West Gate şi Novo Park devin primele parcuri verzi de birouri

West Gate este amplasat în imediata apropiere a staţiei de metrou Preciziei şi cuprinde cinci clădiri, care totalizează o suprafaţă închiriabilă de 75.000 mp.

Primele patru clădiri de birouri, cu o suprafaţă totală de 60.000 mp, au obţinut deja certificarea BREEAM, în timp ce a cincea clădire, livrată în primul trimestru din 2013, va fi certificată după un an de funcţionare.

Novo Park, amplasat în vecinătatea staţiei de metrou Pipera, este format din şapte clădiri de birouri, cu o suprafaţă de peste 75.000 mp închiriabili.

Primele trei clădiri, cu o suprafaţă totală de 40.000 mp, au fost recent certificate BREEAM, urmând ca până la finalul anului toate cele şapte imobile ale parcului să obţină calificativul de clădire verde.

“Ambele parcuri de birouri sunt aproape 100% ocupate, însă acest lucru nu ne împiedică să investim constant în calitatea oferită chirişilor”, a declarat Liviu Tudor, proprietarul West Gate şi al Novo Park.

“Preocuparea pentru certificarea celor două proiecte a apărut încă din anul 2007, având la bază pe de o parte atenţia acordată ecosistemelor şi mediului, iar pe de altă parte grija pentru chiriaşi, respectiv pentru scăderea costurilor suportate de aceştia”, a explicat Liviu Tudor.

Investiţiile realizate în cele două parcuri de birouri au vizat optimizarea consumului energetic şi implementarea unor măsuri de economisire inteligentă, fără a afecta activitatea desfăşurată de chiriaşi.

Astfel, costurile suportate de chiriaşi cu întreţinerea (cunoscute sub denumirea generică de service charges) scad cu 5-6%. Această scădere poate reprezenta, în funcţie de suprafaţa ocupată de fiecare chiriaş, economii anuale de zeci de mii de euro.

“În cazul West Gate şi Novo Park, investiţia în fiecare dintre clădiri a fost cuprinsă între 15 şi 20 de milioane de euro, iar investiţia ulterioară pentru a obţine certificarea BREEAM a oscilat intre 1,5 şi 3 milioane de euro pentru fiecare clădire certificată”, a declarat Liviu Tudor.

În urma acestor certificări, Liviu Tudor deţine în prezent o suprafaţă totală de 100.000 mp de birouri verzi, la care se adaugă alţi 50.000 mp de birouri în curs de certificare. Acesta este cea mai mare suprafaţă de birouri verzi deţinută de un singur proprietar şi dublează stocul actual de birouri certificate.
 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse