Tudor Banus: „Desenul este o incercare de a vedea lumea“

Tudor Banus, desenator

In timp ce vorbeste, mainile ating marginile albumului proaspat scos din tipare. Se uita la coperta si recunoaste ca, desi nu a fost alegerea lui, desenul de aici este unul dintre preferatele sale. Apoi deschide volumul cu grija si priveste, pagina cu pagina, colectia de imagini gandita sa cuprinda cateva dintre momentele importante ale devenirii lui ca artist.

„Povestea cu desenul a inceput din copilarie, nici nu mai tin minte, la sapte, opt, noua ani. Aceasta activitate solitara era un remediu pentru foarte multe lucruri care se intamplau in jur si pentru care nu aveam o echivalenta in intelegerea lor. Desenul asta e, o incercare de a intelege lumea. De altfel, si Goethe spunea: «nu cunosc nimic din ce nu am desenat».

A desena e o interpretare a lucrurilor si, bineinteles, copil fiind, reproduceam dupa maestri, dupa natura, desenam orice vedeam pe fereastra“. Un desen in creion, cu doi barbati care joaca sah, ii amin-teste de mentorul sau, artistul Svaiter Cumpana, al carui atelier a fost, in adolescenta, unul dintre locurile preferate. „Cumpana imi placea foarte mult. Era un artist de moda veche, foarte bun. Absorbeam ce puteam si ce vedeam in dreapta si-n stanga si apoi desenam“.

In acel atelier, povesteste , a inteles pentru prima oara cum poate un artist sa traiasca dintr-o pasiune care nu are utilitate pentru restul lumii.

„Daca avea doi pesti in farfurie, el prefera sa-i manance mai tarziu. Inainte ii manca din ochi: facea repede un desen in carbune, o pictura in ulei si-mi dadeam seama ca orice poate fi interesant, frumos, totul tine de ochi, de optica, nu in sensul stiintific, ci cum vezi lucrurile, cum iti obisnuiesti ochiul sa vada ce este interesant in lumea dimprejur. Si sunt enorm de multe lucruri interesante care sunt trecute cu vederea. M-am impregnat cu acest fel de a vedea viata si lucrurile din jurul nostru“.

Dupa liceu, Tudor Banus a fost nevoit sa aleaga intre Arte Plastice si Arhitectura si, explica el, „am ales Arhitectura, pentru ca mi se parea o arta mai globala. Pe vremea aceea regretam ca nu faceam Artele Plastice in timp ce studiam Arhitectura. Acum mi se pare ca n-a fost asa de rau, in sensul ca, pana la urma, in domeniul artelor, am fost destul de autodidact.

Nu vreau sa spun ca a fi autodidact e superior unui invatamant artistic. Vreau sa spun ca n-am avut influente si absenta lor, pana la urma, a fost ceva destul de pozitiv. S-au adunat asa, ca albina care culege din toate florile cate ceva pana-si face singura mierea. Dupa aia am completat cu studii de tehnica a picturii in ulei, cu gravura, dar au fost studii tehnice, nu atat influenta cuiva“.

Prin arhitectura a ajuns la Paris, in 1972, ca urmare a unei stagiaturi de tanar arhitect la Onesti, si a hotarat sa ramana acolo: „in doar doua saptamani mi-am gasit de lucru ca arhitect, cu jumatate de norma. Cealalta jumatate ma duceam la Belle-Arte si continuam studiile artistice, iar a treia jumatate, ca sa zic asa, desenam. Mi-am gasit o camera ieftina si desenam“.

A colaborat cu unele dintre cele mai importante publicatii din lume, insa povesteste cu modestie despre ascensiunea si performanta intr-un domeniu care, in strainatate, i-a oferit stabilitatea financiara de care oricine are nevoie pentru a-si intemeia si sustine o familie.

Tudor Banus

Cu Alexandra si Theo, la vernisajul unei expozitii din Paris

Tudor Banus

Sylvie, sotia lui Tudor Banus, alaturi de Alexandra si Theo

„Traiesc langa o femeie cu care ma bucur de viata si langa niste copii care sunt incantatori. Cei doi copii, Theo si Alexandra, sunt langa mine, la Paris, cel mare e in Germania, deci pe el il vad mai rar. Alexandra are 15 ani si Theo 13 ani. Nu au nici o treaba cu desenul, sunt pasionati de muzica si de fotbal“, spune, amuzat, apoi recunoaste ca inca nu i-a adus in tara bunicilor lor, pe care el o viziteaza ori de cate ori are ocazia.

Romania este locul unde ma resuscitez, in care capat puteri noi. Din fericire, nu depind de conditia materiala a romanului care este obligat sa traiasca din circuitul economic al tarii. Am avantajul de a putea sa traiesc din arta mea, ceea ce este miraculos intr-o epoca de permanenta criza, in care majoritatea artistilor ar trebui sa mai aiba inca o meserie sau o mostenire de familie. Gust mult mai mult partea buna a Romaniei si ea exista, e reala“.

Tudor Banus

Cu fiica lui, in atelier, langa presa de gravura

Catalina Ioancea
Foto: arhiva personala a intervievatului

Loading...
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii