Vlad Breazu, copilul-minune al tenisului românesc

Primul număr al suplimentului ”Sport Junior”, editat de ”Evenimentul zilei” apare marţi, 12 februarie, şi prezintă, între altele, spectaculoasa poveste a lui Vlad Cristian Breazu, micul tenisman care participă şi câştigă în competiţii la care adversarii sunt mai mari cu 2 sau 3 ani.

Vlad a început tenisul la 5 ani şi jumătate, iar 2 ani mai târziu câştiga prima competiţie oficială organizată de Federaţia Română de Tenis.

El a devenit astfel cel mai tânăr tenismen din istoria tenisului nostru, care câştigă un astfel de turneu.

Recordul îi aparţinea Soranei Cârstea, care triumfase într-o competiţie similară la vârsta de 8 ani şi 2 luni!

Marcel Breazu, tatăl micului campion, spune că ”din păcate, dacă părinţii nu au o anumită condiţie materială, un copil, oricât de talentat ar fi, nu poate face nimic în tenis. Pregătirea lui Vlad mă costă aproximativ 12.000 de euro pe an. Dar cu fiecare meci câştigat de el, îmi dau seama că merită”.

La rândul său, Ionuţ Şesu, antrenorul lui Vlad, a declarat: ”Pentru vârsta lui, Vlad ştie toate loviturile din tenis. Ce mă bucură foarte mult, este că loviturile, procedeele pe care le execută, sunt şi foarte curate”.

Vlad i-a cunoscut personal pe marii noştri campioni în tenis, Virginia Ruzici, Sorana Cârstea, Ion Ţiriac şi Ilie Năstase. De la fiecare a primit autografe şi cuvinte de încurajare.

 

Citiţi în ”Sport Junior” povestea inedită şi spectaculoasă a micului campion Vlad Cristian Breazu!

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri