37 de trucuri şi sfaturi pentru frumuseţea ta

37 de trucuri şi sfaturi pentru frumuseţea ta

Pregateste-te sa arati mai bine ca niciodata! Te invatam ce ti se potriveste si ce nu, ca sa arati intotdeauna radioasa.

4 trucuri pentru a da tenului stralucire

Blush-ul este primul fard pe care trebuie sa-l folosesti daca vrei sa ai un look stralucitor. Dar e foarte important sa alegi culoarea si textura potrivite si sa-l aplici corect.

Cel mai bine ar fi sa alegi nuante naturale de bej si roz. In primul rand, se poarta lookul nud, iar in al doilea rand, sunt mai usor de aplicat si de catre cele “netalentate” in ale machiajului. Nu aplica un strat prea gros. Mai bine pari putin mai palida, decat sa concurezi clovnii.

Ce trebuie sa alegi

Blush-ul perfect: nici prea pal, nici prea inchis. Daca ai tenul deschis, alege farduri de obraz in tonuri de roz-inchis sau auriu. Daca ai tenul inchis, cele mai potrivite sunt blush-urile in tonuri de auriu-pal sau oranj.

Blush-ul pudra: este foarte important sa-l aplici corect. Zambeste in oglida. Aplica fardul de obraz cu un pamatuf cat mai fin, exact pe partea de obraji care iese in relief atunci cand razi. Estompeaza conturul si prelungeste blush-ul inspre tample.

Blush-ul crema: se aplica cu degetele, prin miscari circulare, estompand marginile, pentru a obtine obraji cat mai naturali. Cum intra mai repede in piele, este bine sa-l aplici in strat mai gros daca vrei sa pari mai imbujorata.

Truc Avantaje
Daca ai tenul uscat, cel mai bine este sa folosesti un blush- crema. Cel pudra este mai potrivit pentru tenurile grase ori mixte.

4 pasi spre un machiaj natural

– Foloseste corect anticearcanul. Aplica-l sub pleoape sub forma unor semicercuri si intinde-l cu degetele. Ai grija sa fie doar cu un ton mai deschis decat fondul de ten sau pudra pe care urmeaza sa o folosesti. Nu aplica fondul de ten in strat prea gros. Risti sa scoti cearcanele si mai mult in evidenta, in loc sa le estompezi.

– Lumineaza-ti ochii. Aplica pe pleoape un strat subtire de fond de ten, apoi un fard nud, mat sau sidefat. Intinde-l inclusiv pe arcade. Pe gene aplica mascara maro. Este mai potrivit pentru un look natural.

– Trebuie sa ai buzele machiate. Alege un gloss semitransparent, in culori naturale. Aplica-l (fara contur) direct pe buze sau peste un ruj mat, dar tot natural.

– Alege o baza de machiaj usoara. Fie un fond de ten transparent, fie o pudra pulbere. Ambele in nuanta cat mai apropiata de tenul tau. Aplica-le uniform, in strat subtire.

Truc Avantaje
Tenul bine ingrijit este cel mai usor de etalat natural. Ai nevoie numai de un ser pentru ochi si de o crema hidratanta, usor stralucitoare.

3 trucuri pentru a aplica fondul de ten in mod corect
– Ia din magazin mai multe mostre de fond de ten, in tonuri apropiate de pielea ta. Testeaza-le acasa, la lumina naturala. Lumina din magazin te poate induce in eroare; este intensa si te va determina sa alegi un fond de ten mult prea inchis. Acelasi lucru il poti pati si atunci cand iti alegi blush-ul sau rujul. Cel mai bine este sa le incerci la lumina naturala, ca sa poti vedea exact ce culoare au.

– Alege nuante naturale. Cel mai bun fond de ten este acela care nu se vede dupa ce a fost aplicat. Singurul fard pentru baza care are voie sa fie vizibil la aplicare este anticearcanul.

– Daca ai ales un fond de ten prea inchis (oricum arata mai inchis in sticla decat pe ten!), deschide baza cu o pudra mai pala. Trucul este valabil doar daca fondul de ten este cu un singur ton mai inchis.

Truc Avantaje
Alege din magazin trei tonuri de fond de ten. Aplica-le pe fiecare, estompandu-le, pentru a vedea care ti se potriveste.

 

6 trucuri pentru un ten impecabil
Nu e suficient sa-ti alegi corect produsele de ingrijire faciala. Trebuie sa stii si cum sa le combini.

Daca folosesti… Trebuie sa… Nu asa…
Destul de des un exfoliant delicat pentru ten, cum este Gommage Exfoliant, de la Clarins. Aplici dupa exfoliere o crema foarte hidratanta, cu multe vitamine. Altfel, tenul tau se va… ofili. Iti recomand Garnier Nutritionist. Nu aplica pe ten masti astringente. Pielea poate fi sensibilizata din pricina exfoliantului.
Zilnic o crema intensa cu actiune antirid, cum este DNAge, de la Nivea Visage. Foloseste un sapun de fata foarte delicat. Care sa pastreze nivelul optim de hidratare a tenului. O buna alegere este sapunul solid Dove. Nu este indicat sa iti scoti din trusa cremele antirid pentru ochi si buze. Sunt zonele care se rideaza cel mai repede!
Un peeling care curata bine tenul si este perfect chiar si pentru pielea foarte sensibila, cum este Pureté Thermale, de la Vichy. Foloseste o crema de zi restructuranta, cu factor de protectie ridicat (peste 20). Apara tenul de radicalii liberi. Incearca Juvenance, de la Juvena. Are si actiune antirid. Evita sa aplici zilnic pe ten produse de machiaj care astupa porii. Tenul trebuie sa respire!

semne-nastere_cd845f566a2 trucuri pentru a-ti contura perfect ochii

Poate ca cel mai dificil intr-un machiaj este sa folosesti corect eyeliner-ul. Corect inseamna: in linii simetrice, usor ingrosate si ascendente, spre coltul exterior al ochilor.

Daca aplici eyeliner-ul in linie prea groasa, vei obtine un efect cam… dramatic. Iar daca tusul negru este intens, alege-l pe cel maro, gri-antracit sau unul in tonuri metalice.

Corect

– Aplica eyeliner-ul pe linia genelor, din coltul interior al ochiului spre cel exterior. Estompeaza-l pe pleoapa cu un fard inchis. Contureaza si pleoapa de jos, insistand in coltul exterior al ochilor.

Gresit

– Daca aplici eyeliner-ul foarte fin pe linia genelor de sus si de jos, iti vei micsora ochii, fara sa ii scoti deloc in evidenta. Mai ales daca folosesti un tus de pleoape negru-intens.

Truc Avantaje

Ca sa para natural pe pleoape, eyeliner-ul trebuie usor estompat cu un creion contur sau cu un fard inchis la culoare. Daca vrei sa reziste mai mult, aplica inainte o pudra fixatoare pe pleoapa.

3 sfaturi pentru a-ti alege cel mai potrivit ruj de buze

– Alege un ruj care sa semene foarte bine cu nuanta naturala a buzelor tale. In general, rujurile in tonuri de roz sunt cele mai asortate.

– Daca ai tenul inchis la culoare, intai contureaza buzele cu un creion mai inchis, apoi aplica rujul, astfel incat sa combini armonios conturul cu suprafata buzelor.

– Ai grija ca diferenta de culoare dintre creionul contur si ruj sa nu fie evidenta. Creionul trebuie sa fie doar cu o nuanta mai inchisa decat rujul de buze – indiferent de textura lui.

Truc Avantaje

Daca vrei ca rujul sa se intinda uniform, foloseste o pensula speciala, subtire si moale. Vei vedea ce repede se traseaza conturul buzelor si cum vei acoperi perfect chiar si colturile acestora.

3 pasi pentru demachiere si tonifiere

– Rolul lotiunii tonice este sa indeparteze eventualele impuritati care mai raman pe ten dupa ce l-ai curatat cu laptele demachiant si sa revigoreze tenul. Ideal este ca lotiunea sa fie din aceeasi gama cu demachiantul de ochi si ten si sa nu contina alcool.

– Daca tenul tau este foarte uscat, trebuie sa eviti folosirea lotiunii in fiecare zi. In schimb, este foarte bine sa o folosesti zilnic, daca tenul tau este foarte gras.

– Nu aplica lotiunea tonica pe conturul ochilor si al buzelor, indiferent cat de delicata ar fi. Aceste zone se usuca repede, iar lotiunea nu face decat sa grabeasca deshidratarea pielii sensibile. Iar de aici pana la aparitia ridurilor mai este doar un mic pas…

2 trucuri pentru gene perfecte
Daca vrei gene cum vezi prin reclame (dar in cele in care modelul nu are multe, multe, multe gene false!), trebuie sa aplici mascara in doi pasi. Si sa alegi un rimel care sa dea volum genelor, sa le curbeze, sa le coloreze uniform si sa nu le lipeasca intre ele.

Primul pas Aplica mascara de la baza genelor spre varfuri, cu miscari in zig-zag. Nu apasa! Risti sa lipesti genele intre ele!
Pasul doi Pentru a alungi genele, fixeaza periuta la jumatatea genelor si insista catre varfuri. Repeta miscarea si deasupra genelor.

3 trucuri pentru a aplica perfect pudra

– Aplica pudra folosind un pamatuf gros, dar cu fire cat mai subtiri. Ai grija sa nu iei o cantitate prea mare de pudra. Aplic-o prin miscari delicate, uniform, fara sa apesi. In caz contrar, risti sa strici stratul uniform de fond de ten. Aplica pudra si pe urechi, gat si decolteu. Sunt tot ale tale… si se si vad!

– Daca nu vrei sa aplici pudra pe toata fata (de exemplu, ai nevoie de ea doar pe zona in forma de T, pentru a preveni excesul de sebum), foloseste o pensula mai subtire. In acest caz, stratul de pudra trebuie sa fie foarte discret; altfel, iese in evidenta.
– Pentru retusurile de peste zi, e bine sa folosesti o pudra compacta. Este mai usor de “trans- portat” si de aplicat cu buretele din dotare.

Truc Avantaje
Pudra bej-deschis si usor sidefata este perfecta pentru orice tip de ten.

Text: Ilinca Ioan Franc, Foto: Dreamstime.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete