Voluntar in fata vietii…

Elena Flueraru
Elena este o supravietuitoare. Povestea ei am aflat-o prima data pe blogul ei personal, o pagina virtuala care ruga oamenii sa doneze cate ceva pentru a face pachete de Sarbatori unor batrani singuri, si m-a impresionat profund prin franchetea sentimentelor expuse acolo.

„Mi-am pierdut sotul, rapus de cancer la nici 34 de ani, in 2001, apoi unicul nostru copil s-a stins in 2006, la doar 14 ani, rapita de apele marii… Sunt o femeie care a plans pentru doua vieti. Am devenit insa puternica, nici eu nu stiu cum: credinta din inima mea ori poate intelepciunea acceptarii, dar suferinta m-a intarit“. Am cautat-o pe Elena Flueraru, am gasit-o tocmai la Galati, voluntar in programul Ajuta-ti aproapele al Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei, si am descoperit o adevarata lectie de viata.

„Am plans pentru doua vieti”

„Am descoperit ca sunt un om puternic dupa decesul sotului meu, un om absolut deosebit si de o sensibilitate aparte. Pierderea m-a clatinat pe picioare si m-a lasat singura, speriata si cu multe indoieli in fata viitorului, iar intreaga mea lume s-a cristalizat atunci in jurul Roxanei, fetita noastra.

La cateva zile dupa moartea sotului m-am inscris la facultate, vroiam sa fac cat de mult posibil pentru unica noastra fetita, ea devenise sprijinul meu, motivatia, mica mea minune si as fi facut orice ca sa fie fericita.

Dar destinul a decis altfel si, la cinci ani dupa prima lovitura, apele marii mi-au luat-o si pe Roxana, cand abia implinise 14 ani. Atunci m-am prabusit. Terminasem facultatea, aveam un serviciu bun, aveam perspective, dar toate acestea mi se pareau cumplit de seci si de lipsite de importanta… Roxana fusese sursa mea de putere si acum aceasta secase.

Si atunci l-am regasit pe Dumnezeu. Primul lucru care mi-a venit in minte dupa moartea fetitei mele a fost sa ma izolez de lume, sa merg la un schit, sa intru intr-o manastire pana la sfarsitul vietii mele chinuite, insa simteam ca ceva ma leaga de lume, ca as putea face ceva mai mult decat sa ma rog pentru mine si pentru altii.

Principesa Margareta
Iubirea de oameni te salveaza de la disperare

Povesteste ca ocazia de a-si gasi un scop in viata, acela de a fi alaturi de oamenii aflati in nevoie, i-a oferit-o Fundatia Principesa Margareta a Romaniei (FPMR), unde s-a inscris ca voluntar in programul Niciodata singur, un program care ajuta batranii saraci, suferinzi si singuri.

„Intocmesti anchete sociale si te cutremuri vazand cum pot trai unii, insa vreau sa stiti ca de aici vine puterea credintei, a intelegerii, a acceptarii si daruirii.

Ascultand povestile de viata ale batranilor singuri, am uitat de problemele mele, nu mi-am mai plans de mila, nu am dat voie durerii mele sa-mi inchida ochii intr-atat incat sa nu mai vad durerea celor din jurul meu“.

Apoi, in timp ce urma un curs postuniversitar de asistenta sociala, a creat, ca proiect, o pagina de internet legata de activitatea ei. Pagina a dat nastere unui blog: „Ajuta-ti aproapele“, caruia ii spune cu drag: „copilul meu virtual“ si unde Elena a lansat „trei mici proiecte finantate si finalizate cu caldura inimilor noastre“.

In perioada aceea a trait si bucuria de a deveni din nou mama, un dar de Sus la care nu mai spera: „Decizia de a-mi reface viata nu a fost usoara, caci ma resemnasem singura si viata imi era plina. Dupa moartea fetitei mele, mi-am ingrijit soacra, ramasa vaduva, care locuia la mine, pana ce s-a stins si ea in bratele mele, dupa un an de imobilizare la pat.

Acum doi ani, printr-o confuzie pe Internet, am cunoscut un barbat divortat, tare incercat de viata, care si el avea, in felul lui, nevoie de ajutor. L-am indragit si am intrat intr-o relatie care a durat cam cinci luni si in urma careia am ramas insarcinata.

Nu mai credeam ca la varsta mea – aveam 44 de ani – acest lucru este posibil. Nu am avut o sarcina usoara, am avut probleme medicale in primul trimestru, la care s-a adaugat si respingerea tatalui, caci el nu-si dorea un copil si insista pentru intreruperea sarcinii. Asa ca am decis sa ne separam si sa plece fiecare pe drumul lui.

Multi ar spune desigur ca este o nebunie, la varsta si in situatia mea, dar eu as spune ca de fapt este implinirea unui vis, un dar pe care am visat sa-l primesc pentru a-l darui la randul meu vietii. Si asta conteaza infinit mai mult decat parerea lumii. Si apoi, cum sa curm un mugure de viata cand mi-am ingropat intreaga familie?

Astfel ca, de opt luni, sunt mama si imi cresc singura fetita, Ilia Maria, un pui de om cu un zambet ce topeste si gheata si care ma face fericita la modul absolut.

Ne iubeste toata lumea, desi nu are un tata alaturi: colegele de la serviciu, prietenii, cei de la fundatie, toti ne-au sarit in ajutor. Mai ales ca Ilia Maria este cea mai mica voluntara a fundatiei, caci de la numai cateva saptamani de viata mergem impreuna cu caruciorul sa vizitam batranele: ducem bonuri, pachete, ajutam si tuturor le este tare draga…“

Cum poti ajuta

Te poti implica si tu in programul „Niciodata singur“, poti directiona aici 2% din impozitul tau pe venit sau poti fi voluntar in sprijinul varstnicilor singuri. Afla cum poti fi de ajutor, vizitand site-ul: www.fpmr.ro. Iar despre povestea si preocuparile Elenei Flueraru, poti citi mai multe pe blog-ul ei: romeliaflueraru.blogspot.com .

Adrian Ciltan; foto: arhiva personala a intervievatei

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii