Weekend la castel

Drumuri de weekend către aventură și descoperire: tradiție străveche, cultură, meşteşuguri inedite, bucate locale, peisaje de basm şi locuri despre care poate nici nu ştiai că există. O incursiune pe viu în istoria şi poveştile castelelor şi conacelor din România poate fi evadarea perfectă din cotidian.

weekend la castel

Popasuri în alt veac

cetatea sighisoarei

Castle Break este primul proiect de turism cultural care te invită la redescoperirea reşedinţelor nobiliare, mai puţin cunoscute din România, iniţiat de „Asociaţia ARCHÉ“. Există şapte trasee ce cuprind peste 20 de castele şi conace din toate regiunile României, printre ele: Castelul Corvinilor, Castelul Károlyi din Carei, Castelul Bánffy din Bonţida, Castelul Sturdza, Castelul Teleki, precum şi culele din Măldăreşti şi Curtişoara.

Pentru aceste trasee de vizitare inedite, accentul este pus pe autenticitate, tururile sunt ghidate de proprietari sau administratori şi vei putea afla poveşti şi legende neştiute despre locuri şi familiile care au ridicat palatele. Programul tururilor include și momente culinare autentice, fie că va fi vorba de cine printre porţelanuri, de picnicuri în grădină sau de o tradiţională mâncare gustoasă gătită la ceaun.

Costul unui astfel de tur variază între 325 de lei şi 415 lei, în funcţie de numărul de participanţi, şi include: transport cu autocarul, cazare la hotel sau pensiune de trei stele, mic-dejun, ghid însoțitor şi tururi ghidate. Programul, înscrierile şi orice alte detalii le poţi afla pe: castlebreak.ro

Vară la castelele transilvane

castelul teleki din gornesti

Un traseu prin mijlocul Transilvaniei, în peisajul istoric presărat de castele vechi şi puţin ştiute, trebuie neapărat să înceapă de la Sighişoara, fermecătorul oraş-sit UNESCO. Alt punct de atracţie: castelul conţilor Teleky de la Gorneşti, ridicat de arhitectul Andreas Mayerhoffer din Salzburg, apoi, mai departe, te poţi opri pentru un popas răcoros şi desfătător printre clădirile istorice şi faimoasele ateliere de lutieri din Reghin, „Oraşul Viorilor“, apoi la castelul Kemeny din Brâncoveneşti, care şi-a redeschis porţile în toamna lui 2014, după foarte mulţi ani în care nu a fost accesibil publicului, dar şi la castelul Bethlen din Criş.

Castelul Teleki din Gorneşti, numit şi „Bijuteria Mureşului“, a fost ridicat în zece ani şi terminat în 1782, la ordinul contelui László Teleki, ca să celebreze căsătoria acestuia cu bogata moştenitoare a familiei Ráday, din Pesta. Castelul cu o configuraţie barocă, proiectat în stilul Grassalkovich, în formă de U, cu un pavilion central şi două aripi laterale, fiind asemănător palatelor din Gödöllő și Pecel, este înconjurat de un impresionant parc dendrologic şi o grădină englezească cu un lac, decorată cu faimoasele sculpturi ale contelui Teleki, şi are nu mai puţin de 52 de camere şi 365 de ferestre, numărul săptămânilor şi zilelor dintr-un an. Partea cea mai frumoasă din castel este salonul de recepţii de la etajul întâi, unde s-a păstrat tencuiala originală, candelabrele şi sobele albe în stil roccoco.

Când: Circuitul transilvan are loc între 18 şi 19 iulie şi înscrierile se încheie pe 28 iunie.

Istorii boierești

gara istorica din herculane

Altă sugestie pentru gusturi alese: două zile de preumblare pe un traseu ce merge din Câmpulung Muscel, prin Oltenia bătrânelor cule boiereşti învăluite în poveşti, până la Herculane, perla Banatului de altădată, locul de vacanţă al împărătesei Maria Tereza. Primul popas la Vila Golescu şi un picnic câmpenesc în mijlocul livezii, apoi o vizită la Conacul Bălceştilor, unde afli de cea mai mare colecţie de documente masonice din România,
dar şi de fantoma Sevastiţei Bălcescu, sora revoluţionarului mort la Palermo şi niciodată întors în ţară.

La capătul zilei vei profita de unul dintre cele mai ozonate climate din ţară, la Herculane, locul unde istoria se întâlnește cu sănătatea. Poţi vedea aici: ruinele stațiunii termale romane, statuia din bronz a lui Hercule, Peștera Hoților, cascadele Cerneu şi Cociu, cele Șapte Izvoare Calde, morile de apă sau Rezervația Domogled.

După o vizită prin Muzeul Arhitecturii Populare Gorjene, ajungi să te preumbli prin vechea culă din Curtişoara, într-un tur ghidat chiar de actualii proprietari şi, după un prânz sănătos şi gustos la ceaun, pornești pe drum de seară către Măldăreştiul celebru pentru cele trei cule ale sale, care altădată găzduiau intelectuali de neam ales.

Când: Traseul culelor are loc pe 1 şi 2 august, iar înscrierile se încheie pe 5 iulie.

Moldova Belle Epoque

palatul de la ruginoasa

O călătorie savuroasă, de amintirile căreia te vei desprinde cu greu, prin epoca de aur a Moldovei, printre ecourile balurilor de început de secol şi istoriile boierilor în uniforme militare şi ale domniţelor fascinate de moda de la Paris.

Primul popas e la Dofteana, unde afli istoria zbuciumată a palatului cu 33 de camere construit de Neculai Ghyka din cărămidă roşie şi marmură de Carrara, apoi, la doar 60 km de Iaşi, altă bijuterie arhitectonică recent restaurată: Palatul Cuza de la Ruginoasa, a cărui eleganţă te duce înapoi în atmosfera secolului al XIX-lea, cu canapelele rotunde, mobilă stil, pereţi tapisaţi cu mătase din Paris şi încălzitoare uriaşe, de pat. Construit de vistiernicul Săndulache Sturdza în 1804 și reamenajat în stil neogotic de Costache Sturdza, palatul a fost folosit iniţial ca un fel de închisoare pentru soţia lui Sturdza, Marghioliţa Ghika-Comăneşti, care se îndrăgostise de Nicolae Roznovanu.

Itinerariul continuă la Miclăuşeni, faţă în faţă cu palatul prinţului Sturdza şi al soţiei sale Maria, terminat de aceştia în 1904, donat de Ecaterina Sturdza Cantacuzino, Episcopiei Romanului, pentru înfiinţarea unei mănăstiri de măicuţe şi care astăzi, retrocedat Mitropoliei Moldovei, intră într-un ansamblu monument-istoric ce mai include, pe lângă castel şi mănăstire, două corpuri de cazare, o biserică nepictată, mormintele familiei Sturdza şi un superb parc dendrologic.

Când: Weekendul 5 – 6 septembrie.

Despre un alt conac de poveste (Polizu-Maxut), poți afla și pe www.romaniabyheart.ro

 

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: shutterstock, www.castlebreak.ro

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Timp Liber