mai simplu sa le negi existenta decat sa-i ajuti. Asta este de fapt intentia si dorinta noastra: sa-i convingem pe cei din jur sa fie interesati de acesti copii. Fie ca nu pot merge, ca sufera de autism sau ca sunt infestati cu virusul HIV, e nevoie ca oamenii sa inteleaga ca acesti copii nu trebuie sa fie dati la o parte, doar pentru ca sunt diferiti“, adauga Valentina, ravasind, in joaca, parul lui Florinel, care se afla in curte, langa o masina de jucarie si recita cu patos poezia lui preferata, aceea cu „Iepuras-coconas/A fugit peste imas…“.

Un camin cald pentru 1.000 de copii
„Copii in Dificultate“ este o organizatie non-profit, infiintata in Romania din 1990, care ingrijeste, in toate cele sase centre din tara, peste 1.000 de Alisdair Barroncopii cu dizabilitati. Centrul „Copii in dificultate“ este auditat de organizatia-mama din Anglia, in fiecare an, dovada clara ca banii obtinuti din sponsorizari si finantari sunt folositi in proportie de suta la suta in interesul copiilor pe care personalul de aici ii ingrijeste cu afectiune.

Echipa CID este alcatuita din angajati si voluntari, toti tineri si entuziasti, care, prin programele comunitare, sustin asigurarea drepturilor fundamentale ale copiilor, avand grija de cat mai multi copii aflati in su­­fe­­­rinta si oferindu-le, ori de cate ori este nevoie, un camin sigur si cald, grija, iubire si sprijin. Toti cei care vor sa dea o mana de ajutor Centrului „Copii in Dificultate“, sa ofere donatii, sponsorizari sau chiar sa dedice o parte din timpul lor liber copiilor de aici, pot afla toate detaliile necesare sun]nd la numarul de telefon 021/ 210.31.21 sau de pe site-ul www.cid.org.ro. De asemenea, persoanele interesate pot scrie pe adresa de e-mail: vali@cid.org.ro

Un copil e raspunderea tuturor
Presedintele Director General al Fundatiei „Copii in Dificultate“, Alisdair Barron, a fost cel care a initiat modul de ingrijire pentru mii de copii abandonati, din Romania. In 2006, Alisdair a fost investit de catre Majestatea Sa Regina Elisabeta a II a a Marii Britanii cu titlul de „Membru al Ordinului Imperiului Britanic“, drept recompensa pentru realizarile in beneficiul copiilor din Romania.

Alisdair Barron spune ca este impresionat de schimbarile care au avut loc in ultimii ani la noi, dar stie ca inca mai sunt multe de facut: „Romanii nu-si pretuiesc copiii asa cum facem noi. Un copil nu este doar al tau, ci apartine tuturor. Romanul se gandeste ca nu poate face nimic pentru copilul acela aflat la un pas de moarte si asta nu este cea mai buna abordare.

Ar trebui sa faca tot ceea ce-i sta in putinta pentru a-l ajuta. Trebuie sa iti pese, pentru ca nu stii niciodata ce se poate intampla. Urmatorul poate fi al tau“. Alisdair crede ca romanii trebuie sa ii determine pe politicieni sa se gandeasca mai mult la oameni.
 

copiiUn efort cat de mic poate salva o viata
In Romania, Ambasadoarea Fundatiei „Copii in Dificultate“ este Amalia Nastase, si ea mama a doua fetite, care a ho­tarat sa se implice cu multa daruire in activitatea CID. Sotia celebrului tenismen Ilie Nastase spune ca pentru ea a fost o mare onoare sa primeasca propunerea de a fi ambasador CID. „Nimic din ceea ce fac pentru acesti copii nu mi se pare greu“, spune Amalia si adauga: „Cand s-a nascut primul meu copil, am inteles ca viata nu-mi mai apartinea. Mi-am dorit sa traiasca intr-o lume fara pericole si fara amenintari si ca mine gandesc, cred, toate mamele din lume.

Fetitele mele, Alessia si Emma, sunt ca toti ceilalti copii de varsta lor si incerc, impreuna cu Ilie, sa le invat sa fie bune la suflet, sa imparta ceea ce au cu copiii mai putin norocosi. Eu am intalnit copii care m-au invatat ca nu exista cuvantul «imposibil». Ei mi-au aratat ca toate framantarile noastre zilnice nu fac nici pe departe cat prima vorba a unui copil autist sau cat un gherghef tesut de o fetita care s-a nascut din parinti seropozitivi“.

Amalia spune ca cel mai greu de explicat este sentimentul pe care il traieste o mama al carei copil e bolnav si ca doar cineva care a trecut prin asta stie cu adevarat cum e. „Daca incerc sa ajut acesti copii in dificultate, o fac pentru ca sunt mama si pentru ca am cunoscut mame disperate care m-au intrebat: „Eu pentru ce sa mai traiesc acum cand ingerul meu nu mai este?“. As vrea sa fie cat mai putine intrebari ca aceasta. Credeti ca este prea mult sa facem cu totii un mic efort pentru ca astfel de intrebari sa nu mai existe? Ca micuti precum cei de la CID sa ne poata zambi, macar o data pe zi?“.

 

 

Adrian Ciltan; foto: octav Nitu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Libertatea
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii