Zodia Berbecului

Nativii din Zodia Berbecului sunt caracterizați prin umor, poftă de viață dar și multă încăpățânare. Relațiile, viața profesională, dragostea și căsnicia sunt influențate de trăsăturile lor dominante. Cunoaște-ți prietenii născuți în această zodie din descrierea personalității lor psiholige, profesionale și sentimentale.

Repere în Zodia Berbecului:

  • Planeta guvernatoare: Marte
  • Elementul esențial: focul
  • Piatra prețioasă reprezentativă: diamantul
  • Metalul reprezentativ: fierul
  • Culoarea caracteristică: verde
  • Ziua cea mai favorabilă: marți
  • Numerele norocoase: 1, 9

Personalitate

Bărbatul născut în zodia Berbecului excelează prin câteva trăsături care-l fac adorabil:

  • simțul umorului;
  • talentul în bucătărie;
  • sensiblitatea și creativitatea artistică;
  • pofta de viață.
  • Pe de altă parte, viața alăuri de un nativ Berbec poate însemna o serie de provocări, pentru că deseori:
  • este de o mare încăpățânare;
  • are înclinații spre lenevie și visare;
  • refuză să ia lucrurile în serios.

Femeia născută în Zodia Berbecului este puțin mai cu picioarele pe pământ, în sensul că:

  • nu merge cu gluma până în pânzele albe;
  • gătește cu plăcere, dar mai calculat și mai sănătos;
  • își prioritizează mai juducios activitățile și cheltuielile;
  • face concesii bărbatului, tratându-l deseori ca pe un copil;
  • își cunoaște bine interesele profesionale și nu riscă răzvrătirea împotriva autorității.

Profilul profesional

  • creativitate și inițiativă;
  • nevoia de independență;
  • refuzul programului riguros;
  • ireverența față de autoritate;
  • oroarea de rutină și monotonie;
  • mândria lucrului bine făcut;
  • respingerea angajamentelor pe termen lung.

Toate acestea fac din bărbatul născut în Zodia Berbecului un candidat ideal pentru profesii liberale, în zone creative. Este prea comod ca să fie întreprinzător privat și să-și asume responsabilitatea angajaților, a contractelor economice, a birocrației și fiscalității.

Femeia Berbec, pe de altă parte, poate să se înregimenteze în statutul de angajată, dar își dobândește ușor o oarecare independență și reușește să mulțumească pe toată lumea, fără a-și pierde nimic din demnitate. O glumă bună spusă la momentul potrivit o va scoate întotdeauna din orice încurcătură. Este adesea atrasă de profesiile tipic masculine.

Dragostea și căsnicia

Zodia este caracterizată de senzualitate și pasiune – rareori se confruntă cu inhibiția.

Bărbatul Berbec iubește cu fantezie, admiră cu generozitate și face daruri neașteptate, alese mai mult după gusturile lui (desăvârșite, ce-i drept). Complimentele lui sunt sincere și încântătoare. Însă nu încerca să-l târăști la petreceri cu lume multă, la evenimente la care să participe din obligație și, mai ales, nu-l sili să poarte costum și cravată.

Femeia Berbec știe foarte bine ce face, chiar dacă dă impresia că lasă totul să curgă de la sine. Umorul și îngăduința sunt cheile uniunii ei fericite cu partenerul. Este statornică în dragoste și devotată în căsnicie. Îi plac reuniunile cu prietenii, dar, la fel ca și corespondentul masculin, o plictisesc obligațiile sociale, ținutele rigide și comportamentul de fațadă.

Sănătatea

Energic, viguros și rezistent, Berbecul poate avea de suferit mai mult din cauza exceselor și a imprudențelor. Zona lui sensibilă este capul. Cefaleele, migrenele, afecțiunile căilor respiratorii superioare și ale ochilor sunt cele care îl pot supăra mai frecvent.

Zodia Berbecului este, poate, cea mai veselă și cea mai boemă. Dacă-i valorificăm calitățile și nu forțăm în punctele slabe, Berbecul poate fi cel mai bun prieten, angajat sau partener de viață.

Citește și Ascendentul celor din Zodia Berbecului.

Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor