Vedetele militeaza pentru un gratar curat

Andi Vasluianu, actor

Sambata, 28 august, acompaniati de Taraful de la Marsa, Malvina Cservenschi (TVR1), Andi Vasluianu, Raluca Aprodu si Dragos Bucurenci, alaturi de voluntarii MaiMultVerde si reprezentantii Golden Brau, au incercat sa ii convinga pe picnicarii de la Snagov de importanta pastrarii curateniei in natura si au adunat 50 de saci de gunoaie rezultate in urma activitatilor de recreere. Actiunea de informare si responsabilizare a picnicarilor de la Snagov, Complex Astoria, a fost ultima din proiectul „Gratar curat 2010”.

„Gratar curat 2010” este un proiect de constientizare si responsabilizare derulat de Asociatia MaiMultVerde si Golden Brau pe tot parcursul verii. Este cunoscut faptul ca in urma activitatilor de picnic raman cantitati impresionante de gunoi, iar eforturile autoritatilor si organizatiilor de mediu nu sunt suficiente pentru a pastra aceste zone de petrecere a timpului liber curate. Astfel, proiectul „Gratar curat 2010” si-a propus sa informeze si responsabilizeze participantii la picnic despre importanta pastrarii curateniei in aceste zone naturale de petrecere a timpului liber.

MaiMultVerde

La ultima actiune din cadrul proiectului, la Snagov, celor 30 de voluntari MaiMultVerde si reprezentantilor Golden Brau li s-au alaturat Malvina Cservenschi, prezentatoarea jurnalelor de stiri de dimineata de la TVR1, actorul Andi Vasluianu, Raluca Aprodu, si Dragos Bucurenci, presedintele Asociatiei MaiMultVerde. Acestia, pentru a nu strica cheful picnicarilor, au fost acompaniati de Taraful de la Marsa care au transmis mesajul „Un gratar bun este un gratar curat” si prin intermediul muzicii. Vedetele si voluntarii au impartit saci picnicarilor si au incercat sa ii convinga de importanta pastrarii curateniei in natura. La final, s-au impartit in echipe si au adunat 50 de saci de gunoaie din Padurea Snagov, avand grija ca exemplul pe care l-au dat picnicarilor sa fie cel mai bun.

Malvina Cervenschi MaiMultVerde, Voluntar

Din mai pana in august, voluntarii MaiMultVerde si reprezentantii Golden Brau au desfasurat activitati de constientizare si curatenie in 11 zone de picnic din tara: in judetul Arges, la Valea Valsanului, langa Bucuresti, in Padurea Snagov, la Cluj-Napoca, Padurea Faget, la Ramnicu Valcea, Baraj Nord, in judetul Hunedoara, la Lacul Cincis, in judetul Constanta, la Popas Fantanita, in judetul Gorj, la Cheile Sohodolului, in judetul Dolj, in Padurea Bucovat, la Arad, in Padurea Ceala, la Bacau, Parcul Gheraiesti, la Braila, in Padurea Lacul Sarat.

In cadrul actiunilor de informare si responsabilizare, s-au implicat 400 de voluntari care au impartit saci picnicarilor si au discutat cu acestia despre pastrarea curateniei in natura. De asemenea, au fost adunat 17 tone de gunoaie din acest zone. In zonele unde acest lucru a fost posibil, prin parteneriate cu autoritatile locale s-au colectat selectiv deseurile colectate, plastic si sticla, ulterior acestea fiind valorificate de firmele de salubritate locale.

MaiMultVerde, Dragos Bucurenci Andi Vasluianu, Raluca Aprodu

„Daca pana acum faceam curatenie pe langa picnicari, sperand ca ei sa urmeze exemplul nostru, de data aceasta voluntarii nostri au mers la sursa problemei: au stat de vorba cu picnicarii si le-au explicat ca un gratar curat e mult mai sanatos decat un gratar murdar. Ne-am bucurat sa vedem ca mesajul nostru a fost receptionat”, a declarat Dragos Bucurenci, presedintele Asociatiei MaiMultVerde.

„Iesitul la gratar in weekend este pentru romani un sport national. Indemanarea, rabdarea, cele mai bune preparate si o bere facuta bine sunt ingredientele esentiale. Insa pe langa acestea, un gratar cu adevarat reusit inseamna obligatoriu sa lasi in urma un loc curat. Acesta este motivul pentru care Golden Brau, „berea gratarului” in Romania, impreuna cu MaiMultVerde au demarat o campanie de promovare a unui comportament responsabil la gratar”, arata Andrei Cazacu, Brand Manager Golden Brau.

MaiMultVerde

Foto: Cristian Duminecioiu

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri