Vrei o schimbare? Incepe sa comunici!

Trei dintre cititoarele care au participat la workshop-ul pe tema comunicarii nonviolente organizat la sediul nostru isi spun impresiile despre noul limbaj, iar trainerul Monica Reu povesteste despre felul in care acesta i-a schimbat viata.

Monica Reu, trainer comunicare nonviolenta. "Primul meu contact cu metoda Comunicarii Nonviolente a lui Marshall Rosenberg a avut loc la Editura Elena Francisc Publishing, unde am redactat manualul de CNV Un limbaj al vietii, si apoi intreaga colectie de carti de comunicare.

A fost "dragoste la prima citire", dupa care a urmat si primul curs la care am participat, sustinut in Romania de trainerul francez Pierre-Marie Lamielle. Gandul cu care am ramas in urma lui a fost "mai vreau" si, astfel, editura a invitat-o pentru un seminar de trei zile pe Eva Rambala, care lucrase alaturi de Marshall insusi mai bine de cinci ani.

Intalnirea cu Eva mi-a schimbat viata si m-a ajutat sa imi dau seama cat de mult imi doream sa pot comunica astfel in relatiile cu cei apropiati, dupa care sa ofer si altora aceasta posibilitate. Dar schimbarea s-a facut in primul rand poate in cea mai importanta relatie dintre toate: aceea cu propria-mi persoana.

Am ajuns sa ma cunosc mai bine, sa imi dau mai limpede seama ce anume imi doresc de la ceilalti si de la viata, sa fiu intr-o legatura permanenta cu sentimentele si necesitatile mele, sa ma eliberez de conditionarile culturale care ma determinau sa cred ca in orice situatie care ma nemultumea cineva era "de vina" si ca, de multe ori, eu nu pot face mai nimic pentru a contribui la propria mea fericire.

Pe scurt, m-a responsabilizat si m-a ajutat sa ii vad pe ceilalti intr-o alta lumina, ca pe niste fiinte care, in fond si la urma urmei, isi doresc acelasi lucru ca si mine: sa fie fericite. Si am descoperit ca, in ciuda faptului ca poate uneori strategiile lor trezesc in mine sentimente neplacute, am intotdeauna posibilitatea de a crea o punte de legatura si de a contribui la propria mea multumire.

Intr-un timp foarte scurt, am participat la mai multe cursuri intensive (International Intensive Training, in Ungaria, EEU Advanced Training si tabara de familie, in Polonia) in urma carora am primit girul formatorilor cu experienta si m-am simtit pregatita si dornica sa impartasesc si altora din puterea transformatoare a CNV. Din vara anului 2006, sunt coordonatoarea retelei de Comunicare Nonviolenta din Europa de Est si "puntea de legatura" dintre aceasta si CNV.

Nu cred ca exista pe lume munca mai frumoasa decat aceea pe care o fac eu. Nimic nu se compara cu bucuria de a vedea pe fetele oamenilor lumina si speranta atunci cand dau de capat unui conflict mai vechi sau unor blocaje care pareau de neinlaturat.

Sala de seminar este plina de un flux energetic fantastic, care se naste din dorinta participantilor de a se bucura mai mult de viata si de legaturile cu cei dragi sufletului lor. Cred ca a fost foarte buna initiativa revistei avantaje de a organiza o introducere in CNV pentru cititoare si o parte a echipei Edipresse."

Florentina Cristea are 34 de ani si o fetita de opt ani, este asistenta medicala la Camera de garda a Spitalului Pantelimon Obstetrica Ginecologie si studenta la Facultatea de Sociologie-Psihologie a Universitatii "Spiru Haret".

"Tema mi s-a parut foarte interesanta, pentru ca are legatura cu meseria mea, cu domeniul in care lucrez, unde intalnesc tot felul de lume. Pacientii sunt suparati, agitati, au uneori un limbaj mai sonor, mai strident, iar noi, personalul medical, suntem mediatorii. A fost interesant sa invat cei patru pasi ai comunicarii. Incerc sa constientizez ce spun ceilalti si felul in care ma adresez lor."

Alina Chirita are 30 de ani, este consilier juridic, casatorita, fara copii. Alina ne-a marturisit ca isi iubeste foarte mult sotul (medic), dar ca, uneori, aduce acasa enervarile de la serviciu si nu reuseste sa aiba intotdeauna tonul potrivit fata de el…

S-a gandit ca elementele noului limbaj ar putea sa o ajute sa-si imbunatateasca relatia. "Nu m-am gandit neaparat la razboaie, batai si la jigniri. M-am gandit ca ar fi bine sa vin si sa spun ce simt si sa aud alte opinii. Inconstient, folosesc cuvinte… care il supara pe sotul meu si vreau sa indrept asta. Nu i-am povestit despre seminar, am vrut sa fac ceva care sa il surprinda placut pe parcurs…"

Elena Munteanu, 31 de ani, necasatorita, economista, administrator al unei firme franceze de soft. Se considera o persoana foarte calma, care stie sa comunice cu ceilalti, dar tema lansata de noi i-a starnit interesul:

"Comunicarea este primul pas al vietii, primul gest pe care il faci. Comunicarea a fost primul nostru pas dupa Revolutie. M-am gandit: mai, ce interesant, ce complex! A fost frumos, asa, ca in vremea studentiei, am stat in banca si am aflat chestii noi. Am aflat ca trebuie sa fii atenta la ce spune celalalt, sa ii sesizezi tonul vocii. Cuvantul are putere. Parca sunt mai atenta la ce spun ceilalti, la ce spun eu…"

Text: Mihaela Doina Radulescu; Foto: Octav Nitu

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Cariera