De citeva zile, am postat pe homepage invitatia la concursul pentru scriitori amatori. Pentru cele care inca mai au retineri in ceea ce priveste talentul lor literar, le voi da un alt impuls, in speranta ca vor gasi motivatia de a participa la concurs. Pentru cele care isi amintesc de cistigatoarele trofeului Femeia Anului 2010, le voi spune ca una dintre aceste cistigatoare isi va vedea povestea publicata curind. Este vorba despre primul testimonial de violenta domestica, scris de o femeie absolut obisnuita, care a dorit sa se elibereze de traumele acestei incercari, punindu-si gindurile si emotiile pe hirtie. Nici prin minte nu ii trecea ca ele ar putea fi publicate vreodata… A trimis acest manuscris electronic la redactie si ne-a cerut o parere. Noua ne-a placut si ne-a incintat ideea ca o astfel de marturie ar putea inspira si ajuta alte femei aflate in situatii similare. Si din pacate in Romania sunt atit de multe, care nu au nici un sprijin, care cu greu gasesc informatia necesara pentru a putea iesi din impas. Asadar, de dragul scriiturii sau de dragul de a-ti pune gindurile in ordine, fa acest exercitiu terapeutic si apoi inscrie-te la concurs. Nu ai de unde sa stii ce va iesi din aceasta experienta. Succes!
Scrie-te pe tine
June 28th, 2011 de Daniela Palade TeodorescuIn asteptarea Noptii de Sinziene
June 21st, 2011 de Daniela Palade TeodorescuIn noaptea de joi spre vineri e Sarbatorea Sinzienelor. Despre magia acestei sarbatori am scris si vom mai scrie in aceste zile. Intrepatrunderea elementelor pagine cu cele crestine e foarte interesanta si a imbogatit aura de mister a sarbatorii. Ceea ce se stie mai putin este ca in Bucuresti, la Muzeul Minovici, vis-a-vis de Fintina Miorita, exista o livada uriasa, de poveste, bine camuflata de zgomotul si vinzoleala soselei. Un loc pe care l-am descoperit cu uimire acum patru ani, la prima editie a Noptii de Sinziene, organizata de Asociatia Prietenii Muzeelor Minovici, in persoana inimoasei Georgiana Pogonaru. Farmecul unic al locului, creativitatea organizatorilor, inspiratia pe care ti-o da redescoperirea si trairea unor traditii de mult uitate sunt combinatia perfecta de a iesi din cotidian. Abia astept sa merg joi seara cu copiii, care au fost si ei cuceriti de ce se intimpla acolo, sa ascultam spectacolul, sa degustam tot felul de bunatati, sa respiram aerul inmiresmat si incarcat de energie buna, sa re-vizitam muzeul (o bijuterie arhitectonica). Dragi bucuresteni, trecem macar saptaminal pe acolo, e pacat sa nu va faceti drum sa vizitati muzeul sau sa va bucurati de noaptea de Sinziene. E magie pura!
Eticheta la metrou
May 4th, 2011 de Daniela Palade TeodorescuAsa cum am mai spus, vin la serviciu cu metroul pentru ca imi este mult mai comod, ajung mai repede decit cu masina, nu am nevoie de parcare si vad oameni. Tot felul de oameni, fapt care nu ma plictiseste niciodata. Azi de dimineata, in timp ce stateam pe scaun, am aruncat un ochi peste titlul unui tabloid pe care o doamna din fata mea il citea. La un moment dat, am vazut ca mijeste ochii la mine si am intrebat-o daca e o problema, pentu ca avea o privire intrebatoare. M-a intrebat cu un ton agresiv “de ce va uitati la mine?” si am raspuns ca nu ma uit la dvs, ci incerc sa descifrez titlul din ziar. La care a comentat agasata “regulile de eticheta spun ca nu aveti voie sa cititi din ziarul meu!”, apoi s-a dus in celalalt capt al vagonului, intorcindu-se ostentativ cu spatele la toti cei care ar fi putut sa vada ceva de pe prima pagina a tabloidului. M-am simtit ciudat, ca un barbat acuzat ca se zgaieste la o femeie. Apoi am parcurs in minte cam ce stiam eu in materie de reguli de politete si nu mi-am adus aminte de vreuna care sa se refere la a nu te uita la ziarul pe care il citeste cineva intr-un mijloc de transport in comun. Voi stiti vreo regula in acest sens?
Hristos a inviat!
April 27th, 2011 de Daniela Palade TeodorescuDupa o scurta vacanta, m-am reintors la birou, si implicit, la ritmul de viata obisnuit, rapid, pragmatic, expeditiv. Am schimbat cu colegii formula sacra de salut a acestor Sarbatori, desi, la un moment dat, tentatia a fost sa comut repede pe laicul “buna ziua”. Asa cum imi amintesc din ceilalti ani, salutul de “Hristos a Inviat!” nu dureaza decit in Saptamina Luminata, desi, teoretic, ar trebui folosit 40 de zile, pina la Sarbatoarea de Inaltare. Inertia insa e mare si ne ia repede valul, cu toate ca aceasta perioada e unica prin simbolistica si frumusetea ei, fizica, pentru ca totul in jur infloreste si revine la viata. Or fi obisnuinta, comoditatea sau modernitatea cele care ne intorc repede la banalul “buna ziua”? Voi ce credeti?
Cind lumea copiilor se intilneste cu cea a adultilor
April 18th, 2011 de Daniela Palade TeodorescuDesi copiii mei sunt inca (destul de) mici, cred cu toata convingerea ca multe dintre ulterioarele conflicte parinti-copii isi au originea in faptul ca “fiecare e cu lumea lui”. Copiii au preocuparile lor clar definite, specifice virstei, adultii – la fel. Si nu vorbesc de lucruri care tin de serviciu (desi, chiar si in acest caz poti sa ii explici copilului pe intelesul virstei lui cam cu ce te ocupi tu in tot timpul cit lipsesti de acasa), ci de preocuparile voastre domestice, de faptul ca ii implici in tot ce tine de gospodarirea casei (dupa puterile lor, evident), in iesirile voastre prin lume – in parc, in excursii, la concerte, in vizite la cumparaturi. Sa te straduiesti sa construiti impreuna “o lume a voastra” nu e nicicum simplu ori la indemina cind esti obosita, stresata, coplesita de toate cite trebuie sa faci. Dar merita, chiar daca e o investitie pe termen lung, ale carei roade le culegi in timp si de ale carei rezultate nu te poti bucura intotdeauna instantaneu. Dar construind impreuna “lumea voastra” claditi de fapt o relatie autentica si durabila. Nu doar sa mergeti impreuna, ci si sa fiti impreuna, sarind impreuna la sotron, mergind impreuna la concerte (ca sa il acomodezi cu afinitatile tale culturale, sa faceti sport impreuna, sa invatati poate o limba straina, ori un mestesug sau cine stie ce altceva va trece prin minte…) Acest (ca lung) preambul s-a vrut a fi de fapt a fi o invitatie la un minunat film de animatie, unul dintre acele prilejuri in care e cel mai usor “sa dai in mintea copiilor”. Doar ca nu toate desenele animate reusesc sa ne adune la un loc, parinti si copii, atit de firesc si de autentic, vorbind “pre limba fiecaruia”, in acelasi registru. O astfel de performanta reuseste “Rio”, recent lansatul film de animatie, creat de cei care au produs si “Ice Age”. De mult nu am mai ris si nu m-am amuzat cu atita pofta la un desen animat. Si eu si copiii eram cu gura pina la urechi, chiar daca din motive diferite. E ceea ce eu consider ca face un film sa fie genial, adica se adreseaza mai multor niveluri de intelegere, emotionindu-le pe fiecare diferit. Iar sa emotionezi sufletul unui copil in aceeasi masura cu al unui adult nu e putin lucru. Asadar, daca vreti sa incepeti sa lucrati la “lumea voastra”, “Rio” poate fi o excelenta ocazie. Bucurati-va impreuna de aceasta experienta!
Ce-o fi si cu gaura asta de ozon?
March 30th, 2011 de Daniela Palade TeodorescuAseara in metrou toata lumea citea cu sufletul la gura editia de seara a ziarului gratuit, din a carui prima pagina te urmarea o fotografie apocaliptica – un cer umbrit de nori negri, grei si o gaura in tot acest strat compact. Ce sa zic? infricosator, la prima vedere, dar ma gindesc ca gaura aia de ozon nu e desenata asa, pur si simplu, asa cum or fi lucrat-o oamenii aia in Photoshop, ca sa ne zapaceasca de tot. Cert e ca, ajunsa acasa, ai mei erau deja isterizati: “ai auzit? Gaura aia de ozon e o catastrofa, ce-o sa mai fie acum? Sa nu iesim din casa!” Dar evident ca trebuie sa iesim – avem de lucru, de mers la serviciu, de dus copiii la gradinita, de facut cumparaturi – cine isi permite sa stea in casa? Bine, nu o sa iasa nimeni sa stea la plaja, ca nu e cazul, mai ales ca primavara asta e atit de capricioasa! Ne ingheata brusc pentru ca apoi sa ne puna direct pe decongelare rapida. De pilda, luni la Iasi ningea si era aproape viscol, iar in doua zile, temparatura a crescut la 20 grade C. Pe mine mai degraba ma sperie variatiile astea bruste de temperatura, care bulverseaza total organismul si mai ales sistemul imunitar (dovada si numeroasele viroze din aceasta perioada), decit povestea cu gaura de ozon. O alta sperietoare care panicheaza oamenii. Si ii deturneaza de la ale lor.
Voi ce credeti despre gaura asta de ozon?
Vreti doar flori si martisoare sau vreti si reprezentare?
March 11th, 2011 de Daniela Palade TeodorescuAm ales sa parafrazez titlul campaniei pe care Centrul FILIA a lansat-o pe 8 martie, in contrapartida avalansei de stiri stupide care invadeaza canalele de stiri intr-o astfel de zi, aratind cum mai marii tarii pupa mina colegelor din Parlament, Senat sau partide politice, le ofera flori, plini de politete si curtoazie cautate, deci artificiale, se pretind atenti si sensibili la nevoile femeilor. Aiurea! Stiu ca vor fi toate camerele de filmat pe ei si au impresia ca poporul privitor de stiri va fi induiosat de gentiletea lor. Cam asta e atentia pe care guvernantii nostri o acorda in fiecare an femeilor: un festivism gol de continut. In rest, nevoile reale ale femeilor sunt trecute cu vederea sau sunt etichetate drept “mofturi” care ar “apasa” prea greu bugetul de stat. Primii de pe lista reducerilor salariale sunt bugetarii, sector ocupat preponderent de femei (educatie, sanatate, asigurari sociale), concediul de crestere a copilului e considerat ca “stat acasa fara sa produci nimic”, retelele de crese, gradinite sau centre de ingrijire sunt tot mai putin subventionate, ca doar familia (adica femeia) se descurca oricum cu cresterea copiilor si a batrinilor ori bolnavilor, ca doar asta e menirea ei ancestrala! Iar lista motivelor care marginalizeaza cu dispret femeia continua. Asa ca in loc de zimbete false si flori, ne-ar prinde bine mai degraba ceva consideratie si reprezentare autentica in viata politica. Nu circul de acum, nu activitatea “vestimentara” a politicienelor de conjunctura. Avem nevoie de femei militante, care stiu exact care sunt problemele femeilor din tara asta. Nu de parada modei si a sfidarii. Bravo, FILIA, doamnelor, alaturati-va acestei campanii cu exemplul vostru personal!
Mai stim sa oferim Martisoare?
March 7th, 2011 de Daniela Palade TeodorescuE o saptamina buna pentru vinzarile de flori, martisoare si orisice-uri pe post de martisoare. O avalansa de kitsch-uri care se pretind a fi martisoare si care, daca nu se vor vinde, le vom vedea pe tarabe si inaintea Sarbatorilor de Pasti, ambalate un pic altfel. De citiva ani mi-am facut un obicei din a-mi cumpara martisoarele de la Muzeul Taranului Roman – anul asta m-am felicitat inca o data pentru ca aici scap de kitschurile chinezesti care impinzesc statiile de metrou si pietele. Anul acesta am cumparat de-acum traditionalele turte dulci ornate cu ghicocei pentru toti dragii mei, apoi am stat ceva pe ginduri pina sa ma hotarasc sa cumpar si citeva martisoare propriu zise. A fost o placere sa ma uit la ele pentru ca aproape toate erau lucrate manual, foarte ingenioase si la preturi accesibile: snururi de martisor impletite in toate felurile posibile, miniaturi migalite din materiale reciclabile, seminte, petale, ceramica pictata, impletituri gingase – un adevarat spectacol pe care l-am admirat cu bucurie si satisfactia ca inca nu s-a pierdut cu totul aceasta traditie. Si, tot legat de Martisor, mai vreau sa va impartasesc un lucru pe care eu una, marturisesc ca il uitasem. Martisorul se ofera punindu-l in piept, in dreptul inimii celui caruia vrei sa il oferi, ca doar e un dar de si din suflet. Nu se da in pliculet, oricit de cochet ambalat ar fi Martisorul cu pricina, ci se scoate si se pune in piept. Gestul acesta induiosator l-am remarcat la un barbat in toata firea, care in ziua cu pricina a aranjat singur zecile de martisoare pe care le avea de oferit, scotindu-le din plicuri, innodindu-le tacticos funditele, ca sa reziste nodul, motivind ca el nu poate oferi martisoarele in plicuri, ca pe bancnote de la care parca asteapta rest… M-a emotionat mult acest gest de o infinita delicatete si mi-am dat seam – pentru a cita oara? – de cit de mult ne-a tabacit societatea de consum. Urmeaza spectacolul florilor de 8 martie – sa vedeti aici ce derapaje consumiste…. Revin…
8 femei care merita atentia voastra
February 24th, 2011 de Daniela Palade TeodorescuEle sunt cistigatoarele trofeului Femeia Anului 2010. Nu sunt vedete, nu sunt celebritati, cel mult persoane publice. Nu sunt interesate sa isi construiasca o imagine, ci doar sa isi faca profesia cu pasiune, cu vocatie, cu har. Sunt, asa cum spunea Raluca Kisescu, de la Avon, partenerul nostru la aceasta gala, “femei remarcabile care nu-si doresc sa fie remarcate”. Nici prin cap nu le trece sa lucreze pentru premii, trofee, aparitii in presa ori alte recunoasteri publice, asa ca sunt credibile, autentice. Vorbesc cu emotie despre ceea ce fac si au lacrimi in ochi cind iti impartasesc povestea neobisnuita a vietii lor. Sunt femei puternice, intelepte, razbatatoare, iar viata lor e departe de a fi una usoara. In ciuda greutatilor cu care se confrunta, ele gasesc nebanuite resuse interioare de a merge mai departe. Dupa fiecare astfel de gala, ma simt inspirata, plina de energie, motivata sa le ajut sa isi urmeze visul. E un privilegiu sa le cunosti si sa le ai ca reper, asa ca va invit sa le descoperiti povestile de viata.
