Violonistul Alexandru Tomescu într-un concert regal

Fundaţia Principesa Margareta a României organizează pe 25 octombrie, ora 18.00, la Ateneul Român, a cincea ediţie a Concertului Regal caritabil în beneficiul programului Tinere Talente, avându-l ca invitat special pe violonistul Alexandru Tomescu.

Concertul are loc anual cu ocazia aniversarii Majestăţii Sale, Regelui Mihai I, în prezenţa Familiei Regale a României.

Concertul unuia dintre cei mai reprezentativi tineri artişti români contemporani, reputatul Alexandru Tomescu, va fi acompaniat pe scena Ateneului Român de Ansamblul Stradivarius
dirijat de Gabriel Bebeşelea.

Programul muzical al serii va cuprinde "Anotimpurile" de Antonio Vivaldi şi "Cele patru Anotimpuri" de Astor Piazzola.

Fondurile strânse la concert sprijină programul naţional Tinere Talente, prin care Fundaţia oferă burse de studiu, mentorat şi oportunităţi de promovare celor mai promiţători tineri artişti români din domeniul muzicii clasice şi al artelor plastice, aflaţi la început de carieră şi în imposibilitatea de a se dezvolta pe viitor din motive financiare.

Bursele Tinere Talente se acordă pe perioada unui an calendaristic. În 2012, Fundaţia Principesa Margareta a României a oferit 28 de burse de studiu, în valoare de 2.000 de euro  fiecare, pentru 14 muzicieni şi 14 artişti plastici.

Bursele au permis tinerilor să îşi cumpere materiale şi instrumente şi să participe la concursuri, concerte, expoziţii şi cursuri de specializare în România şi în străinătate.

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri