Vacanta la Capul Bunei Sperante

Aventura este samanta aceea de neliniste pe care probabil ca o purtam cu totii in suflet; o portie zdravana din soarele junglei oferita in plina iarna; o vacanta uluitoare in "Tara de aur" de la capatul Pamantului.

"Escape Town" – orasul fara odihna

Intrata destul de recent in ofertele turistice, Africa de Sud este unul dintre cele mai uimitoare locuri de pe planeta. Este o destinatie considerata, pana nu demult, inaccesibila romanilor.

Cu toate ca un drum pana in "tara de la capatul Africii" este unul destul de scump, totul te indeamna la un asemenea sejur: lumea colorata si uluitoare pe care o vei gasi aici, peisajele incredibile ale uriaselor parcuri naturale, orasele cosmopolite penduland intre stravechi si ultramodern, contrastele izbitoare, caldura blanda de vara placuta, cele doua oceane intalnindu-se la picioarele tale, kilometri intregi de plaje cu nisip fin, discul imens al unui soare ce nu apune inainte de ora 21:00 si nemarginirea junglei ascunzand o parte din tainele fabuloase ale Marelui Zimbabwe.

Misterioasa, exotica, invelita in parfumul dens al istoriei si in fabulosul naturii virgine, Africa de Sud "incepe" de la Cape Town, una dintre primele 5 destinatii turistice favorite ale lumii.

Mare si munte la un loc, opt luni de vara, in care soarele nu apune mai devreme de noua seara, hoteluri imense de cinci stele, nisip care frige talpile, dealurile inundate de vii fertile, albastrul sarat unit cu cerul, dimineti lenese in zgomotul valurilor, strazile inundate in verdeata, cultura straveche, aventura la limita, adrenalina cat cuprinde, rafting in canioane, scufundari in apele stapanite de "Marele Alb", intalnirile cu "The Big Five" ai savanei – leul, rinocerul, leopardul, elefantul si bizonul – magazinele de suveniruri pitite in umbra catedralelor din piatra ce inteapa cerul, magazine si cluburi de un lux orbitor, minuni naturale ce inconjoara orasul si extrem de multa culoare…

Aici convietuiesc zeci de culturi diferite si auzi vorbindu-se nu mai putin de 11 limbi oficiale, de la engleza, la Afrikaans, la zulu si alte vreo opt limbi africane. "Cape"-ul, numit si "orasul care nu doarme niciodata", este poate cel mai pitoresc oras din lume, vorbind din punct de vedere geografic, fiindca la 15 minute distanta de centru intalnesti oceanul, ba chiar colonii de pinguini, ori imensele rezervatii naturale.

Stilurile arhitectonice combina modernismul cu sobrietatea victoriana, iar centrul orasului, simplu de explorat intr-o plimbare de-a lungul bulevardului Government Avenue, te familiarizeaza cu ceea ce inseamna mostenirea coloniala a Cape Town-ului, in vreme ce chemarea muezinului din Bo-Kaap, districtul musulman al orasului, iti aduce aminte de uriasa diversitate culturala a lumii sud-africane.

De aici, din oras, ai de mers doar cateva minute pana la rezervatia de pinguini din Boulders Beach, unde poti face o plimbare pe faleza sau poti sa cobori direct in mijlocul coloniilor de pinguini, care "fac plaja" printre imense blocuri de stanca, sau pana in rezervatia naturala Cape of Good Hope, cel mai sudic punct al Africii si locul in care se intalnesc cele doua oceane, unde zebrele, pasarile exotice si babuinii se plimba cu naturalete printre masini.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta