Tu&el: E timpul să inventezi un joc

Spune o vorbă din bătrâni: „Joci cu cine te-a scos la horă“. Sensul e unul figurativ, dar pleacă de la o regulă concretă: nu-ți schimbi și nu-ți abandonezi partenerul în toiul petrecerii. Descurcă-te cu el așa cum e, ba chiar distrează-te așa cum ți-ai propus. 

Tu&el E timpul să inventezi un joc

Flirtează cu altă femeie?

Poate că nu are gânduri serioase, dar e deranjant până la umilitor să acorde altei femei mai multă atenție decât se cuvine sau mai multă decât îți acordă ție. Prima urgență este să nu se observe. A doua, să strici combinația. Cum? Infiltrează-te între ei.

Abordeaz-o și tu, întreab-o, complimenteaz-o, chiar cu riscul de a o sufoca puțin – ți-ar plăcea s-o sufoci, nu-i așa? – până când el nu va mai avea loc de tine sau veți părea un triunghi de prieteni, sau… nu contează! Important e că i-ai stricat schema.

E gelos?

Pentru că se poate și invers. În primul rând, nu-i da motive. Dacă e gelos fără motiv pe un bărbat care ți se adresează sau care dansează cu tine, aplică aceeași tactică a triunghiului. Adu-i cumva împreună pe acesta și pe partenerul tău și caută un subiect comun de conversație, dacă se poate, un domeniu în care soțului tău îi place să se etaleze.

Și poți să-i lași așa pentru o jumătate de oră, iar tu să te duci în grupul orfelinelor (al celor fără partener) să mai schimbi o vorbă despre modă și vreme.

I s-a lipit paharul de mână?

Nu te panica și nu-i număra paharele decât dacă știi că are obiceiul de a se ameți  primul. Și dacă n-o comite mai grav decât alții și nu devine penibil, iar nu e motiv de panică.

Însă dacă știi că e de rău, caută să-l lipești la un grup care face ceva – altceva decât să bea. De exemplu, joacă bridge sau dezbate bugetul public pe anul următor sau se dă cu săniuța (afară, pe pârtie). 

Vrea să dezerteze?

E spărgător de chefuri? Așa a fost mereu sau a devenit pe parcurs? Dacă nu-i convine ceva, schimbă-i perspectiva: atrage-i atenția la ceva ce i-ar conveni. Nu-i place muzica? Poate-i place conversația. Nu-i place dansul? Poate-i place mâncarea.

Cel mai bine e să conveniți ora la care să plecați: o medie cinstită între ora la care ar pleca el și ora până la care ai vrea tu să stai.

Te neglijează?

E prins în conversații serioase „de băieți“? Nu fi pisăloagă, dar nici nu sta într-un colț așteptându-l să termine. Du-te și bagă-te. Nu înțelegi? Întreabă. Tot nu înțelegi? Invită-l la dans. Gândește pentru amândoi!

Să plecăm de la ipoteza că nu-l duci cu de-a sila acolo unde vrei tu. Vorbiți, cântăriți avantajele și dezavantajele, faceți apel la experiențele din alți ani și stabiliți de comun acord unde și cu cine veți petrece. Dacă nu e genul care să-și bată capul și lasă totul în seama ta, cu atât mai bine. Nu insista. Ocupă-te singură.

Dar asta nu înseamnă să nu ții cont de preferințele lui. Fie că trebuie să i le respecți, în cazul în care sunt inofensive, fie că trebuie să-l ții departe de ele, în cazul în care ar putea întrece măsura. Asigură-te că fiecare dintre voi va avea cu ce și cu cine să se distreze. Asigură retragerea în caz de plictis și, important: NU ACCEPTA SĂ FII ȘOFERUL DE REZERVĂ! Taximetriștii contează pe tine!

Autor: Mihaela Serea

Sursa foto: 123rf.com

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Dragoste & Sex