Viața mea de orfan într-o carte

Alina Marin e o scriitoare de succes în Franța, un exemplu viu al capacităţii de a renaște din propria suferință. Abandonată în orfelinat, ea și-a regăsit acum echilibrul în studiu, în scris, în noua ei familie.

alina marin

Destinul Alinei Marin a pornit iniţial să fie scris cu susul în jos. Cu o copilărie devastată de coşmarul abandonului între pereţii cenușii şi siniştri ai unui orfelinat comunist, ea a reuşit, la 35 de ani, să devină o scriitoare de mare succes în Franţa.

O orfană cu părinți în viață

Alina, fiica cea mică a unei familii cu trei copii autoexilată din Bucureşti la Călăraşi, şi-a trăit primii ani din viaţă într-o sărăcie extremă, alături de un tată care îşi împărţea timpul între muncă şi alcool şi o mamă pe care n-o interesau propriii copii.

„În 1984, pe când aveam patru ani, părinții ne-au abandonat, treptat, străzii și milei cetățenilor călărășeni. Hămesite, eu și surorile mele supraviețuiam din cerșit și din resturile de prin tomberoane. Tata aducea uneori resturile de la cantina muncitorească și atunci era zi de sărbătoare. Dar euforia ținea până când se despărțea de ce-i rămânea din salariu și când cădea beat mort în patul fără lenjerie.

Povestea miilor de copii care își așteaptă zadarnic părinții

În aceste condiții, statul ne-a scos din apartamentul în care părinții ne lăsaseră încuiate, având de mâncare un borcan cu untură. Plecaseră la București aruncându-ne de la geam că o să revină curând. Pierduseră tot, mai puțin simțul umorului. O poveste supranaturală care-mi amintește de cea a lui Degețel, de Perrault.“

Alina a fost despărţită de surori şi plasată pentru doi ani într-o casă de copii la Ciocănești. Unde a trăit experienţa unei morţi lente, psihologice, „fără surori, fără părinți, fără un zâmbet şi fără păr pe cap“ şi unde făcea efectiv exerciţii de memorie, repetând, ca să nu uite, prenumele surorilor sau glume cu şi despre tatăl ei, pe care nu l-a mai revăzut de altfel, niciodată.

„La șase ani am ajuns la Casa de Copii de la Perişoru Gară, unde mi-am regăsit surorile şi unde, din primele zile, m-am confruntat cu violenţa. Și fizică și psihologică. Bătăile administrate cotidian de către unii membrii ai personalului educativ, mi-au blocat aproape complet capacitățile de asimilare a informațiilor.

Astfel că şcolarizarea mea a fost un eșec până după 1990, când, în lipsa violențelor și abuzurilor, mi-am descoperit plăcerea de a învăța, având pe deasupra și o motivație solidă: voiam să fiu la fel de bună ca băiatul inteligent al clasei, a cărui inimă doream să o cuceresc.“

Experienţele cumplite dintr-o copilărie de orfan au devenit o carte de succes

Evoluția Alinei a fost fulminantă, de la mențiune la premiul întâi, iar după liceu a reușit să intre la Facultatea de Litere a Universității Al.I.Cuza, din Iași. Acolo a făcut parte dintr-o trupă de teatru universitară cu care a mers la Festivalul Internaţional de Teatru de la Besançon, unde s-a îndrăgostit
iremediabil de Franţa şi de cultura franceză, iar peste câţiva ani, a decis să plece acolo.

Un prieten din copilărie a înscris-o la Universitatea Rennes 2, unde a studiat la Centrul Internaţional de Studii în limba franceză pentru străini. Au urmat alte și alte studii, timp în care prietenia cu cel care a ajutat-o să ajungă în Franţa s-a transformat într-o poveste de dragoste şi într-o căsnicie. Cei doi au avut şi o fetiţă, dar dragostea lor s-a stins după patru ani.

„Am ales să mă bucur şi nu să sufăr pentru că eu chiar am vrut să reuşesc. După divorţ, Alina l-a cunoscut pe actualul soţ, cu care are acum doi băieţi cărora vrea să le ofere dragostea şi afecţiunea de care ea n-a avut parte. Astfel, an după an, sacrificiu după sacrificiu şi pas cu pas, Alina a reuşit să se regăsească şi să  devină ea însăşi: o tânără femeie gata să-şi ia în mâini propria viaţă.

Ororile suferite într-o copilărie marcată de violență, revoltă şi neputinţă au călit-o şi au ajutat-o să ţină capul sus, indiferent de împrejurări, iar talentul literar remarcabil a îndemnat-o să-şi transcrie trăirile chinuitoare într-o carte ce a văzut lumina tiparului în noiembrie 2015, în Franța. „Mémoire d’orphelin“ (Memoriile unei orfane) a atras elogiile criticii şi publicului din Hexagon, devenind rapid un besteseller deja tradus în alte limbi.

alina marin

„Cu fiica mea am scris și ilustrat o carte pentru copii, în scop caritabil“

„De ce am făcut-o? Pentru a vorbi despre ce trăisem, despre generația decreţeilor și epoca în care femeile aveau obligația legală de a avea cinci copii. Am pornit să îmi aștern pe hârtie amintirile prin 2002, de teamă  să nu uit. Trecutul trebuia să iasă la iveală. Pentru că scriitura mea era mult prea demonstrativă, necesita o perioadă de repaus.

Deci, am lăsat manuscrisul vreme de zece ani, timp în care am devenit mamă de trei ori și am căpătat obiectivitatea necesară  transmiterii durabile a poveștii mele. Bunicul fetiței mele, Yves Le Chevalier,mi-a oferit primul lui laptop și ca să nu cedez subiectivității, am recrutat o coautoare pe internet. Cum anumite amintiri trebuiau verificate, am reluat legătura cu foști elevi ai Casei de Copii, printre care Ionuț Nicolae, azi doctorand la Universitatea București, care mi-a vorbit, printre altele, despre campania de voluntariat organizată pentru ajutorarea copiilor  din Centrul de Plasament Sf. Ștefan.

Dorind să particip, am vorbit cu fetița mea, Gabryelle, care avea 7 ani, despre originile mele și despre ajutorarea copiilor orfani și am făcut  împreună o carte. Am inițiat-o în Word și Paint și am scris o poveste pe care Gaby a ilustrat-o, iar beneficiile au mers în România, servind campaniei umanitare.“

După succesul fulminant al cărţii sale autobiografice, Alina plănuieşte să scrie şi un al doilea volum, o continuare unde va vorbi despre întâmplările trăite după anii din orfelinat şi lucrează şi la finalizarea unei serii de poveşti pentru copii.

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: arhiva personală a Alinei Marin

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate