Un program pentru prevenirea HIV/SIDA in Romania

Anul acesta proiectul continua, iar in perioada februarie – aprilie 2011, Fundatia Tineri pentru Tineri va instrui 840 de cadre didactice (profesori si consilieri scolari) pentru a derula sesiuni de educatie non-formala pe tematica programului „Responsabilitate individuala: Prevenirea HIV/SIDA”. Cursurile vor fi organizate pentru profesorii din: Bucuresti, Timisoara, Constanta, Iasi, Vaslui si Botosani.

Pentru a putea raspunde intr-o maniera integrata provocarilor pe care HIV le genereaza, este important ca toti cei implicati in comunitate sa contribuie la imbunatatirea starii de sanatate a populatiei. Proiectul „Abordari integrate de prevenire HIV/SIDA in Romania” isi propune sa abordeze anul acesta – cadrele didactice, medicii, jurnalistii, autoritatile locale si elevii educatori intre egali, pentru fiecare dintre acestia existand programe de formare specifice.

In perioada 1992 – 2010 s-au inregistrat in Romania peste 2500 de cazuri de infectie cu HIV (Virusul Imunodeficientei Umane) la adulti, dintre care peste 75% dintre persoanele infectate au dobandit virusul prin contact sexual neprotejat, heterosexual.
In acelasi timp, peste jumatate din totalul cazurilor de infectie s-a regasit in populatia generala de tineri, cu varste cuprinse intre 15-29 de ani. Astfel, grupul tinta general al acestui proiect este populatia de tineri cu varste intre 15 si 29 de ani si promoveaza comportamentul sexual responsabil.
In ceea ce priveste distributia pe sexe, in Romania ponderile sunt sensibil egale. Cu toate acestea, recomandarile internationale (UNAIDS) arata ca este importanta prevenirea cu accent pe femeile tinere, mai predispuse la a contracta virusul. Astfel, campania acestui proiect se adreseaza cu precadere tinerilor de ambele sexe (15-19 ani) si tinerelor femei (15-29 de ani).

campania Iubeste cu capCe s-a schimbat in 2010, ca urmare a acestui proiect?

  • S-a constatat o scadere a numarului de persoane nou-infectate din grupul tinta tineri (15-19 ani), fata de anul precedent , o scadere cu 60%.
  • S-a constatat o scadere a numarului de cazuri de persoane nou-infectate din grupul tinta de femei tinere (15-29 de ani), fata de anul precedent, foarte accentuata in grupul 15-19 ani – o scadere cu 14%:
  • De asemenea ponderea infectarilor cu HIV prin contact sexual neprotejat, heterosexual a scazut de la 80% la 78%.

Campania „Iubeste cu cap! Pana peste cap!” initiata in 2010 face parte din proiectul „Abordari integrate de prevenire HIV/SIDA in Romania”, finantat printr-un grant oferit de Islanda, Liechtenstein si Norvegia prin Mecanismul Financiar SEE. Afla mai multe pe http://www.iubestecucap.ro/

Proiectul "Abordari integrate de prevenire HIV/SIDA in Romania" a fost realizat prin parteneriatul intre Fundatia Tineri pentru Tineri si alte 4 organizatii neguvernamentale (Asociatia Romana pentru Promovarea Sanatatii – ARPS, Asociatia Romana Anti-SIDA – ARAS, Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA – UNOPA, Fundatia „Alaturi de Voi” Romania– ADV Romania) si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii – CNCD.
 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate