VIVA! de aprilie

Noua ediție a revistei VIVA! o aduce în prim plan pe Delia. Artista a vorbit despre outfiturile ei nonconformiste, rețele de socializare, pregătirile pentru concertul de la Sala Palatului, cât de obositoare este viața de vedetă și ce o enervează la oameni; Mihai Bendeac povestește cu umor despre depresiile din viața lui; Elena Gheorghe ne-a făcut un tur al noii sale case, locul în care își găsește liniștea după fiecare concert; – iată doar câteva dintre subiectele pe care le vei putea descoperi în ediția de aprilie a revistei VIVA!

Viva! aprilie

Citește un interviu special cu Carmen Brumă și află cu ce se ocupă atunci când nu face sport, cum își împarte timpul și care este ritualul de frumusețe pe care îl respectă cu sfințenie.

Dacă iubești moda, descoperă cele mai noi colecții de la Paris Fashion Week. Află care sunt tendințele  propuse de designeri și vezi cum s-au îmbrăcat vedetele tale preferate.

De asemenea, te invităm să pășești alături de noi în noul apartament al Elenei Gheorghe. Cântăreața ne-a povestit despre efortul uriaș depus pentru ca totul să arate așa cum și-a dorit, cum se relaxează alături de soțul și de fiul ei și cât de înțelegători sunt vecinii lor.

Totodată, află din ediția de aprilie a revistei VIVA! poveștile petrecute în celebrul Hotel Ritz din Paris, dar și care sunt cele mai frumoase saline din lume. În plus, ți-am pregătit și trei sugestii de restaurante cu specific exotic din Capitală.

VIVA! aprilie va fi disponibilă începând cu 1 aprilie la chioșcurile de ziare din București și din țară.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse