Unu și Unu sau gemenii născuți a doua oară

Diana şi Corina sunt două mămici care au născut înainte de termen, gemeni. Micuții au trecut la un pas de moarte din cauza prematurităţii. Povestea lor şi a traumelor trăite a generat, însă, un proiect de voluntariat unic în România: o asociaţie de sprijin a familiilor cu prematuri şi gemeni.

mame-1

Înainte de a deveni mamă, Diana Gămulescu urma de vreo zece ani traseul unei cariere de succes în Relații Publice, în mari companii româneşti şi internaţionale. Dar experienţa naşterii celor doi gemeni, Andrei şi Teodor, în 2011, pe când avea 30 de ani, şi mai cu seamă trăirile încercate după aceea, i-au schimbat radical drumul. Acum oferă consultanță și sfaturi de puericultură părinților cu copilași prematuri ori multipleți, şi a pornit împreună cu Corina Croitoru, o altă mămică ce a trecut prin aceleaşi traume sufleteşti devastatoare, o asociaţie implicată în a sprijini familiile care se lovesc de aceleaşi probleme şi ai căror copii au rămas cu sechele şi au nevoie de tratamente şi terapii pentru recuperare.

„Nu am crezut o clipă că naşterea prematură a gemenilor noştri mă va face să renunţ la o carieră promiţătoare ca să mă dedic, în sistem de voluntari­at, acestor copii, acestor proiecte de sănătate. Dar, probabil, că era scris undeva în ADN-ul meu să fac volun­tariat, să mă implic în proiecte sociale de la stadiul de sămânţă care încolţeşte în gând până la proiectare, implemen­tare, găsirea de fonduri. Mă vedeam stând confortabil în papucii angajatului, însă de la aceşti copii am învăţat să ofer dincolo de limite. Este adevărat că am şi susţinerea familiei, în primul rând, şi a prietenilor care ştiu exact care este motivaţia mea. Au fost alături de noi din primele clipe şi nu am apucat niciodată să le mulţumesc, aşa cum simt nevoia să o fac. Şi aşa cum nu am să uit niciodată sunetul sirenelor SMURD care ne transferau copiii la Polizu, ca să fie salvaţi. M-au marcat pe viaţă primele noastre zile împreună şi, deşi acum ne place să privim spre viitor, uneori trecutul ne mai trage de mânecă şi rememorăm cu lacrimi în ochi acele clipe“, povesteşte Diana Gămulescu.

Ea şi Corina au născut prematur şi, cu toate că ştiau că aveau sarcini gemelare, medicii le-au asigurat că nu există riscuri asociate, iar copiii vor fi în afara pericolului. Însă nu avea să fie aşa, căci, la scurt timp, au început să apară veştile proaste: micuţii care cântăreau foarte puţin contractaseră la naştere un virus, nu puteau să respire singuri şi aveau nevoie să fie intubaţi, iar terapia haotică cu antibiotice le-a redus sever numărul de leucocite şi sistemul lor imunitar era aproape înfrânt.

Greutatea copiilor scăzuse sub 1400 de grame şi cu disperarea de a-i menţine în viaţă, cele două mămici au început lupta pentru supravieţuire. Au cerut ca bebeluşii să fie duşi la Maternitatea Polizu, unde încet-încet starea lor a început să se îmbunătăţească, au fost dezintubaţi şi timp de mai multe luni, au rămas în incubatoare. Dar tensiu­nea în care trăiau oră de oră cele două a fost cumplită, fiindcă nu ştiau sigur dacă puii lor vor câștiga definitiv bătălia pentru viaţă.

mame-2

„Pe mine, Asociaţia Unu şi Unu, pe care am creat-o după aceea, m-a ajutat să depăşesc trauma prin care am trecut atunci când am fost internată timp de nouă săptămâni alături de gemenele mele, născute prematur în săptămâna 29 de sarcină. Este o experienţă care mi-a schimbat întreaga viaţă şi căreia am încercat, astfel, să îi găsesc un sens pozitiv, în ciuda părţilor negative. Am trăit în sfârşit, după patru ani de încercări, împlinirea că le-am născut, sentiment care te inundă în cazul unei naşteri fără complicaţii, dar care, atunci când este vorba de o naştere prematură, dispare rapid şi nu își mai află locul. Eşti invadat atunci de frică, de neputinţă, de vinovăţie, de slăbiciune. Acum, întâlnind în spitale mămici aflate în aceeaşi situaţie, faptul că le putem oferi sprijinul nostru moral, este un mod de a ne regândi pe noi“, adaugă Corina Croitoru, care rememorând experienţa acelei perioade, realizează încă o dată durerea, confuzia şi spaima de moarte trăite atunci.

Spune că abia mai putea comunica cu familia şi cu prietenii, că se simţea singură, părăsită şi măcinată de durere şi de o vinovăţie fără raţiuni. Era, explică ea, un tip de depresie postnatală instalată imediat după naştere şi care se prelungea la nesfârşit, amplificată peste poate de aşteptări şi de lipsa de informare privind naşterea prematură. O depresie în faţa căreia multe mame cedează, se gândesc la sinucideri sau de teamă că bebeluşul va muri, fug din spital sau refuză să îl mai vadă.

La Corina, însă, victoria medicală a adus şi convingerea că aşteptarea nu este o soluţie, ci trebuie să te mobilizezi tu însăţi, să schimbi, să îmbunătăţeşti, că nu ai cum să trăieşti doar pentru tine. Iar, atunci când s-au întâlnit cele două mame, devenite apoi prietene, şi-au dat seama că gândeau la fel, deși nu se cunoşteau. Că doreau să se implice, să dea ceva înapoi ca semn de recunoştinţă pentru că au fost norocoase şi astfel s-a născut un „bebeluş comun“, pe care l-au numit „Asociaţia Unu şi Unu“.

„Era incredibil câte planuri comune aveam, câte trăiri identice şi am descoperit că experienţa comună avea să ne schimbe viaţa şi să o apucăm pe un alt drum. La nici două săptămâni de când ne-am cunoscut, am şi lansat oficial asociaţia şi totodată, un proiect: «Socks for life», o campanie de conştientizare a ratei mari de naşteri premature în România, pe care o vom derula anual. A avut un succes nebănuit atât în rândul părinţilor care s-au mobilizat să facă cunoscut acest aspect, dar şi în rândul mass media şi al instituţiilor care au ales să afişeze acel şirag de zece şosețele care reprezintă rata naşterii premature“, mai spune Diana Gămulescu.

Părinţii din asociaţie luptă şi pentru schimbările necesare în sistemul legislativ şi medical românesc, pentru ca prematu­rii să beneficieze nu doar de norocul de a întâlni medicii buni, ci cu adevărat de şanse egale la viaţă. De la bugetul majorat pentru a exista echipamente performante şi pentru a opri exodul medicilor extrem de competenţi, la subvenţionarea integrală a medica­mentelor vitale pentru prematuri, cum sunt surfactanţii şi imunizantele, aşa cum este în celelalte ţări UE.

mame-3

„Am lansat apoi noi şi noi proiecte precum «Help­ing Hands», un program pilot de parenting şi susţinere psiho-emoţională a mamelor aflate cu copiii la terapie intensivă, pe care l-am implementant în Spitalele Universitar şi Cantacuzino şi care este o premieră în România. Avem primul curs de parenting din ţară dedicat părinţilor cu multipleţi, alături de Otilia Mantelers, şi am organizat, tot în 2014, «Multyparty», prima întâlnire a multipleţilor, la nivel naţional, un eveniment impresionant, fără precedent, derulat simultan în Bucureşti şi alte nouă oraşe, la care au participat peste 250 de persoane şi care vrem să devină o tradiţie.

Cel mai recent proiect, care este încă în derulare, se numeşte «Fire de dragoste» şi presupune croşetarea şi donarea de seturi de căciulițe şi botoşei, cuiburi pentru incubatoare personalizate dimensiunilor lor, pentru copiii născuţi înainte de termen. Vrem să ajungem la cât mai multe secţii de neonatologie din cele peste 60 din România şi îi avem alături pe prietenii de la Totul despre mame, blogeriţele Ana Niculescu, Bogdana Dobre, Ana Maria Mitruş, dar şi pe cunoscuta actriţă Tily Niculae, care fac voluntariat, mai avem apoi comuni­tatea Micolino şi un magazin online numit la fel şi gândit ca un sistem de ajutor pentru părinţii care au nevoie de produse şi accesorii pentru gemeni şi prematuri. Finanţările proiectelor au venit până acum din sponsorizările unor companii private şi din finanţări personale din societăţile unor prieteni care au rezonat cu programele noastre şi au simţit nevoia să fie alături de aceşti copii şi de familiile lor“, mai spune Diana Gămulescu.

Autor Adrian Cîlțan

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate